Social

Ce a descoperit un bărbat în timp ce renova casa părintească de la Nimigea

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud informează că un bărbat în vârstă de 58 de ani, din Rebrișoara, a procedat corect și a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, în timp ce efectua lucrări de renovare la casa părintească din localitatea Nimigea de Jos, a descoperit nouă cartușe cu glonț.

La fața locului, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au ridicat pentru efectuarea de verificări amănunțite cartușele în cauză, care cel mai probabil provin din perioada interbelică.

Totodată, continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Poliția reamintește faptul că manevrarea unor astfel de obiecte de către persoane neautorizate poate avea consecinţe grave, de natură să pună în pericol viaţa, sănătatea unor persoane sau integritatea unor bunuri. Rudele persoanelor care au deţinut arme sau materiale explozive sunt obligate ca, după decesul acestora, să anunţe Poliţia. Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, precum şi nerespectarea regimului materiilor explozive, atrage pedeapsa cu închisoarea.

7 comentarii

  • Ce proceduri de rahat are statul roman ! Pai ni se spune ca cetateanul total nevinovat a procedat corect. Atunci cui i s-a facut dosar Penal ? Era necesara o asemenea masura halucinanta tovarasi ?Cui ii este adresata infractiunea ? Vreunui soldat din cel de-al doilea razboi mondial ? Credeti ca veti gasi faptasul ? Mult succes tovarasi si astept ca cetatean sa se reformeze odata si MAI-ul si procedurile.Chiar sunt toate de NOAPTEA MINTII vorba stiristilor .

    • Cercetare penală „în rem”, adică împotriva faptei. Nu cerceteaza pe nimeni, nu judeca pe nimeni, judeca fapta, adică găsirea cartuselor. E o noțiune de drept elementara.

    • pt Doru cunoscatoru de latina de balta:

      De cand se scrie in latina cu „Δ?

    • pt CEEE,
      Asa-i mai CEE, oamenii destepti invata toata viata, doar prostii cred ca le stiu pe toate.

  • Cititi cu atentie! Nu scrie ca s-a deschis dosar penal, ci ca se continua un alt dosar. Alt dosar!
    Stirea e imbarligata, 2 in 1.

  • De la asemenea imbarligaturi nu am ce sa invat. Datorita procedurilor si imbarligaturilor la CEDO sunt peste 3000 de procese pe rol impotriva statului roman. Pe proceduri fireste…..de doi bani !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS