Casa parohială construită cu bani de la buget, aproape gata. Biserica poate să mai aştepte (FOTO)

Potrivit Monografiei Protopopiatului Bistriţa, în anul 2000, când la cârma Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului era Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu Anania,  s-a hotãrât înfiinţarea a trei noi parohii în municipiul Bistriţa, printre care şi Parohia Sfântul Ioan Botezãtorul, pe strada Mãrãşeşti, nr. 3-5. Terenul de 11,77 ari a fost oferit de Primãria Bistriţa care a fost atât de lipsită de viziune încât nu a realizat ce se va întâmpla în zona respectivă în mai puţin de un deceniu.

Potrivit preotului Ioan Bujor, dupã ce s-a aprobat proiectul de construire a bisericii Sfântului Ioan Botezătorul şi a casei parohiale în baza unei machete din anul 2001 realizată de arhitectul George Ilişiu din Bistriţa, în 24 martie 2001, Prea Sfinţitul Episcop Vicar dr. Irineu Pop Bistriţeanul a sãvârşit slujba de sfinţire a locului de amplasare a bisericii şi a pus piatra de temelie. În 2002, s-a trecut la executarea lucrãrilor de construire a bisericii. Doi ani mai târziu, de Crăciun, era gata demisolul.

Conform preotului, până în anul 2004, slujbele au fost ţinute afară, masa altarului, Sfânta Evanghelie, Antimisul, cãrţile şi obiectele necesare sãvârşirii Sfintelor Slujbe fiind ţinute într-un garaj.

„În toatã aceastã perioadă, credincioşii au fost prezenţi la sfintele slujbe într-un numãr foarte mare. În anul 2007, luna mai, s-a început zidirea bisericii, lucrare în regie proprie, având ca diriginte de şantier pe inginerul Georgeta Popa, inginerul George Pampa şi inginerul Florin Buţiu, iar ca zidar pe Teodor Herinean”, arată preotul Bujor în textul scris de el însuşi în Monografia Protopopiatului Ortodox Bistriţa. La momentul aparaţiei cărţii (anul 2011), biserica avea zidurile ridicate şi turnatã centura, în interior fiind executatã lucrarea la balcoane, ajungându-se la cofrarea bolţii şi turnarea grinzilor care despart cele trei turnuri de la intrarea în pronaos. În prezent, aşa cum reiese din fotografii, biserica nu este gata, deşi i s-au alocat an de an bani de la bugetul local al Bistriţei.

În paralel, s-a lucrat şi la edificarea casei parohiale în care locuieşte preotul Bujor şi familia lui. Clădirea, pe care o puteţi vedea şi în imagini ca fiind una destul de mare, e aproape gata, spre deosebire de biserică. „Între anii 2006 şi 2007 s-a zidit şi s-a acoperit casa parohialã”, notează preotul care completează textul din monografie cu informaţia potrivit căreia el însuşi s-a ocupat de lucrare în calitate de paroh numit prin concursul pe care l-a dat pe post în februarie 2001. „Pentru toatã darea cea bunã şi tot darul cel desãvârşit, mulţumim Lui Dumnezeu, slãvindu-L şi zicând: Ale Tale dintru ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate. Mulţumim credincioşilor, sponsorilor şi binefacãtorilor”, mai scrie el.

Ca urmare, preotul Ioan Bujor recunoaşte singur scriind cu mâna lui că banii publici pe care i-a primit pentru proiect în integralitatea lui (casă parohială şi biserică) i-a folosit, cu prioritate, pentru construirea locuinţei preotului, una exagerat de mare pentru nevoile unei familii câtă vreme ea nu găzduieşte vreun centru pentru oamenii străzii sau vreo cantină socială. Consiliul Local a alocat an de an bani publici din taxele şi impozitele plătite de cetăţeni şi acestei parohii fără să fi întrebat măcar o singură dată cum s-au cheltuit.

Aşa cum lesne se poate observa şi din imagini, construcţia se potriveşte ca nuca în perete cu arhitectura zonei. Voci din rândurile credincioşilor spun că nu era necesară o biserică atât de mare câtă vreme în zonă se află Biserica Sfânta Ana (la mai puţin de 150 de metri în linie dreaptă), construită într-un spaţiu generos. În plus, mutarea Oficiului Registrului Comerţului şi a Gărzii de Mediu pe aceeaşi arteră cu Biserica Sfântul Ioan Botezătorul face ca strada să fie extrem de aglomerată şi haotică.

Am studiat cu atenţie şi felul în care se lucrează la biserică şi am descoperit foarte multe „capcane”, bucăţi de fier care ies din beton şi în care ar putea cădea oricine, schele din lemn putrezit care se pot prăbuşi în orice moment peste trecători, mormane de nisip trântite pe trotuar. Este mai mult decât evident că nu este respectată nicio normă de securitate şi e doar o minune că nu s-a petrecut până acum un accident. În străinătate, clădirile aflate în construcţie sunt împrejmuite fiind păstrată, din motive de securitate, o anume distanţă între schele şi spaţiile publice. La noi, nici vorbă de aşa ceva.

Mai ales când e vorba de biserici, oricare ar fi ele, autorităţile închid ochii şi permit haosul probabil din teama de a nu fi bătute de Dumnezeu, aşa cum au grijă unii preoţi ortodocşi să le transmită tuturor celor care îi deranjează. Totuşi, ar fi cazul ca şi Consiliul Local să ceară bisericilor în construcţie rapoarte clare referitoare la cheltuirea banului public fiindcă, altfel, vom vedea numeroase vile preoţeşti ridicate din banii noştri, ai tuturor, în timp ce bisericile rămân nişte nesfârşite şantiere.