Actualitate

Familia unei asistente medicale de la Secția ATI a SJU Bistrița, în mare dificultate

O asistentă medicală de la Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud are nevoie de ajutorul semenilor după ce casa în care locuia a fost cuprinsă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de un incendiu, anunță Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, filiala Bistrița-Năsăud.

”Una dintre casele care au ars în incendiul de sâmbătă, în localitatea Unirea, este casa colegei noastre Daniela Sigartău, asistent medical la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Din fericire nu au fost victime.

Din nefericire, munca lor de-o viață a fost distrusă aproape în totalitate. Acoperișul nu mai există și apa se înfiltrează peste tot. Ce n-a distrus focul, distruge ploaia. Urgența majoră este refacerea acoperișului și a structurii care a ars.

Daniela și familia ei au nevoie de ajutorul nostru! Cine poate și cu cât poate! Chiar dacă pare puțin, știm că puțin de la mai mulți poate însemna ajutorul de care familia Sigartău are atât de mare și urgentă nevoie acum! Sunt convinsă că vom da dovadă de solidaritate și nu-i vom lăsa singuri!”, a transmis Cristina Mușină, președinta OAMGMAMR

Contul familiei Sigartău este:

Titular: Sigartău Sîngeorzan Marius (soțul Danielei)

RO04BTRLRONCRT0V27032001

Daniela și familia ei, vă mulțumesc pentru ajutor!”.

În urma incendiului de la Unirea, a fost distrusă o suprafață totală de aproximativ 380 mp, constând într-un atelier de reparații electrocasnice, acoperișul și mansarda unui imobil (casă tip duplex). S-a reușit evacuarea unor bunuri de la nivelul parterului imobilului, care a fost protejat de flăcări.

5 comentarii

  • Întreb…
    Dincolo de necazul care există și subscriu că trebuie sa fim solidari, remarc faptul că este „una dintre casele” care au ars. Cealalta familie/casă nu merită să fie ajutata? Sau duplexul aparține aceleiași familii? Și da, este bine să fim prevăzători și să încheiem câte o asigurare…

    32
    1
  • Cind îți faci casa de zeci de mii de euro ,poate sute……si ai venituri de multi lei,
    îți faci și o amarita de asigurare ,sa fie acolo ptr zile de astea.
    Altfel …….ajungi cu mana întinsă la…..ăștia cu 1800 salar.

    33
    4
  • Sa-ti arda casa tie si ghiolbanilor care construiesc de fala, sa fie casa cat de mare ca sa moara vecinii, nu conteaza daca facem improvitatii gen horn construit din boltari de canalizare , instalatii electrice subdimensionate , facute dupa ureche cu materiale de calitate indoielnica …. O casa construita corect arde doar din neglijenta, iar neglijenta sau rabatul la materiale se plateste! Nu poti cersi, cere pomana pentru ca tu ai gresit, de demnitate a auzit doamna asistenta.
    PS daca ai bani sa iti construiesti o casa, ai bani sa stai cu chirie cateva luni pana te despagubesc firmele de asigurari, daca nu ai asigurare este problema ta.

    13
    4
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS