Actualitate

Câți bani au ajuns la primării din valorificarea deșeurilor reciclabile

Din 2021 și până în prezent, ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a returnat către primăriile din județ, în urma valorificării deșeurilor reciclabile, nu mai puțin de 8.687.000 lei. Cea mai recentă tranșă de bani are o valoare totală de aproape 900.000 de lei.

Directorul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, Cristian Niculae, a menționat:

”Când reciclăm corect, binele se întoarce în comunitate: 893.000 lei, bani obținuți din valorificarea deșeurilor reciclabile, se întorc către fiecare comunitate locală din județ.

Din 2021 și până astăzi, ADI Deșeuri a returnat către primăriile din județ nu mai puțin de 8.687.000 lei proveniți din valorificarea deșeurilor reciclabile.

Este rezultatul unui efort comun: al familiilor care colectează selectiv în gospodăriile lor, al copiilor care învață să protejeze natura, al comunităților care aleg să fie responsabile zi de zi. Fiecare deșeu – plastic, metal, hârtie, carton, sticlă – reciclat, înseamnă mai mult decât grijă pentru mediu. Înseamnă sănătate pentru noi, o natură mai curată pentru viitorul copiilor noștri și, nu în ultimul rând, însemnă bani care revin acasă, în comunitățile noastre. Este dovada că atunci când oamenii și comunitățile trag în aceeași direcție, rezultatele se văd. Un județ mai curat, mai responsabil și mai unit se construiește prin gesturi mici, făcute constant de fiecare dintre noi. Vă mulțumim tuturor celor care alegeți să reciclați! Împreună transformăm deșeurile în resurse și responsabilitatea în investiții pentru viitorul comunităților noastre”.

8 comentarii

  • Pentru o imagine de ansamblu și o corectă informare a cetățenilor:
    Cetățenii sortează deșeurile și tot cetățenii plătesc integral ridicarea gunoiului.
    Ulterior, o parte din banii obținuți din valorificarea deșeurilor „se întorc în comunități” (în cămară) la primării — instituții renumite pentru gestionarea banului public.
    Ar fi util să aflăm și partea care lipsește din prezentarea triumfalistă:
    cât au plătit în total cetățenii pentru serviciul de salubrizare în perioada 2021–2026;
    cât au fost cheltuielile totale de funcționare ale ADI Deșeuri în aceeași perioadă;
    ce procent reprezintă cei 8,687 milioane lei recuperați din costurile totale suportate de populație.

    42
    • Acești bani sunt doar 20%din ce încasează de la cetățeni, materialele reciclate și toată valoarea lor întra operatorilor de salubrizare în conturi!!!

      5
      1
  • Eu nu inteleg de ce aceste centre de colectare au fost introduse in incinta supermarketurilor. Acolo sunt aduse flacoane din gunoaie. Practic aceste CENTRE de COLECTARE sunt FOCARE de INFECTIE.
    Apoi, cei care le-au strans din gunoaie, vin si se freaca de tine in supermarket, ca sa mearga cu acel tichet sa isi incaseze banii.
    Ca sa nu mai spun, ca mai ales in Cluj, multi “gunoieri” golesc tomeroanele de gunoi, ca sa caute flacoane si lasa GUNOIUL pe STRADA.
    Deci unde naiba e castigul dpdv al IGIENEI?
    Ca de obicei, actiuni facute cu juma’ de creier.

    14
    3
  • Pai atunci sa folosească banii pentru a plăti amenzile la Garda de mediu! Nu spune nimeni că nu este implementat principiul cat arunci care este obligatoriu prin lege! O văduvă de la tara nu poate produce aceași cantitate de deșeuri cu un bogat din Bistrița și totuși plătesc aceași taxa. Sau dacă mă duc o lună in Italia tot atât plătesc că și cum aș locui în tara! O prostie patentata prin Adi Deșeuri o instituție inutilă formata doar a avea angajați și director!

    21
  • Salutare dragii mei bistrițeni,am luat hoatrârea sa cumoar eu casa pentru a face un loc de intâlnire a bistrițenilor pentru a socializa si pentru a-si petrece timpul liber.
    Scrieti-mi pe emai daca suntetide acord sau nu cu acest proiect.
    Votăm masiv FARAONUL VAVI!

    2
    6
  • Toate ADI- urile sunt institutii inutile, overiga în plus intre cetateni si Supercom, de exemplu! Un angajat al primariei este arhisuficient sa faca legatura intre aceste entitati! Ce face ADI sprr-turism? Stie cineva un rol esential , practic de pe urma caruia sa beneficieze omul platitor de taxe?Parca se doreste eficientizarea la nixel de institutii! Desfiintati aceste ADI -uri si nimeni nu o sa le duca lipsa ! ( mai putin cei pt care au fost înfiintate, desigur)

    15
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.