Social

Câte amenzi au dat polițiștii și jandarmii celor care nu au respectat ordonanțele militare

În ultimele 24 de ore, în județul Bistrița-Năsăud au fost angrenaţi în activităţi de control 211 poliţişti, 104 jandarmi și 43 de poliţişti locali, împreună cu militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, informează Instituția Prefectului.

Polițiștii au acționat pentru verificarea și depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto.

Astfel, au fost efectuate 576 de verificări la persoane aflate în izolare, ocazie cu care nu au fost constatate nereguli. De asemenea, au fost efectuate controale la 98 de societăți comerciale și 89 de persoane fizice autorizate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.

Cu ocazia acțiunilor desfășurate, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 84.500 de lei. Dintre acestea, 51 de sancțiuni, în valoare de 82.500 de lei, au fost aplicate unor persoane care nu au respectat reglementările ce privesc restricțiile de circulație impuse, celelalte fiind pentru încălcarea altor acte normative.

Jandarmii au verificat 189 persoane, aflate în 31 de locații din 13 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr. 3, privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, ocazie cu care au aplicat 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 26.000 de lei.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2687284271401046

3 comentarii

  • Pe str. Compozitorilor locatarii nu prea pastreaza cu strictete ordonantele militare, se iese la plimbare cu mic si mare de parca nu este nici o stare de urgenta. Am trecut pe strada spre Viisoara pe la ora 18:45 si am ramas uimit ca lumea se plimba in gasca pe strada. Unii pot sta in casa cu zilele ca este stare de urgenta iar pe altii ii doare-n cot.

  • La Feldru nu se sta in izolare. R V toata ziua sta la poarta. Intamplator treceam pe acolo,era in drum si isi lua colete. Adica pe alți ii duce la izolare la Colibita si la Diana si ei pot sa stea acasa, si ne mai miram ca ne inbolnavim.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS