Politică

Cazul Botiș are implicații asupra bugetului UE

Oficiul European de Luptă Antifraudă a contactat Comisia Europeană în legătură cu implicațiile asupra bugetului UE ale cazului Ioan Botiș și continuă să monitorizeze situația, se arată într-un răspuns al CE la o interpelare formulată în mai de trei eurodeputați S&D, printre care și Victor Boștinaru.

Într-un comunicat al Grupului Socialiștilor remis agenției Mediafax se arată că Executivul UE a răspuns unei interpelări privind cazul fostului ministru român al Muncii, Ioan-Nelu Botiș.

„OLAF a contactat deja serviciul relevant al Comisiei în legătură cu implicațiile asupra bugetului UE, precum și autoritățile române cu privire la aspectele judiciare posibile implicate. În această privință, se poate confirma faptul că autoritățile române relevante investighează cazul, iar OLAF monitorizează situația, pentru a se asigura că sunt luate măsurile adecvate în ceea ce privește fondurile UE implicate”, se arată în răspunsul Comisiei Europene, citat, luni, de Grupul Socialiștilor.


CE precizează că proiectul „Șansa la demnitate” este cofinanțat de Fondul social european (FSE) prin Programul operațional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane” 2007-2013. Din suma totală eligibilă de 2 130 890,13 RON (aproximativ 500.000 EUR), 1.898.388,71 RON (aproximativ 463 000 EUR) reprezintă finanțare FSE.

Propunerea de proiect a fost prezentată în 19 septembrie 2010 și a fost aprobată în vederea finanțării în data de 1 octombrie 2010, de către Organismul Intermediar Regional Nord – Vest pentru Programul sectorial operațional „Dezvoltarea resurselor umane”, se arată în răspunsul CE. Contractul de finanțare a fost semnat în data de 28 octombrie 2010, iar execuția acestuia a început la 1 noiembrie 2010. La 29 noiembrie 2010, beneficiarul a primit prefinanțare în valoare de 639 267,04 RON (aproximativ 155 918 EUR). Ulterior, nu a fost prezentată nicio cerere de rambursare și nu a fost efectuată nicio plată. Plățile au fost suspendate până la finalizarea verificărilor efectuate de autoritățile naționale relevante.

„Potrivit răspunsului primit recent de la autoritatea de management, în cursul perioadei de raportare acoperite de primul raport tehnico-financiar, au fost angajați cu fracțiune de normă 11 experți în baza unor contracte de muncă pe durată determinată. Aceștia au efectuat activități de gestionare, în domeniul financiar, juridic, informatic și de relații publice, precum și activități specifice proiectului, cum ar fi identificarea grupului țintă al beneficiarilor, orientare și consiliere profesională și medierea muncii. Experții au pregătit, de asemenea, documentația necesară pentru obținerea acreditării/autorizării naționale a cursurilor de formare propuse în cadrul proiectului”, se mai arată în răspunsul CE citat în comunicatul S&D.

„Rezultatele proiectului corespunzătoare primei perioade de raportare sunt în conformitate cu calendarul proiectului și cu rezultatele prevăzute a fi obținute pentru această perioadă. Beneficiile activităților efectuate în perioada menționată au fost probate cu documente justificative”, se mai arată în document.

Interpelarea adresată la începutul lunii mai de către eurodeputata Constanze Krehl, eurodeputatul Jens Geier și eurodeputatul Victor Boștinaru a venit pe fondul acuzațiilor de conflict de interese în accesarea a jumătate de milion de euro din fonduri europene de către Asociația „Parteneriat Euroactiv”, ONG la care soția ministrului Botiș era angajată.

Întrebările adresate CE au fost:

„1. Având în vedere că pare să fie vorba despre o utilizare neadecvată a fondurilor UE, a început Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) să investigheze acest caz? Dacă da, s-au obținut deja rezultate în această anchetă? Dacă nu există încă rezultate, când se vor încheia investigațiile?

2. Conform informațiilor pe care le deține Comisia, ce experți au fost angajați de ONG-ul în cauză? Pe ce bază au fost angajați și ce beneficii au adus ei proiectelor finanțate din fonduri UE?

3. Cum evaluează Comisia rezultatele proiectelor dezvoltate?”.

Ioan Nelu Botiș a anunțat, în 20 aprilie, că a demisionat din funcția de ministru al Muncii, în contextul scandalului legat de angajarea soției sale într-un proiect european. El și-a cerut scuze petnru situația creată și a arătat că demisia sa este una de onoare. Intermatul la Ministerul Muncii a fost preluat în 22 aprilie de premierul Emil Boc.

Cu o zi înainte, Botiș anunțase că soția sa se va retrage din funcția de consilier în proiectul derulat de Asociația „Parteneriat Euractiv” Bistrița și că niciunul dintre ei nu a avut vreodată calitatea de fondator sau de membru al asociației.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS