Actualitate

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud are alt director

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud are de astăzi un alt șef după ce Camelia Ilișuan a fost înlocuită în funcția de președinte-director general pe care o deținea de mai bine de opt ani.

Noul director general al CJAS Bistrița-Năsăud, Doina Sigmirean Pop, până acum șef serviciu Inspecție Socială la AJPIS Bistrița-Năsăud, a condus din 2010 până în 2013 instituția de plăți și protecție socială.

Doina Sigmirean Pop a absolvit Facultatea de Chimie Industrială Iași, iar ulterior a urmat și Facultatea de Drept.

Camelia Ilișuan a fost numită în septembrie 2012 președinte-director general al CJAS Bistrița-Năsăud, funcție pe care o mai deținuse timp de câteva luni și în 2009. Ea a mai ocupat în trecut un post în AJOFM.

Casa de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud este o instituție publică, cu personalitate juridică, cu buget propriu, în subordinea CNAS. CJAS Bistrița-Năsăud funcționează pe baza statutului propriu, care respectă prevederile statutului-cadru, aprobat de consiliul de administrație al CNAS.

Principalele atribuții ale CJAS Bistrița-Năsăud sunt următoarele :

  • administrează, împreună cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Fondul de Asigurări Sociale de Sănătate;
  • controlează respectarea dreptului asiguraților la servicii medicale, medicamente și materiale sanitare în mod nediscriminatoriu, în condițiile legii;
  • participă la acreditarea medicilor și a personalului sanitar care poate fi admis să lucreze în sistemul de asigurări sociale de sănătate;
  • încheie contracte anuale cu furnizorii de servicii medicale, servicii farmaceutice și de dispozitive medicale destinate corectării și recuperării deficiențelor organice sau funcționale ori corectării unor deficiente fizice, în limita condițiilor prevăzute de contractul-cadru și normelor metodologice de aplicare a acestuia;
  • decontează furnizorilor de servicii medicale, de servicii farmaceutice și de dispozitive medicale destinate corectării și recuperării deficiențelor organice sau funcționale ori corectării unor deficiente fizice, contravaloarea serviciilor contractate și prestate asiguraților, pe baza formularelor de raportare, stabilite prin ordin al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
  • efectuează sondaje în vederea evaluării gradului de satisfacere a asiguraților și de evaluare a interesului manifestat de către aceștia față de calitatea serviciilor medicale.

Potrivit raportului de activitate al instituției din primele trei luni, până la 31 martie a.c., CJAS Bistrița-Năsăud nu înregistra plăți restante peste 90 de zile. Disponibilul în cont a fost utilizat în proporție de 99,998% față de deschiderile bugetare, astfel încât evaluarea și solicitarea deschiderilor bugetare pe domenii de asistentă medicală a fost corectă.

Disponibilul în cont neutilizat la 31.03.2020, reprezentând sumă rămasă după efectuarea plăților din totalul deschiderilor de credite bugetare, este de 149.489 lei. Creditele de angajament au fost realizate în perioada 01.01.2020-31.03. 2020 în proporție de 97,83% față de creditele de angajament aprobate.

La data de 31.03.2020 CJAS Bistrița-Năsăud avea ocupate din cele 49 de posturi de funcționari publici aprobate prin organigramă un număr de 43 de posturi. Din cele 6 posturi vacante, patru posturi sunt pentru funcționari publici de execuție pe perioadă nedeterminată și două posturi sunt pentru funcționari publici perioadă determinată.

Postul de președinte director general este contractual.

Mai sunt în organigramă cinci posturi de conducere din care trei pentru directori ai unor direcții de specialitate și doi șefi servicii. Alte 43 posturi sunt de execuție. Numărul de posturi a fost aprobat în anul 2010 și a rămas neschimbat, deși pe parcursul anilor numărul de activități și atribuții a crescut.

35 comentarii

  • Foarte bine că a fost schimbată doamna, dar pe doamna nou-venită ce a recomandat-o? sper că niște rezultate manageriale și nu alte calități precum cele de afinitate politică. Doamna nu provine de la fostul PDL, actualul PNL. Pentru că, să fie foarte clar, PNL-ul și-a mai păstrat doar numele și o mână de oameni, restul coordonatelor sunt cele ale defunctului PDL, dar reînviat în PNL.

    • Ciuma roșie+ciuma galbână=dezastrul acestei țări, fuga, fuguța la vot, alegeți hoții, care, de 30 de ani își tot aranjează ploile, iar voi puneți BOTUL. Succes!!!

  • deci dam jos pe cineva pus politic de psd si punem pe cineva de la pnl….cu ce ne ajuta pe noi, populimea?
    cu nimic…nu vi rusine un pic, noi trebuie sa cautam, sa depunem CV sa incercam sa dam concurs desi stim cum se dau, copiii nostrii fac facultate inc=vata dar daca nu fac politica nu gasesc posturi ca voi, imbuibatilor

  • Că a plecat doamna Ilișuan,nu cred că-i o mare pierdere,dar s-o aduci pe doamna educatoare din Cușma,doar că-i un bun lipitor de afișe…s-o pui ditamai director la Sănătate…mai rău decît virusul,că de ăsta scăpăm noi cumva,dar de educatoare,doar după alegeri.
    PĂREREA MEA!

    • Cum educatoare???? Pai nu-i chimista???? Medicamentele sunt substante chimice… medicii de familie lucreaza cu medicamente…. deci exista legatura sau doar asa ca e prietena cu cea de la finante si cu Botis? Si bors a pus o vorba buna la psd????

    • Nea Ion , pentru informarea dumneavoastră , doamna Doina niciodata nu a fost educatoare. In trecut a detinut functia de director la scoala din Dorolea , un om deosebit de la care profesorii au avut ce invata. Respect si stima pentru aceasta doamna! Sunt convinsa ca e omul potrivit la locul potrivit !

  • Asta-i boala cronică a României, dintotdeauna ! De la Înalta Poartă încoace.Și mai demult cred.Oamenii noștri sunt mai buni decât ai voștri, pleac-ai voștri vin ai noștri, noi rămânem tot așa.Competența ? o noțiune de dânșii inventată, să ne mai prosteasc-odată!

  • Daca tinem bine minte, dna. Ilisuan a picat intr-atat de rusinos examenul pentru aceasta functie incat doar PSD-ul a reusit sa o pastreze pe aceasta functie. Eu ma bucur sincer ca in fruntea acestei institutii a venit o doamna de fier asa cum era demult nevoie

  • Doamna Sigmirean este un om dedicat, creativ pe care te poti baza. Este implicata in toate activitatile pe care si le propune, cu rate de succes , avand abilitati de lider.

  • Daca a pus-o dl Turc, atunci, in mod sigur, stie mai multe decat pesedista care picase concursul pe post, dar a fost tinuta cu forta acolo de partidul rosu.
    Cat despre panificatorul de la Spitalul judetean, nici n-ar fi greu de gasit un medic competent pentru a-l inlocui.

  • Eu o vad ca pe o schimbare benefica. Nu pot intelege cum un om care ia nota 1,20 la un concurs sa poata ocupa aceasta functie, ba mai mult sa si faca gura ca este schimbata. Rusine Carmen Ilisuan!

    • Hehehe! Deci numai finii si afinii lui Radu Moldovan prin toate functiile sunt buni, asa-i? Ba un administrator, ba un director, ba un sef.
      Daca astea sunt regulile jocului impus chiar de ei, sa le inghita acuma!

  • Funcționarii publici nu trebuie să depindă absolut deloc de politică ci de pregătirea și competențele lor profesionale pentru a-și putea exercita profesia.Ori la noi e o mare porcărie.Mergi in campanie cu partidul și ești răsplătit cu o funcție mai mare. Promovările nu se fac pe criterii obiective profesionale ci pe cele politice pupincuriste.Iar rotația asta la cel puțin patru ani crează un haos administrativ și o lipsa de eficiență pe care le trăim noi zi de zi.Traiasca partidul !

  • Doamna Sigmirean Pop Doina e chimistă, a absolvit facultatea la Iasi, si într-adevar a profesat cativa ani ca profesor de chimie la scoala din Dorolea. Educatoare nu a fost niciodata, dascal rămâne pentru multe generatii de elevi, iar pentru noi, fostii ei colegi, un profesor coordonator exemplar.
    Sefa, pentru noi rămai femeia tuturor solutiilor si rezolvarilor!
    Sunt invidioasa pe viitorii subalterni!
    Te iubim si suntem mândri de tine!
    Invidia si răutatea sunt caracteristicile oamenilor slabi!

    • Măriuță dragă, nu știu pe unde naiba ai fost tu colegă de școală cu d-na dar cel mai probabil ați împărțit portocale pe vremea PDL-ului și acum vi aici ca sa-i aduci mici lingușeli. Înainte de a vorbi interesați-vă cum a promovat persoana în cauză, cât de dedicată a fost ca și dascăl ( în 2009 – 2010 nici nu a prea dat pe la școală fiindcă făcea campania electorală a lui Băse, lucru răsplătit cu vârf și îndesat de d-ul Olteanu). În altă ordine de idei școala Dorolea aparține de școala Livezile, deci nu avea cum să fie director – a fost doar profesor coordonator.
      PNL-ul avea datoria de a schimba lucrurile, de aceea i-am votat, nu să facă ce au făcut ceilalți. Dar, să nu vă mai plictisesc, cam asta este în mare parte clasa noastră politică – oportuniști fără scrupule. Mereu își vor permite acest lucru deoarece noi le permitem acest lucru. Au trecut 30 de ani de la așa zisa revoluție iar cei mai mulți dintre noi au devenit lingușitori, pupincuriști și oameni de nimic.
      Spor la votări. Hai PNL….

    • Un manager trebuie sa fie un om cu studii de MANAGEMENT, NU profesor, nu medic nu altceva decat MANAGEMENT. La noi se perpetueaza aceeasi mizerie de pe vremea lui ceasca: un bun profesionist intr-un domeniu il facem manager peste noapte cand el habar nu are de ceea ce inseamna organizare, conducere, planificare. Astfel se strica doua posturi: unul de pe care pleaca un specialist si al doilea cel de manager.

  • Cred ca inainte sa aruncam cu noroi intr-o persoana , trebuie lasata sa isi inceapa activitatea pentru a avea rezultate , doamna Doina este una dintre putinele femei inteligente indiferent de culoarea partidului . Totusi ( nu judecati o carte dupa coperta si dupa auzite) .

  • Doamna Sigmirean Doina va face o echipa buna. Este harnica, ambițioasă, cu mult bun simt.
    P. S. Doamna Sigmirean nu a fost educatoare niciodată (dacă ar fi fost nu vad nimic rău în a avea aceasta meserie).

  • Doamna Sigmirean Doina Pop , un om harnic implicat si cu siguranță un bun lider si meneger ! Ma bucur si o felicit pe această cale pentru numirea !

  • Felicitari Doina Sigmirean Pop meritati doamna aceasta inalta functie datorita pregatirii si profesionalismului de care ati dat dovada in institutiile pe care le-ati reprezentat .Mult succes si multa sanatate.

  • Băi oameni buni! Vă spun eu:PNL-ul e un mare rahat! În primul rând noua directoare e o fostă PDL-istă, are studiile lui pește prăjit care să o recomande, dar pe lângă calitatea de a lipi afișe și a se poza cu Ludovic, mai are o mare calitate:e fina lui Turc. Așa că să mă mai lase PNL-ul în pace, că toți sunt o apă și un pământ.. Degeaba înjură ei PSD-ul că această numire îi bagă în aceeași oală cu lături, care este politica românească!

  • Incredibil cum văd lucrurile votanții, iubitorii, simpatizanții de PNL, dacă fac mizerii psdiștii, cum e și firesc, trebuie blamați, dar dacă aceleași mizerii sunt făcute de ăia pe care îi „îndrăgesc” ei, logic după mintiuca lor, este în regulă. Vă recomand să vă faceți niște controale, vă mai considerați și altfel decât votanții psd-ului, nici vorbă, sunteți la fel de îmbuibați, lipsiți de rațiune și fără dram de corectitudine și obiectivitate. Dacă ați gândi cât de cât rațional, dar din părți așa ceva, ați ști că o măgărie rămâne măgărie indiferent de cine o săvârșește. Mai pe înțelesul vostru, crima rămâne crimă indiferent că este săvârșită de lelea Floare sau de șeful statului. Pricepu-t-ați? Dacă doamna trebuia demisă, este în regulă că s-a întâmplat așa ceva, dar ce facem, o punem pe una dintre ale voastre coane! Așa vedeți voi normalitatea? Vai de capul vostru și de opțiunile avute. Ce afișați voi este mentalitate de psdist, puteți trece ușor la ei, bănuiesc că dacă vă oferă vreo pomană consistentă, nu ați exclude o astfel de posibilitate. Doar nu există nicio diferență între unii și alții, doar voi naivii le vedeți. Hai succes, mâine poate lătrați pentru psd, deloc exclus.

  • curios cum ciuma galbena e mai buna ca ciuma rosie….
    dna ilisuan pusa politic doinita pusa politic, noi ne uitam – ne facem cruce si ce sa intelegem?
    oare astia cum se uita in oglinda dimineata?
    rusinica

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Gica Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS