Actualitate Recomandări

Câți bani trebuie să doneze candidații ALDE la parlamentare

ALDE a decis criteriile de eligibilitate pentru a ajunge pe lista partidului la parlamentare, printre care se numără pregătirea profesională şi activitatea politică în mandatul actual, dar a impus şi o serie de criterii financiare şi cere donaţii de 10.500 de lei de la filiale pentru fiecare candidat şi 63.000 de lei de la fiecare membru care vrea să fie senator sau deputat. Deciziile au fost luate în cadrul reuniunii grupurilor parlamentare ale ALDE, care au avut loc la Neptun, scrie presa centrală.

Potrivit hotărârilor ALDE, contribuţia pe care fiecare organizaţie judeţeană şi fiecare parlamentar ALDE vor trebui să o asigure pentru campania electorală a fost stabilită în funcţie de salariul minim brut pe economie. ALDE a calculat însă aceste sume potrivit salariului minim în vigoare înainte de 1 mai 2016, respectiv 1.050 de lei, în condiţiile în care în primăvară acesta a crescut la 1.250 de lei. Astfel, candidaţii vor trebui să doneze 60 de salarii minime brute pe economie, în sumă totală de 63.000 lei (14.000 euro). Organizaţiile ALDE vor trebui să plătească 10 salarii, respectiv 10.500 lei (2.300 euro) pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau de senator.

Lista ALDE Bistrița-Năsăud pentru Camera Deputaților va fi deschisă de vicepreședintele CJ Ioan Țintean, liderul organizației județene, în timp ce primul candidat al partidului pe lista pentru Senat ar putea fi ”o mare surpriză”

Un alt criteriu stabilit în conformitate cu prevederile statutare pentru înscrierea pe listele ALDE pentru alegerile parlamentare prevede ca fiecare membru ALDE care doreşte să se înscrie pe liste trebuie să aibă plătită cotizaţia la zi.

Donaţiile solicitate sunt în limita maximă permisă de legea 334/2006, modificată în 2015, care cere sume maxime de 60 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau de senator.

ALDE a stabilit şi alte criterii, cerând „o bună pregătire profesională şi expertiză în domeniile profesionale în care a activat”.

Etichete

9 comentarii

  • Aoleoooooo….o caruta de bani.bine ca si-o scot ei odata ajunsi la ciolan.dar daca nu ies parlamentari ??? Se duc banutii ???toti ??? Aoleoooo…..

    • Odata ajunsi parlanentari acesti bani trebuiesc recuperati si se vor recupera inzecit si asa parlamentarii nostrii se vor apuca iar de furat. Asa nu vom avea un PARLAMENT CURAT in veci si tot sefi-s de vina, de la ei pleaca aceste dispozitii. Pana nu dispar putregaiurile nu vom avea ceea ce ne dorim.

  • Democratia este sistemul în care vaca îşi alege mulgătorul. Fără să se sature vreodată . Mulgătoriul, desigur.
    Altfel, o fotografie de campanie, sugestivă şi atractivă pentru cei ce nu cunosc.

  • Cum poate un partid din romania sa aiba asemena pretentii????
    Consider ca un partid care se respecta este acela care FACE ROST DE BANI DIN DONATII SI CAUTA OMUL BOGAT SAU OMUL SARAC (il poate vedea in reluare pe cinemagia.ro) atat moral cat si material , care sa-l reprezinte in parlament!!!!
    Maine poimane o vad pe prodanKA KA tranzactioneaza la bursa deputati!!!!

  • Nu va mirati dragi bistritenii ca au bani destui si nemunciti, nu le duceti grija,. Nu mai renunta odata , oare de ce? Nu se mai satura de ciolan.

  • Pre voi, fiare heralde:
    alde Pardosu’, alde
    Irog-inorogu’, vă rog, să vă iviţi!
    Fiarelor de bună şi de rea priinţă,
    pe cari vânătorul dac-o să le prindză,
    n-o să mi-se-aleagă cu pleavă şi abure,
    cu niscai sfarog…
    (Cu precizarea că sfarog înseamnă în limba română veche, uscătură > cine are urechi de auzit, s-auză!)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS