Actualitate

Cum sunt cluburile din Bistrița în privința securității la incendiu

Cluburile din Bistrița care organizează concerte și petreceri în special la sfârșit de săptămână sunt considerate fără risc pentru participanții la aceste evenimente de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență. S-au făcut controale inopinate și totul era în regulă.

”Activitatea preventivă la categoria de construcții, cluburi, baruri, discoteci este permanentă. Aceste construcții au fost controlate în mai multe rânduri. Nu avem niciun club neautorizat în prezent. Ele se află în următoarea situație: fie dețin autorizație de securitate la incendiu, fie nu necesită, cu obligația legală de a nu depăși capacitatea maximă atât în cazul celor autorizate, cât și a celor care nu necesită autorizare. În caz contrar, pot fi închise pentru o perioadă de timp”, a declarat col. Vitalie Florea, șeful inspecției de prevenire din cadrul ISU Bistrița-Năsăud.

Potrivit acestuia, localurile care utilizează o suprafață de până la 600 de metri pătrați nu necesită autorizație de securitate la incendiu, însă trebuie trebuie să țină cont de sintagma ”sală aglomerată”. Aceasta înseamnă că suprafața care îi revine unei persoane este mai mică de 4 mp și se pot întruni simultan cel putin 150 de persoane când sălile sunt situate la etaj și 200 de persoane când sunt situate la parter.

”La data controlului, toate localurile respectau aceste prevederi, însă nu putem pune un om la fiecare club în fiecare seară. Controalele se fac inopinat și prin sondaj pe timpul desfășurării activității în aceste localuri”, a spus col. Vitalie Florea.

El a precizat că în județ sunt și săli de evenimente care nu dețin autorizație de securitate la incendiu.

”Dacă la acestea sunt găsite nereguli grave, sunt închise. Acele construcții cu destinația comerț, cultură și turism care nu au autorizație de securitate la incendiu trebuie să aibă la intrare un afiș prin care să anunțe că nu au nereguli grave pentru a fi închise. Până în prezent, nu am închis niciun spațiu, ceea ce înseamnă că nu am constatat nereguli grave cu privire la securitatea la incendiu”, a spus col. Vitalie Florea.

Lista obiectivelor autorizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud poate fi găsită AICI.

Cel mai grav incendiu din istorie petrecut într-un club a avut loc la 28 noiembrie 1942, în clubul Cocoanut din Boston, SUA. Au murit 492 de oameni, în condiţiile în care capacitatea legală a clubului era de 460 de persoane. Localul fusese decorat în aşa fel încât să semene cu un paradis tropical, cu palmieri de hârtie, fâşii de mătase colorate şi alte materiale inflamabile. Din cele 13 uşi ale clubului, doar cea principală şi alte două uşi mici de acces erau deschise. Incendiul a pornit de la folosirea neglijentă a unui băţ de chibrit, conform Agerpres.

Al doilea cel mai grav incendiu din lume petrecut într-un club a avut loc în subsolul clădirii Dongbu din oraşul Luoyang, provincia chineză Henan. Catastrofa, care a avut loc în ziua de 25 decembrie 2000, a ucis 309 persoane, inclusiv muncitori care lucrau la etajele superioare ale imobilului.

Un număr de 242 de morţi este bilanţul incendiului petrecut, la 27 ianuarie 2013, în clubul de noapte Kiss din Santa Maria, Brazilia. Alţi 630 au fost răniţi. Este considerată a doua cea mai mare catastrofă produsă de flăcări din istoria Braziliei, întrecută doar de incendiul de la Marele Circ American din 17 decembrie 1961, oraşul Niteroi, care a ucis 503 oameni.

Pe 30 octombrie 2015 a avut loc incendiul din clubul Colectiv. Atunci au murit 65 de persoane, la diferite intervale de timp. Colectiv a fost a fost cel mai grav accident care a avut loc în România, după 1989. Incendiul din clubul Colectiv s-a declașat în noaptea de 30 octombrie 2015, în timpul lansării unui nou album al trupei rock Goodbye to Gravity. La o jumătate de oră după începerea concertului, din cauza artificiilor, tavanul clubului a fost cuprins de flăcări violente. Camerele de supraveghere montate au înregistrat cum spectatorii încep să se calce în picioare pentru a ajunge la ieșire.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS