Actualitate

Căsuțele din lemn, mutate din Piața Centrală

(FOTO) Cele 30 de chioșcuri din lemn cumpărate în anii trecuți de Primăria Bistrița pentru târgurile organizate de municipalitate au fost îndepărtate din zona Bisericii Evanghelice, acolo unde au fost amplasate mult timp.

Deoarece în perioada următoare nu mai au loc evenimente care să necesite prezența lor în centrul istoric, căsuțele au fosti duse în Complexul Heidenfeld din Viișoara, unde ar putea fi folosite la viitoarele târguri de Zilele Bistriței sau Toamna Bistrițeană.

1 chiosc lemn mutare 2 chiosc lemn mutare 3 chiosc lemn mutare 4 chiosc lemn mutare

În 2013, Primăria a comandat pentru prima oară căsuțe din lemn, zece la număr, după modelul celor de la târgurile de iarnă din Austria și Germania, în 2014 fiind achiziționate alte zece, iar în 2015 încă zece.

După Târgul de Crăciun de anul trecut, căsuțele cu oblon, tejghea și rafturi au rămas în Piața Centrală, fiind folosite în principal la Târgul de Dragobete și Mărțișor și la Târgul de Paști al sașilor – Ostermarkt.

Săptămâna trecută a dispărut din zona centrală, după patru aani, și cortul de evenimente al municipalității, Teatrul de Vară cum a fost denumit, fiind redeschisă circulația auto. Cortul va sta într-un depozit și va fi montat sporadic, cu ocazia unor târguri precum cele ale Camerei de Comerț și Industrie.

5 chiosc lemn mutare 7 chiosc lemn mutare 8 chiosc lemn mutare chiosc lemn mutare 1 piata centrala 17 mai 1 2 piata centrala 17 mai 1 3 piata centrala 17 mai 1 4 piata centrala 17 mai 1

6 comentarii

  • Mai bine mai tarziu decat niciodata. In mandatul sau de primar, Cretu a tratat Piata Centrala ca in bancul cu rabinul, evreul şi animalele. Pe scurt un evreu a descoperit cât de bine se trăieşte într-o cămăruţă după ce a avut un termen de comparaţie. Rabinul l-a pus să bage pe rand animalele din gospodarie în casă, apoi i-a spus să scoată tot pe rand afară şi să se bucure de spaţiul „câştigat”. La fel a facut si Cretu, blocand Piata Centrala, la inceput cu cu „Cortul de Cultura”, apoi cu scena de pe Pietonal, si pe urma cu casutele din lemn pentru targuri. In acest an, la inceputul lui martie a inceput sa le indeparteze pe rand, mai intai scena pe care a mutat-o la Casa de Cultura, apoi Cortul si acum chioscurile de lemn, pentru ca bistritenii sa constate cat de spatioasa a devenit Piata Centrala in mandatele sale de primar .
    Acum urmeaza sa fie refacut spatiul verde din jurul Bisericii Evanghelice. Ar fi bine ca odata cu refacerea spatiului verde, bustul lui Liviu Rebreanu care de cativa ani a fost mutat dupa gardul CNLR intr-un loc obscur, ascuns privirii trecatorilor, sa fie adus in Piata Centrala pe locul unde in urma cu un an se afla macheta de lemn a cetatii medievale si amplasat cu fata catre strada pietonala care-i poarta numele.

    • O să fie mutați în curând și struții. Campania pentru câștigarea primăriei Bistrița îl obligă la așa ceva. Constatare: Crețu are un morcov în fund. A ajuns să se plieze, surpriză, la cererile bistrițenilor!

  • Si uite asa se joaca primaria cu banii nostrii. Atat cortul cat si casutele vor fi montate sporadic, dupa bunul plac al primarului, la fel de fel de evenimente. Astfel primaria va fi ca si melcul cu casa-n spate si se va distra de nervii bistritenilor. In mod normal APM si GARDA de MEDIU trebuiau sa emite o mama de amenda administratiei care a amplasat aceste casute pe spatiul verde de langa biserica, si sa oblige la refacerea scuarelor cu iarba. No amu trebe greblate pcetrile si samanata iarba. NO ASE !

  • Un străin aflat în trecere pe la Bistrița m-a întrebat vara trecută ce caută niște cocioabe discutabile în jurul unei bazilici așa de frumoase. M-am străduit să-i explic pe cât am putut eu faptul că la primărie avem un om de cultură care dorește să pună în scenă un spectacol medieval intitulat Notre Dame de Bistritz. Edilul în cauză se afla pe moment în căutarea persoanei care va interpreta rolul Esmeraldei și deținea deja câteva piste. Costan exersa convingător în zonă rolul lui Quasimodo și l-am prezentat ca l’intermittent du spectacle. Totodată străinul m-a întrebat dacă va fi scump biletul. I-am zis că nu deoarece primarul nostru fiind foarte generos se dă în spectacol pe gratis.

  • A ascultat primarul de parerea altora ?
    Cred, ca aceasta atitudine va tine doar in perioada alegerilor, apoi, daca va fi reales, va avea aceeasi atitudine aroganta, ,,bucurandu-ne” cu ideile sale traznite, lipsite de bun gust.
    Intr-un comentariu anterior cineva mentiona, ca ar fi trebuit amendata primaria de cei de la Garda de Mediu. Cum sa-i amendeze, cand sunt numiti de acelasi partid/coalitie si ii sunt datori aceluiasi partid/persoana care i-a numit.
    Din pacate traim intr-o societate profund bolnava, cu sanse reduse de insanatosire pe termen scurt.

  • Atentie si la alte „mici” detalii/interventii ,dupa părerea mea extrem de dăunătoare valorii istoric arhitecturale ce au avut loc sub mandatul acestui domn!De la instalarea unui lift(sincer cred ca nicăieri in lume nu se permitea asa ceva intr-o clădire de sute de ani,la dărâmarea restaurantului Transilvania,vedeti ca si acum dupa atatia ani vecinii acelei clădiri stau cu usa „suspendata”si se lupta in instanta din cate stiu,la mai noile „mansardari”de care am auzit azi intr-o parte a ansamblului Sugalete pe care trebuie sa le vad cu ochii mei cat de repede!Imi pare imposibil sa o spun dar cred ca nici ticalosii din sistemul trecut nu au facut atât de mult rau precut acesti „neo”pretinsi europeni fac Bistritei.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS