Legea privind recursul compensatoriu prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate.
Peste 500 de deţinuţi au fost eliberaţi joi, în prima zi de la intrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu, a anunţat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. El a spus că această cifră este mare şi i-a depăşit aşteptările, pentru că nu credea că „impactul va fi atât de mare”. Deţinuţii care au executat pedepsele în condiţii necorespunzătoare şi au fost eliberaţi din penitenciare înainte de intrarea în vigoare a legii, având procese pe rol la CEDO, vor primi despăgubiri în bani, a mai spus ministrul Justiţiei.
Din Penitenciarul Bistrița au fost puși în libertate la termen, ca urmare a scăderii zilelor executate in condiţii necorespunzătoare, 7 deținuți, alți 108 urmând să fie discutaţi în prima comisie pentru liberare condiţionată, anunță Administrația Națională a Penitenciarelor.
Legea privind recursul compensatoriu prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate.
Conform legii, condiţiile necorespunzătoare se referă la cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerelor de deţinere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spaţiului în cauză; lipsa accesului la activităţi în aer liber; lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; lipsa temperaturii adecvate a camerei; lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază, precum şi cerinţele de igienă; existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie.
Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.
Deputatul Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor, a menționat pe Facebook: ”CEDO a pronunțat decizia pilot! Din păcate, am avut dreptate când am afirmat public în ianuarie că se va întâmpla acest lucru. Era atât de logic totul dar… a urmat un adevărat linșaj la adresa mea, în mediul online. Acum, a venit momentul când ministrul Tudorel Toader a făcut anunțul: statul român va plăti sume uriașe deținuților!”.
”S-au adunat la CEDO cauze, procese de ordinul miilor, CEDO le-a suspendat, a pronunţat decizia pilot şi noi trebuie să le dăm despăgubiri şi lor. Dacă suma totală va fi prea mare, statul are posibilitatea să eşaloneze plata despăgubirilor”, a spus ministrul Justiției Tudorel Toader.
La oamenii care muncesc nu avetk bani de salarii dar sa dati la puscariasi aveti? Sa va fie rusine la toti!
Minciuni si mizerie morala deversata in continuare de cea mai vocala sustinatoare a ordonantei 13. Nici un leu n-au luat puscariasii. Au doar liber de la psd ca sa acopere Belina. Toader a vorbit de posibile despagubiri pentru cei eliberati deja de 5 euro pe zi. Deci duamna deputat sustine ca 5 euro pe zi e o suma imensa pentru statul roman. Asta in conditiile in care si-a marit veniturile in calitatea de deputat la 3800 de euro pe luna. Deci daca nu i-am plati imensa suma de 5*760 de euro pe luna am fi putut sa-l mai tinem in puscarie pe Voiculescu si pe Cocos inca cate un an. Daca socotim cumulat pe durata unui mandat de deputat cu salariu pe care singura si le-a dat duamna Pana am fi putut sa tinem in puscarii conform acestei estimari inca cate un an de zile 50 de talhari, urmana apoi sa le dam compensatie 5 euro pe zi. Daca facem deci aceste calcule aritmetice simple la nivelul unui elev de clasa 3-a descoperim cat de ieftin si rentabil ar fi fost pentru statul roman sa-i tina in continuare pe talhari in puscarii. Dar interesul puterii e altul. Si duamna de cand e politician a uitat si aritmetica si bunul simt.
Sa inteleg ca se lucreaza de zor la remedierea problemelor din penitenciare si/sau la construirea unora noi?
Altfel peste 2 ani suntem exact acolo din nou.
Nu ca nu ar fi fost timp sa se mai remedieze din probleme pana acum.
Rectific 100 de puscariasi cate un an din veniturile unui deputat. 48 luni * 3800 euro pe luna = 5 * 364,8 * 100. Daca statul roman ar fi renuntat doar la cei 300 de parlamentari pe care poporul i-a considerat inutili la referendum ar avea suficiente resurse ca sa tina in puscarii inca un an 30.000 de puscariasi platindu-le la sfarsit acele compensatii imense. Deci, nu acolo e problema duamna deputat. Imense sunt veniturile clasei politice, marea coruptie si nesimtirea.
Grija cui mama lui proces verbal ar trebui sa o poarte tovarasa Pana, daca nu a penalilor? Stiu PSD-isti altceva la momentul asta? Dau cu fumigene in spatiul public, ca sa mascheze ceea ce ii intereseaza mai mult – absolvirea prin lege a jafului la drumul mare practicat de mafia politica a ultimilor ani.
A fi penal – penala, are in jargon si o alta semnificatie decat aceea de a avea probleme cu legea penala. Din pacate, o bistriteanca, ce-o uitat ce a invatat-o parintii ei cand o fost mica, se incapataneaza sa se incununeze la nivel politic de top cu acest titlu, ca doar n-o sa se lepede de ierarhia de partid ce-o facut-o ministru, demnitate din capatat, nu din meritat.
Da’ n-ai ce face: a fi domn ii o-ntamplare, a fi om ii lucru mare!
DACA CITESTE COMENTARIUL DE MAI SUS TREBUIE SA REACTIONEZE LA CHESTIUNILE RIDICATE.DACA TACE E4STE COMPLICE.
În Teleormania tu crezi că reacționezi când vrei tu, că taci și vorbești când vrei tu? În Teleormania mai întâi trebuie să ți se dea voie. Nu-i așa, Eugen?
Și uite așa trece un an de guvernare cu 2 guverne și 2 realizări mari și late:
1. f…rea Justiției cu OUG 13 și scoaterea deținuților din pușcării
2. salarii imense și nemeritate pentru ( unii ) bugetari
Petru cunoscătorii sistemului penitenciar, condițiile nu sunt chiar așa cum sunt ele prezentate , cu excepția celor 4 m/2 care oricum nu se vor respecta in veci deoarece infractorii s-au înmulțit iar temnițele sunt aceleași, ca număr. Despre situația bolnavilor din spitale sau a copiiilor din orfelinate v-ați interesat, d-na Pană? Acolo nu intervine CEDO? Demagogia și ipocrizia au picioare scurte , la fel ca minciuna , iar dvs aveți impresia că suntem o nație de neghiobi, aidoma electoratului care vă votează. Greșiți!
Bai tata ! Treaba buna iese daca te apuci de furat. Iata castigi si dupa ce iesi de dupa zabrele, plus furaciunea in sine. Traiasca Guvernul si Romania ! La jaf ca-i mai sigur decat munca de fraieri. Misto !!!