Actualitate

Câți urși vor putea fi recoltați drept cotă de prevenție în Bistrița-Năsăud

Ordinul ministrului Mediului care stabileşte cotele de prevenţie la urs ”pentru prevenirea pagubelor și a accidentelor” a fost dezbătut cu specialiştii şi reprezentanţii ONG-urilor de mediu și va fi pus în aplicare.

”Viaţa umană este mai presus de orice! Ordinul de ministru face parte dintr-un set de măsuri pe care le-am pregătit şi implementat pentru a avea o abordare ştiinţifică, raţională, responsabilă. În ultimii doi ani şi jumătate am pornit estimarea populaţiei de urs brun prin probe genetice, am reglementat intervenţia imediată acolo unde există un pericol iminent şi am pornit un program de finanţare pentru garduri electrice. S-au stabilit stabilit cote de prevenţie şi intervenţie pe baza raportului privind studiul de estimare a populaţiei de urs, printr-o formulă matematică. Principiile de la care am pornit sunt cele legate de conflictul om-urs: s-a avut în considerare numărul de pagube, valoarea pagubelor, numărul de atacuri asupra persoanelor”, a spus ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Ordinul prevede recoltarea a 426 exemplare de urs care reprezintă nivelul de prevenție și 60 de exemplare de urs care reprezintă nivelul de intervenție la nivel național. Aici proiectul de ordin.

Conform listei cu numărul și distribuția exemplarelor de urs brun ce reprezintă nivelul de prevenție pe județe și fonduri cinegetice, în Bistrița-Năsăud se vor putea recolta 21 de exemplare de urs.

8 comentarii

  • Ursul este un animal reprezentativ pentru muntii nostri, pacat sa va apucati de ei sa-i omorati, ce animal rautacios este omul!

    9
    25
    • Daca ursul e un „animal reprezentativ” nu-i mai rarim astptam sa ne rareasca ei pe noi!!!!!

      19
      3
  • Sam uita-te ce populatie de ursi au alte tari cu relief asemanator cu al nostru si atunci trage-ti singur concluziile! Vezi.. Norvegia, Finlanda, Suedia, Elvetia, Austria …. Succes!

    24
    4
    • Asta cam asa e.
      Marii ecologiști din țările Europei sunt ipocriți.
      De ce se taie pădurea amazoniana?
      Răspuns. In Brazilia 60% din suprafața e pădure, la voi in Danemarca, Olanda, Anglia doar 12% din suprafața e pădure.
      Asa ca tăceți din gura.
      Am mers cu trenul 300 de km de la Copenhaga la Esbjerg si e ca in Bărăgan, adică csmpie si teren agricol (rapița, sfecla , napi, cartofi) . Nu am văzut păduri.
      Ce peisaj dezolant!

      Sa strângem bani sa protejam urșii si ursul panda.
      Si ei au construit un gard de protecție între Germania si Danemarca, sa nu cumva sa vina porci mistreți in Danemarca.

      Sa trăim in armonie cu natura
      Si la ei s-au întors lupii, după o absenta de 200 de ani.
      Au 12 lupi si știți ce zic? Ca lupii nu au ce caută la noi in țara, ca trebuie eliminați.
      Normal ca e nterzis sa împuști cei 12 lupi, dar exista braconaj, si lupii ( cu chip la gât) dispar fără urma.

      Am vreme sa scriu, pentru ca aici e sărbătoare. De anul viitor nu o sa msi fie, i sa fie zi lucrătoare, pentru a finanța sacul fără fund al Ministerului Finanțelor,

      9
      4
  • Poi unde sunt ursi in judetul Bistrita-Nasaud ??Am stat cateva zile in Munti Rodnei inspre Telcisor nu a fost urmă de urs braconajul e la el acasa nu mai credeti in statitisticile curului !

    2
    13
  • Urs?…nu vrei sa ne întâlnim și sa te duc sa vezi unde exista urs?
    Dar nu cu muzica,bere si gratare după noi ca asa nu merge boss
    Poate ai norocul sa scapi cu viata,nu de la unu ci poate 7-8 cel putin
    Adrian C și Sam…nu vreti sa ii luați la voi in ograda pe toti cei peste efectivul optim pt o anumită suprafața de fond?
    Sa ii hrăniți sa ii dragaliti sa va jucati cu ei etc
    Ca sunt asa de drăgălași…aproape ca de pluș.
    Nu sunt pro vânări lor dar nici împotriva
    Suprapopularea e o problema cam mare pt toate viețuitoarele…atat pt oameni cât și pt restul animalelor convietuitoare cu ei
    Menținerea unui efectiv optim într-un habitat se face doar cu intervenția omului
    Dacă va intreb de efectiv optim pe judet la noi fără sursă de informare la indemana,o dati in sughiț
    Dacă va intreb cât avem peste efectiv,sughitati de 2 ori
    Și dacă va scot sa va conving ca e asa,sar putea sa nu va mai întoarceți întregi
    Haliți propaganda lu’ păun(intențional i-am scris numele cu p mic fiind un om mic) dar nu ati misca unul din apartamente sa vedeți realitatea.
    Dar pe taste sunteți “AS”

    5
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS