Cazul Pomohaci, altă perspectivă

Din capul locului vreau să fie clar că sunt scârbită de tot ce am ascultat în înregistrarea în care „vedetă” era preotul Pomohaci. Nu mi-a plăcut niciodată personajul. Mi se pare un lup în blană de oaie, un ahtiat după bani şi glorie care a găsit în credinţă calea cea mai uşoară pentru a ajunge la ele. Nici ce cântă nu mi se pare a avea vreo legătură cu folclorul autentic, cât mai degrabă cu o lălăială. Să sperăm că această întâmplare îl va ţine măcar o perioadă departe de scenă şi de Bistriţa. Ne-am săturat până peste cap de prezenţa lui obsesivă la tot tot ce înseamnă evenimente publice. Cred că Biserica Ortodoxă ar trebui să profite de întâmplare şi să-i facă vânt. Ar fi şi cazul după numeroasele lui derapaje.

Dar nu despre lucrul acesta vreau să vorbim, ci despre aşa-zisa „victimă a abuzului”.

Dacă aţi ascultat cu atenţie înregistrarea, personajul cu care preotul intră în dialog are chef de glume de la bun început şi e extrem de familiar cu Pomohaci. La întrebarea „Ce faceţi?”, el răspunde: „Facem afaceri cu brânză topită şi ace de gămălie”. Cu o grijă aproape părintească, preotul îl întreabă dacă a mâncat şi apoi îi atrage atenţia să aibă grijă de sănătatea lui. Atunci, apare în discuţie cuvântul bani. Să fiţi atenţi la el fiindcă e repetat obsesiv de pretinsa „victimă” care nu pare a fi traumatizată dinainte, dacă ar fi să presupunem că cei doi nu sunt la prima întâlnire de acest gen.

https://www.youtube.com/watch?v=AOuYzJmfam4

Urmează apoi partea despre „ciocan” şi arătatul lui, însă aici vă atrag atenţia asupra faptului că partea „abuzată” e extrem de confortabilă în discuţia cu „agresorul”. Nicio urmă de teamă în vocea lui, niciun semn că ar vrea să o rupă la fugă, aşa cum ar fi firesc în astfel de situaţii. Ba chiar pare să îi convină că discuţia a ajuns în punctul acesta. Între timp, cam la minutul 4.50, lui Pomohaci îi sună telefonul, un moment excepţional pentru o victimă să scape de agresor. Dar nu. „Victima” stă, aşteaptă, înregistrează în continuare o convorbire telefonică despre oi care durează cam până la minutul 8.28.

Prinzând din zbor o nouă temă sexuală – interlocutorul preotului având cinci copii, aşadar fiind un bărbat căruia îi plac femeile- „victima” presează din nou şi zice: „să continuăm”. Reia tema trivialităţii. Se întâmplă la minutul 10. Preotul se preface că nu înţelege, tânărul insistă să-i traducă acest cuvânt. Readuce în discuţie cuvântul „ciocan” şi iar se preface victimă. „Nu sunt obişnuit cu chestiile astea”, spune ca să nu sară din registru şi să-i smulgă măcar câteva cuvinte relevante „agresorului” care, la observaţia „ştiu că dumneavoastră vă plac bărbaţii”, răspunde cu un „îhî”. Tânărul insistă că are prieteni homosexuali pe care ar putea să-i prezinte preotului. Nu e clar din context dacă Pomohaci vrea să îi cunoască pentru sex, cât pentru a-i aduce pe calea cea bună. Putem interpreta cum vrem. Cert este că preotul nu spune cu vorbele lui că vrea să-i cunoască pentru a face sex cu ei.

La minutul 12 apare cea mai evidentă dovadă că Pomohaci poate fi acuzat de orice, mai puţin de pedofilie. Flaviu, „victima”, îi spune cu gura lui că are „aproape 18 ani”. Aşadar, nu e un biet copilaş naiv cum s-a tot spus în aceste zile.

Conform dicţionarului juridic, minorul este „o persoană fizică în vârstă de până la 18 ani. Minorul are capacitate de folosință. Până la vârsta de 14 ani, minorul nu are capacitate de exercițiu. După împlinirea vârstei de 14 ani, minorul are capacitate de exercițiu restrânsă și poate încheia acte juridice cu încuviințarea prealabilă a părinților sau tutorelui, să facă depuneri la casele de păstrare de stat și să dispună de aceste depuneri potrivit cu prevederile regulamentelor acestor case de păstrare. Minorul care se căsătorește dobândește prin această capacitate de exercițiu deplină. Minorul care a împlinit vârstă de 16 ani poate încheia un contract de muncă, prin care exercită singur obligațiile izvorâte din contract și dispune singur de sumele de bani dobândite prin muncă”. Apoi,  minorul cu vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ, potrivit art. 113 alin. (2) din Codul Penal.

Aşadar, la vârsta „victimei”, numai copilaş abuzat nu te poţi numi. Eşti minor, e adevărat, din punct de vedere juridic, însă de la 16 ani poţi munci, te poţi căsători, răspunzi penal pentru faptele tale.

Din toată acestă discuţie, dacă stau bine să mă gândesc, „victima” este mult mai agresivă decât pretinsul agresor însuşi. De la minutul 12.43 face chiar pe proxenetul. „Aş putea să vă pun în pită cu el”, spune „abuzatul” referindu-se la un alt tânăr cu pretinse înclinaţii homosexuale. Preotul refuză şi începe să vorbească precum un îndrăgostit care şi-a întâlnit iubirea pe stradă. Interpretarea mistică mi s-a părut exagerată. Nu era vorba de nicio revelaţie divină acolo. Pur şi simplu, preotul căruia îi plac bărbaţii pare că a fost vrăjit de frumuseţea tânărului şi a căzut în plasa iubirii. Din relatările lui nu reiese că i-a pus vreun gând rău, ci că ar fi vrut mai degrabă să-l ocrotească, să facă într-un fel să-i fie bine, aşa cum e firesc atunci când iubeşti. Văzând că celălalt nu îi răspunde aşteptărilor, Pomohaci mărturiseşte că s-a „retras”. Asta vi se pare o atitudine de agresor?

Atenţie însă, la minutul 15.14 revine în discuţie cuvântul „bani”. Aproape înviorată, „victima” sare repede: „Păi uite, eu astăzi aveam nevoie de 80 de euro. Am vrut să iau împrumut de la unul şi nu a avut să-mi dea decât 50 de euro şi de-aia v-am şi sunat”. Discuţia devine tot mai agresivă însă nu atât pe tema sexualităţii, cât a banilor. Tânărul e cel care insistă că are nevoie de ei. Pomohaci pare să vrea să încheie discuţia, ce-i drept penibil, degradant, cu „mi-o areţi, nu mi-o areţi?” şi restul. Mai avem câteva minute incriminatoare la adresa preotului, dar şi a pretinsei sale „victime” care e gata să-şi ofere serviciile pentru bani. „Uite de exemplu acum nu am niciun ban. Ne-am văzut, ne-am ăsta…”. „Cum ne-am ăsta? Nu ne-am ăsta nimic”, îi răspunde Pomohaci care nu e dispus să plătească.

Aşadar, povestea e ceva mai complicată decât a părut la prima vedere. Pentru mine e aproape evident că „victima” a provocat toată această discuţie despre sex cu intenţia de a folosi înregistrarea nu ştim în ce scopuri. Nu avem nicio idee dacă a făcut lucrul acesta din proprie iniţiativă sau pus de alţii. E clar însă din tonul vocii, din agresivitatea cu care îl provoacă pe Pomohaci şi-l tot readuce la subiect că e o victimă închipuită. Acest lucru nu scuză deloc atitudinea preotului şi nu îl face mai puţin vinovat. Însă nu de pedofilie.

E dreptul oricărui om să se îndrăgostească de cine vrea, chiar şi de un copac, precum Maitrey, însă acest drept este incompatibil cu statutul de preot al Bisericii Ortodoxe Române. Ar fi cazul ca, măcar de data aceasta, Cristian Pomohaci să fie scos definitiv din preoţie şi nu pedepsit aşa, de ochii lumii, cu vreo penitenţă temporară pe la vreo mănăstire cum s-a mai întâmplat. Însă mi-e teamă că fratele lui, chestorul despre care pomeneşte în înregistrare, averea uriaşă despre care se vorbeşte că o deţine, „fanii” capabili să se ducă zeci de kilometri să-l apere de „lucrătura Diavolului” îl vor scoate iar basma curată.

Din păcate, suntem o naţie de naivi care preferă orice mai puţin adevărul.