Actualitate Social

De ce nu sunt demolate două chioșcuri din centrul istoric, deși statul nu încasează nimic de pe urma lor

(FOTO) Primăria Bistrița și nici Statul Român nu încasează niciun leu de la cei care utilizează două chioșcuri amenajate în prelungirea clădirii Telekom din zona centrală a orașului, considerate de autorități inestetice. Cu toate acestea, ele nu pot fi demolate în condițiile actuale întrucât există o problemă de proprietate.

Subiectul a ieșit la iveală în ultima ședință a Consiliului Local Bistrița în care s-a luat în discuție prelungirea contractului de concesiune pentru terenul în suprafaţă de 403 mp situat în str. Gării nr.2 pentru 24 de ani, ocazie cu care s-a analizat și problema celor două chioșcuri inestetice dinspre vechea bibliotecă, lipite de clădirea Telekom, unii consilieri locali cerându-i primarului să dispună demolarea lor.

Primarul Ovidiu Crețu a răspuns că nu poate face acest lucru fiindcă terenul pe care sunt ridicate acestea nu face parte din domeniul public sau privat al Municipiului Bistrița.

”Călătorind prin Libia, am văzut un sens giratoriu pe autostradă care era cât centrul istoric al Bistriței și i-am întrebat de ce l-au făcut așa. Mi-au spus că, atunci când au contruit autostrada, acolo era o tabără de beduini, iar legea deșertului spune că nu ai voie să îi muți și atunci i-au ocolit. La fel s-a întâmplat cu cei de la Poștă (actual Telekom -n.r.) care au clădirea. Au documente și ne-au cerut nouă, Municipiului Bistrița, să le închiriem o parte din teren. Cu partea aceea de teren au continuat pe strada Gării de la poartă înspre strada Mihai Eminescu și au continuat în spate. Terenul nu este al nostru și este un exemplu de respectare a proprietății din municipiul Bistrița. Nu-mi place ce e acolo și, din punct de vedere arhitectural, ar fi trebuit demult să dispară, dar nu se poate. Trebuie să înțelegem lucrurile așa cum sunt ele, să respectăm Constituția și proprietatea”, a spus primarul Crețu.

Directorul Direcției de Patrimoniu a Primăriei Bistrița, Vasile Marina, a explicat că terenul pe care sunt amplasate cele două construcții figurează în proprietatea Statului Român, nu a Municipiului Bistrița.

Consilierul PNL Ioan Peteleu a întrebat însă de ce nu s-au făcut demersuri ca acel teren din proprietatea statului să fie trecut în proprietatea municipiului: ”Din cunoștințele mele, legea permitea acest lucru. Nu putem privim o situație și să contemplăm la ea veșnic fără să se întâmple nimic. Trebuie făcute niște demersuri ca să reglementăm aceste situații”.

”Puteam trece acel teren în proprietatea publică a municipiului dacă era de utilitate publică sau să-l trecem în proprietate privată dacă avem drept de administrare în 1990. CF-ul pe care îl am eu scos de la OCPI arată că proprietar e Statul Român fără ca CL să aibă drept de administrare. Construcțiile nu sunt edificate după 1990. Sunt înainte de 1989, au aparținut ILF-ului, iar în baza HG 834 toate societățile comerciale de stat și-au putut înscrie gratuit și terenul. Și terenul de sub Cibela a fost înscris. Romtelecom nu l-a înscris, deși nu înțeles de ce. Aveau drept de superficie. Sunt înscriși în CF în sistem integrat și cu terenul”, a explicat Vasile Marina.

În discuție a intrat și secretarul general Floare Gaftone.

”Romtelecom are construcția veche pe terenul Statului Român, iar o parte din teren a fost concesionat de CL în 1995. Recent, doar terenul care a făcut obiectul contractului de concesiune a fost trecut de pe Statul Român pe Municipiul Bistrița. Celelalt teren de peste 1000 de mp îl folosește Telekom fără să plătească chirie sau redevență. Pentru terenul care face obiectul contractului ne plătește 8 euro/mp anual, iar pentru restul terenului nu plătește nimic. Terenul dinspre vechea bibliotecă figurează într-o expertiză făcută de domnul Mănășturean cu mențiunea Primăria Municipiului Bistrița. Este real că în Cartea Funciară e trecut Statul Român. Întotdeauna, după 1989, Consiliul Local și niciodată altcineva a încheiat contracte de închiriere. Proprietarii actuali ai celor două chioșcuri nu dețin niciun contract de închiriere, nici cu Direcția Patrimoniu, nici cu Administrația Finanțelor Publice. În conformitate cu PUZ, în Centrul istoric sunt interzise asemenea construcții. Sunt construcții cu caracter provizoriu, cum scrie în documentația de urbanism aprobată de CL. Avem o hotărâre de Guvern care stabilește la maxim 24 de ani acest gen de construcții”, a explicat ea.

Primarul Ovidiu Crețu a revenit: ”Un Plan Urbanistic Zonal dă maximalul din ce poate realiza. Dacă face mai puțin, nu încalcă legea. Referitor la acele clădiri, s-a încercat de multă vreme să se elimine. Eu luni dau dispoziție să se ridice. O semnați de legalitate, doamna secretar? Eu am voință. Nu se poate introduce în domeniul public pentru că nu e spațiu verde, nu a fost în administrarea noastră. Nici Moldovan, nici Toniuc (foștii primari -n.r.) nu au putut. Din păcate, nu putem face nimic. Haideți, dacă vrem să rezolvăm problema, să apară o hotărâre de Guvern prin care acel tip de clădire să îl putem desființa. Altfel, să semneze doamna secretar autorizația de demolare. Numai că este ilegală demolarea lor”.

Ioan Peteleu a spus că, în opinia sa, ”lucrurile trebuie mișcate în folosul orașului”. ”Nu vorbim de proprietate privată, ci a statului, ci de un teren care putea fi trecut în proprietatea publică sau privată. Nu e numai cazul acesta. Cine a oprit administrația să dea o destinație spațiu verde?”, a conchis Ioan Peteleu, dar i s-a răspuns că nu poate fi dată această destinație unui teren pe care sunt edificate construcții.

Cu votul aleșilor locali, Telekom a primit undă verde pentru prelungirea duratei de valabilitate a contractului de concesiune pentru cei 400 de mp pentru o perioadă de 24 ani, conform legislației în vigoare. Problema celor două chioșcuri inestetice a rămas nerezolvată.

Nu se știe deocamdată cu ce scop a fost zugrăvită clădirea mare de către Telekom. Cert este că pe site-ul dedicat ea nu este scoasă la vânzare, dar în prezent nici nu e utilizată.

13 comentarii

  • Nu a interesat pe nimeni ce-i acolo. A fost PSD-ul la putere atatia ani, iar in Bistrita si in judet conducere pesedista si ei acuma vor hotarare de guvern?

  • Domnule primar, ultima dată când am verificat nu eram beduini și nu respectam legea deșertului. De instituția exproprierii pentru cauză de utilitate publică ați auzit?

    • Seamana cu un cotet de porci.
      Impuneti o modificare a constructiei. Este ca prin Tandarei in unele locatii din oras.

  • Doamna secretar general al municipiului are dreptate și credibilitate. Ea reprezintă legea și trebuie să se lupte cu toate partidele politice efemere. Primari vin, stau ce stau dar mai și pleacă… În rest numai interese meschine de grup. Specific românesc, dă tu că, eu fug!

  • Ceva nu e in regula, sau legea nu e buna, sau interpretarea e la latitudinea celui care o aplica. Corect ar fi, nu cunosc legea, dar gandesc ca asa ar fi corect, ca indiferent cine are in proprietate terenul, pe acel loc nu poti amplasa o constructie definitiva sau provizorie dupa cun te duce pe tine capul, sau muschii. Pe aceste probleme Primarie e stapana, ea hotareste, in baza unui Plan Urbanistic aprobat, ce se poate construi in acel loc. Asa ca eu nu va ce o retine pe primarie sa obtina o Hotarare Judecatoreasca, daca vrea, de demolare. Nimeni nu are treaba cu terenul, poate fi si a lui RocKfeller, dar cu ce este pe teren primaria cam are treaba. Eu asa vad lucrurile.

  • Primaria si primarul nostru sunt angajati din triburile de BEDUINI ? Sa vi sa compari Bistrita Europeana cu localitati din LIBIA atata poate capacitatea lor de aadministratori. Intre timp se demoleaza case de patrimoniu local din perioada interbelica de pe str. Nicolae Balcescu sa se faca blocuri. Asta-i HURBANISMUL desantat de doi bani din orasul nostru. RUSINE !Cu spatiile VERZI mai au curajul sa le mai aminteasca domnule Peteleu ! Aveti modelul de baza cu care primaria hoata lucreaza. In Piata Centrala in mijlocul burgului figureaza curti-constructii si asta il face pe Cretu sa dispuna si sa ceara bani pt. modificarea prin dalare a intregului perimetru verde. Asta-i metoda de lucru in toata tara , pe declaratii false prin lipsa CADASTRULUI VERDE. Smenuri, ticalosii, abuzuri cu asta se ocupa HURBANISMUL. Cat de curand asteptam termenul la CURTEA de APEL CLUJ. Speram sa putem dovedi felul in care se lucreaza si cum se invart pe dupa degete documentele si cetatenii sunt prostiti.

  • Chioscurile ca si chioscurile, cumva s-ar putea cere refacerea lor, in asa fel incat sa se incadreze in peisaj, dar sa te agati de cele doua chioscuri si sa nu vezi cum se degradeaza cladirea de langa(fosta biblioteca) si curtea acesteia plina de buruieni cat o fost vara de lunga!
    Da no…….

  • Problema în cazul de fața și în general este că nu se știe cine este Statul Român. Dacă era Statul Austro-Ungar, cu totul altfel ar fi stat lucrurile.

  • Statul roman este de departe cel mai prost administrator al fondului de proprietate pe care il detine. Fond forestier , ape, cariere, energie etc. Din aceste surse isi alimenteaza veniturile baietii destepti si partidele Parlamentare.

    • Acu tot ce ne doare e că statul nu încasează nimic!Am rezolvat toate problemele in oraș a mai rămas doar estetica de pus la punct ..Ba încasează ,de acolo cred că trăiesc doua familii ,probabil și angajații ,plătesc impozi pe venit ,TVA,cas,cass și nu cer ajutor social .Probabil ar trebui sa mergem toți doar la moll…

  • Avocatul competent și binevoitor costă. Primăria are oficiu juridic. În contextul economiei de piață nu se pot cheltui bani pentru mofturi. Bistrița are alte priorități, respectiv locuri de parcare, curățenia orașului, tablete pentru elevi și profesori, curățenie și disciplină la frații noștri cu doi de „R” din cartierele sociale… Ce se întâmplă cu stadionul… Mă mir că nu cereți anchetarea consilierilor municipali din vremea respectivă care au vândut stadionul unei firme SRL, condusă de o lichea „donjuan”, unicat în țară. Până atunci feriți-vă de Covid-19 și așteptați alegerile locale, unde probabil ecologiștii, care de ani buni postesc și ajună și vor să conducă primăria. Vax. Era să uit, a început telenovela „Viorel și Vulpița”. Aceasta este România reală!

  • Da domnule Gavrila N Moldovan. Atunci cand VERZII vor avea primar si dumneata vei fi ascultat si luat in serios. Pana cand bistritenii nu doresc o reala schimbare in VERDE cu altfel de oameni nepolitizati nu vor avea parte de nimic din ce posteaza dansii pe aici. Eu am experienta umilirii chiar publice facute de administratie, stiu ce inseamna si am vazut atitudinea edililor fata de bistriteni cu diferite ocazii. Scarboasa atitudine , credeti-ma ! Asta va inceta cand colegii mei vor fi alesi de cei care s-au saturat de impostura , mandrie, hotie si aroganta .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS