Cât de lacomi putem fi?

Scurt pe doi pentru că este o lacomă. Nu ştiu mare lucru despre această femeie, dar am nişte informaţii de bază care mă ajută să-mi fac o idee. În primul rând, ca să depui 125.000 de lei oriunde, trebuie mai întâi să-i ai. Nu e o sumă oarecare, trebuie să recunoaştem. Un miliard şi 250 de milioane de lei – în bani vechi – e o mică avere pentru România zilelor noastre. În al doilea rând, poliţiştii spun că persoana este în vârstă. În mod normal, o astfel de sumă, numai dacă o ţii în bancă, îţi aduce o dobândă frumoasă cu care îţi poţi acoperi nevoile de persoană în vârstă – care mai pot fi ele? -, însă femeia aceasta şi-a dorit mai mult, probabil mult mai mult fiindcă nu văd motivul pentru care să te duci să depui în conturile nu ştiu cui 125.000 de lei ca să primeşti 5 lei sau 5000 de lei. Lăcomia a fost atât de mare încât efectiv şi-a pierdut minţile. De ce să aibă nevoie o persoană în vârstă de şi mai mulţi bani? Poate pentru copii, pentru nepoţi, pot exista diverse motive unele chiar justificate, însă motorul principal al acţiunii ei este lăcomia. A vrut mai mult decât a putut produce ea sau ai ei.

Oameni lacomi vedem la tot pasul. Unii nu se mai satură de putere, alţii de construit, alţii de gadgeturi, alţii de maşini, iar alţii de succes. Cu toţii vor mereu mai mult. Cei lacomi de putere sunt cei care, dacă au intrat într-un partid, vor să fie neapărat preşedinţi şi să aibă cât mai mulţi supuşi în jurul lor, dacă au primit o funcţie vor una şi mai importantă decât cea pe care o au şi atunci se ocupă de săpat omul cu funcţie mai importantă până reuşesc să îi ia locul. Odată ce l-au luat se ţin cu dinţii de scaunul respectiv. Uită cine i-a susţinut, de unde au venit, cum au procedat ca să ajungă acolo. Dintr-o dată totul li se cuvine, sunt cei mai potriviţi pentru funcţia respectivă. Nimeni altcineva nu o merită mai mult ca ei. Dacă le iei puterea, le iei sensul pentru care trăiesc, aşa se explică de ce unii lacomi de putere sunt preşedinţi de partid de o viaţă şi nu s-ar da în lături nici morţi.

Cei care nu se mai satură de construit – şi nu ne referim aici la dezvoltatori imobiliari – sunt oamenii care îşi dau seama că nu au nevoie de prea mult spaţiu pentru locuit, dar, cu toate acestea, se simt în competiţie cu alţi deţinători de construcţii. Dacă vecinul şi-a făcut o casă, el trebuie să-şi facă una şi mai frumoasă. Dacă un prieten de familie şi-a cumpărat mobilă scumpă, el îşi va cumpăra şi mai scumpă.O astfel de persoană lacomă nu se va sătura de făcut garduri, de dotat bucătăria, de pus gazon, de zugrăvit. Mereu va avea ceva de făcut fiindcă demonul lăcomiei o va determina să acţioneze. În sinea ei, va deveni extrem de critică la adresa celor care „nu au fost în stare nici măcar să-şi facă o casă” şi va considera că e undeva mai sus decât cei care stau în blocuri, nişte autosuficienţi. Cu toate acestea, din când în când, poate mai degrabă iarna când îi vin facturile la încălzire, omul îşi dă seama – precum bătrâna înşelată de gruparea infracţională organizată – că parcă cineva, undeva, l-a păcălit. Dacă ar fi să-i spunem pe nume, este lăcomia, fireşte.

Într-o lume în care în fiecare zi apare un model nou de telefon, televizor, tabletă şi te miri ce altceva, există şi oameni dornici să le aibă pe toate. Ce contează că nu ştiu să le folosească sau că nu le trebuie la absolut nimic aplicaţia x sau y? Important este că au, deţin cel mai nou model dintr-un anume aparat. Această lăcomie este exploatată la maxim de firme gen Apple care vinde printre cele mai scumpe gadgeturi din lume. Le vinde fiindcă are cui. Sunt milioane de oameni care sunt capabili să nu mănânce şi să nu-şi plătească facturile la întreţinere decât să nu aibă ultimul model de iphone. Victime cad, în primul rând, copiii care ajung să-şi urască părinţii dacă aceştia refuză să le cumpere toate aparaturile noi de pe piaţă cu care fac apoi mii de fotografii inutile, filmează aiurea, se joacă în reţea, orice. Am văzut la concursul de atelaje de la Beclean o fetiţă de cel mult şapte ani cu o tabletă în mână care aproape că intrase în faţa cailor doar ca să-i filmeze – pe cine credeţi? – pe membrii juriului în condiţiile în care nu avea nicio treabă nici cu concursul în sine, nici nu o chinuia pasiunea pentru cai. Era acolo împreună cu bunicul ei care o scăpase din ochi. Vorbise o vreme la telefon în italiană cu tatăl ei după care a luat-o, de bezmetică, printre oameni, să filmeze şi să facă fotografii cu tableta.

Pe casa scării la noi zilnic e un grup de copii cu vârste între 5 şi 7 ani care „fură” internet de pe la vecini ca să joace, în reţea, diverse game-uri de strategie. Îşi petrec ore întregi pe scări în beznă, cu ochii în nişte tablete, iar dacă ies cinci minute în curte, îşi strigă părinţii la geam să afle dacă li s-a încărcat tableta. Vreţi să ştiţi ce vor face generaţiile viitoare? Nu cred! Vor fi tot mai lacome de tehnologie fiindcă producătorii au grijă să alimenteze aşteptările demonului folosind cele mai ingenioase strategii de marketing.

Din aceeaşi categorie a oamenilor lacomi fac parte cei care dau averi pe maşini care sunt obligate să circule pe aceleaşi drumuri proaste din România. O maşină e un vehicul care te duce dintr-o parte în alta pe patru roţi. E minunat dacă te simţi în ea ca într-un palat, dar nu văd motivul pentru care să conteze mai mult palatul decât ceea ce face maşina în sine, circulă pe patru roţi.

Tot lacomi sunt obsedaţii de carieră încât pentru ea uită să trăiască, muncesc până la epuizare, urmează cursuri peste cursuri, masterate, doctorate ca nu cumva să le lipsească vreo hârtie din dosar, ca nu cumva să existe vreo treaptă în carieră pe care ei să nu fi călcat.Nu au timp să se bucure de nimic, nici să trăiască pur şi simplu. Sunt lacomi de succes. La sfârştul vieţii probabil că vor constata, precum această bătrână „înşelată”, că cineva le-a furat toată viaţa. Numai că, în cazul lor, niciun poliţist nu va mai putea să le aducă viaţa înapoi. Lăcomia a făcut ca ei singuri să-şi depună existenţa în conturi fictive de dragul unui câştig mai mare care poate că nu o să mai vină niciodată.

Uitaţi de lăcomie şi veţi fi, cu siguranţă, la adăpost!

Cristiana Sabău