Prin hotărârea CL din 2007 cu modificările şi completările ulterioare au fost aprobate chiriile pentru folosirea domeniului public, hotărâre în care era prevăzută o taxă de 4 lei/mp/lună ce se aplica în extrasezon pentru terasele amplasate în oraş, altele decât cele de pe pietonalul Liviu Rebreanu.
În ultima perioadă, au fost depuse la Primăria Bistriţa solicitări din partea unor persoane juridice pentru închirierea unor suprafeţe de teren în vederea amplasării de terase şi construcţii provizorii cu diferite destinaţii şi pentru perioada iarnă-primăvară. Astfel, în vederea dezafectării tuturor construcţiilor provizorii de pe domeniul public când nu mai desfăşoară activitate, municipalitatea consideră că se impune o reglementare în acest sens.
Prin noul proiect, aflat în dezbatere publică până în 10 aprilie, se propune ca domeniul public să fie închiriat doar pe perioada în care se desfăşoară activitate în construcţiile provizorii, iar când nu se desfăşoară activitate acestea să fie ridicate. Prin ”construcţii provizorii” se înţeleg toate categoriile de construcţii amplasate pe terenuri proprietate publică şi care sunt autorizate conform legii (tonete, miniparcuri de distracţie pentru copii, chioşcuri pentru comercializarea de produse de sezon, căsuţe, containere pentru colectare deşeuri, dulapuri telefonice, etc.).
Cuantumul chiriilor prevăzute în hotărârile anterioare va fi menţinut, cu excepţia terenurilor pentru amplasarea unor construcţii provizorii cu altă destinaţie decât cea de terasă, pentru care se propune o reducere de 50% datorită faptului că s-a constatat o migraţie a pontenţialilor clienţi către terenuri proprietate privată şi implicit diminuarea veniturilor bugetare provenite din închiriere.
– Terase amplasate pe pietonalul Liviu Rebreanu: 20 lei/mp/lună (pe toată perioada anului când se desfăşoară activitate)
– Terase amplasate în centrul istoric, în alte zone decât pietonalul Liviu Rebreanu: 16 lei/mp/lună (pe toată perioada anului când se desfăşoară activitate)
– Terase amplasate pe domeniul public, altele decât cele prevăzute anterior: 14 lei/mp/lună (pe toată perioada anului când se desfăşoară activitate)
– Terenuri aparţinând domeniului public folosite pentru amplasarea de construcţii provizorii în care se desfăşoară activitate comercială: 20 lei/mp/lună (pe toată perioada anului când se desfăşoară activitate)
– Terenuri aparţinând domeniului public folosite pentru amplasarea de construcţii provizorii cu alte scopuri: 10 lei/mp/lună
– Terenuri aparţinând domeniului public folosite ca şi cale de acces, altele decât cele prevăzute în hotărârea prin care se stabilesc taxele speciale datorate de persoane fizice şi juridice: 6 lei/mp/lună (până la 50 mp), 4 lei/mp/lună (50-100 mp), 2 lei/mp/lună (peste 100 mp).
Contractele de închiriere pentru terenurile pe care se amplasează terase se vor încheia anual, contractele pentru terenurile pe care se amplasează construcţii provizorii se vor încheia pe o perioadă de 1 an, cu drept de prelungire prin act adiţional, la cererea expresă a locatarului până la împlinirea unei perioade de maxim 5 ani, iar cele pentru terenurile folosite ca acces se vor încheia pe o perioadă de 5 ani, cu drept de prelungire, prin act adiţional, la cererea expresă a locatarului, cu excepţia cazului în care acesta nu şi-a respectat clauzele contractuale. În cazul în care pentru un amplasament există două sau mai multe solicitări, închirierea se va face prin procedura licitaţiei publice deschise. Chiria lunară pentru folosirea terenurilor închiriate, se va actualiza anual cu indicele de inflaţie, iar în cazul în care nu se va achita chiria la termenele prevăzute în contracte, se vor percepe penalităţi de 0,3%/zi de întârziere.
Primăria estimează un număr de 55 de contracte pentru închirierea domeniului public şi o creştere cu 25% a veniturilor.
Adaugă comentariu