Actualitate

”Casa Ion Zidarul”, considerată ideală pentru turism sau locuit, scoasă iar la vânzare. La ce preț

Monumentul cunoscut sub numele de ”Casa Ion Zidarul” este, din nou, scos la vânzare. Pentru un metru pătrat al imobilului, considerat despre unul care ”te lasă fără cuvinte”, se cer 2663 de euro, ceea ce face ca prețul de vânzare al întregii clădiri să ajungă la circa 1,6 milioane de euro.

”Proprietatea poate fi valorificată atat prin transformarea sa într-o destinație turistică, cât și pentru locuit”, consideră agentul imobiliar care o promovează.

Cunoscut sub numele de „Casa Ion Zidarul”, imobilul este unul dintre cele mai vechi monumente de arhitectură civilă gotică din Bistriţa. Clădirea a fost ridicată pe la 1500, de către Andreas Beuchel, reprezentant al uneia dintre cele mai vechi şi bogate familii de patricieni, fost primar al oraşului.

Lupta pentru puterea economică şi politică, pentru îndepărtarea rivalilor în acapararea minelor de aur şi de argint de la Rodna, declanşată cu o deosebită violenţă la începutul secolului al XVI–lea, va aduce în prim plan două figuri redutabile: Andreas Beuchel şi Thomas Werner, viitor primar al Bistriţei, duşmanul neâmpăcat al lui Beuchel şi al lui Petru Rareş. Ajuns în decembrie 1529 primar, Th. Werner a găsit prilejul de a scăpa de adversarul său acuzându–l de … pactizare cu duşmanul şi de „înaltă trădare”, obţinând apoi, în anul 1532, condamnarea şi decapitarea lui. Ca urmare, casa „trădătorului” a fost confiscată şi vândută la licitaţie, contra sumei de 500 de florini, notarului Cristian Pomarius (personaj de numele căruia se leagă o primă ordonare a arhivei oraşului şi realizarea primei hărţi a districtului Bistriţei). În anul 1538, după mai multe procese şi contestaţii ale urmaşilor lui Beuchel, casa a fost revândută unui anume Ioan Zidarul (Murator sau Lapicida, după cum apare în documente) cu 314 florini. Acest meşter zidar lucrase în Moldova, unde Petru Rareş îi încredinţase o mare sumă de bani pentru ridicarea unei biserici la Roman.

Profitând de îndepărtarea de la domnie a lui Petru Rareş, în anul 1538, Ion Zidarul a plecat pe ascuns la Bistriţa, unde spera să îşi poată practica meseria în linişte, şi pentru că avea bani, a cumpărat casa fostului susţinător a lui Petru Rareş. După cum se ştie însă, Petru Rareş şi–a redobândit tronul, a revenit la Suceava şi l–a chemat, conform înţelegerii, pe meşterul Ioan să continue lucrarea începută. Acesta, pretextând că ar fi bolnav, a refuzat să meargă în Moldova. Dar, pentru că patriciatul bistriţean avea mari interese economice şi politice în Moldova, şi nu vroia să protejeze un om ce–şi pătase onoarea şi cuvântul, Ioan Zidarul a fost nevoit să se refugieze la Sibiu. Casa i–a fost confiscată şi, după un nou şir de proteste şi contestaţii, urmaşul lui Rareş, Iliaş Vodă, o vinde cu 260 de florini unui chirurg bistriţean.

Au trecut de atunci aproape 500 de ani, timp în care casa a avut mai mulţi proprietari, şi a cunoscut mai multe transformări, toate ducând la o accentuată degradare. Abia în anii 1974–1977 vor fi întreprinse aici ample lucrări de restaurare, proiectate de arhitecta Ana–Maria Orăşanu şi executate impecabil de maistrul–restaurator Radu Simina.

Cercetările întreprinse cu ocazia restaurării au arătat că imobilul construit de Andreas Beuchel era prima clădire zidită de pe acel loc. Construcţia este ridicată exclusiv din piatră şi lemn, cu ziduri masive şi cu o fundaţie de piatră şi lemn ce coboară 2,5 m până la solul ferm.

Având parter cu gang carosabil, bolit semicircular, mezanin şi etaj, deservite de o scară interioară, casa prezintă un interior sobru, masiv, fără multe elemente decorative. Faţadei i s–a acordat însă o atenţie deosebită atât prin portalul masiv, cât, mai ales, prin ferestrele ornate cu frumoase ancadramente şi, mai ales, prin uşa cu balconul de la etaj, de o mare originalitate şi frumuseţe.

La parter, imediat în stânga, se află o sală cu o boltă de nervuri de cărămidă, sprijinite pe console de piatră sculptată, încastrate în zidărie. Şi la această clădire se remarcă existenţa unor elemente proprii Renaşterii transilvănene, ale căror începuturi pot fi stabilite la Bistriţa de pe la mijlocul secolului al XVI–lea.

Conform anunțului postat pe un site de vânzări, casa are următoarele dotări:

  • Suprafața casă: 597 mp
  • Teren: 713 mp
  • Număr de camere: 12
  • Nr. bucătării: 1
  • Nr. băi: 5
  • Nr. balcoane: 2
  • Niveluri: Demisol, Parter, Etaj 1, Pod
  • Locuri de parcare: 3
  • Vechime casă: Veche
  • Destinație: De locuit, Birouri/comercial, De vacanță
  • Dotări: Parțial mobilat/utilat
  • Tip finisaj: Renovabil
  • Materiale construcție: Cărămidă
  • Tip acoperiș: Țiglă
  • Modalitate vânzare: În rate, Credit bancar, Cash
  • An construcție: Inainte de 1990

14 comentarii

  • Nu mai înțeleg nimic, păi primarul a spus că a fost cumpărată de primărie tocmai pentru faptul că nu vrea să o cumpere nimeni. Primarul a spus că va face acolo centru expozițional sau așa ceva însă acum văd că iar este pusă la vânzare. Haos și faliment !

    53
    4
    • Nu-i bai , Centru Bistriței nu mai este demult în centru, nimeni nu mai are niciun motiv să meargă în centru excepție bețivi. Acum centru Bistriței se mută de pe Calea Moldovei peste linie pe fosta centură. Este ca și în cazul SUA când o fosta colonie devine puterea numărul 1.

      35
      7
    • Păi nici nu mai ai cum să ajungi în Centru Vechi fiindcă străzile și locurile de parcare sunt distruse pentru niște benzi de autobuze care oricum sunt folosite doar de cei doi pensionari , se știe.

      33
      4
    • Lângă Muzeul județean este un teren de vânzare, în spatele terenului este o centrală termică ( care trebuie demolată) pe lângă mai este ceva spațiu. Se pretează unei parcări etajate care să deservească turiști ce vin în Bistrița, la muzeu, pe pietonal, etc. Oare se așteaptă un investitor care să facă un bloc sau totuși se gândește cineva și la binele urbei.

      28
      6
  • Trei saituri de vanzari cu trei preturi diferite . Cea mai prosta investitie pentru o persoana fizica fata de una politica care ar putea sa o vanda primariei pentru 2 milioane de euro sa faca in centrul orasului…caramizi!!!
    Asfalt oricum face….bineeee!!!…doar zice ca face!!

    23
    3
  • Singura șansă care a mai rămas ca centru să iasă cumva din faliment este mutarea Autogări în Piața Centrală așa cum a fost înainte de a fi mutată de comuniști și atunci când centru funcționa.

    40
    21
  • Intr-adevar daca a fost construita cam pe la 1500 este logic ca a fost construita inainte de 1990… Se vede din istoricul descris ca aceasta casa este una „blestemata”. Cred insa ca pentru „spalatorii de bani” ar fi un prilej deosebit de favorabil ca sa-si „albeasca” averile.

    24
    5
  • Acest imobil trebuie cumparat de Primarie inaintea stadionului. Aici sunt sute de ani de istorie insa vad comentarile habarnistilor care nu rezoneaza cu Bistrita.
    Cand o sa fiti la minim trei generatii de cetateni nascuti bistriteni atunci o sa va dati seama de valorile orasului.
    In rest doar comentarii de doi bani fara nici o valoare .

    16
    40
    • Ai dreptate, dar totusi a 4 a generatie realizeaza ca este o hurauba veche,toxica si fara sens care toaca bani si o demoleaza.

      19
      3
  • piata imobiliara la noi e vraiste…daca nu o ia statu pentru un muzeu, sau ce o fi, un privat de ce ar lua-o? cu 1,6 mil eur poti face 8 case decente la 200.000 eur , sa iei 12 apartamente ok in Cluj, sau sa iei 3 case in palma de mallorca…. stiu ca o sa iau minusuri dar nu vad partea de rentabilitate pentru un privat.

  • Respondentul „a” are mare dreptate. În contextul actual economico-social nu ține vraja de a arunca banii pe vechituri, pline de stafii și iele deși sunt venite din istorie. Noua generație progresistă are alte preocupări și ici pe colo nix cultură istorică. Cu un preț modic, mai aproape de realitate se poate vinde. Până atunci, un muzeu sau deschiderea unui local sentimental, cu „fetițe în vitrină” pe placul olandezilor… pentru Schengen. Primăria să lase istoria istoricilor, iar hrubele să fie cumpărate de cei pe care-i dau banii afară din casă.

    13
  • Da, exact, șobolani, igrasie, etc. ideala sa o cumpere primăria ca sa spargă niște bani (foarte mulți de altfel) și sa o reabiliteze din nou pe banii contribuabililor bistrițeni. De ce nu o valorifica dpdv turistic proprietarul dacă e așa de valoros imobilul? Hai sictir! O mizerie de interese financiare și un tun de dat bistrițenilor care plătesc taxe și impozite. La Cluj-Napoca, (orașul de unde luam lumină) primăria a pus impozit de 500% la proprietarii imobilelor din centru, dacă nu sunt reabilitate, deci nu le cumpăra primăria.

    2
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.