Consiliul Local Bistrița este convocat în ședință ordinară miercuri 25 iunie, ora 15.00, în sistem videoconferință.
Pe ordinea de zi se află următoarele proiecte de hotărâre:
Modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 85/07.06.2021 privind aprobarea Regulamentului pentru achiziția de imobile, construcții și/sau terenuri, de către Municipiul Bistrița, cu modificările și completările ulterioare.
Modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 64/18.04.2024 privind aprobarea înaintării unei cereri către Guvernul României de trecere din domeniul public al Statului Român şi administrarea Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud în domeniul public al Municipiului Bistrița a unui imobil-teren situat în municipiul Bistrița, strada Grănicerilor.
Aprobarea structurii pe specialităţi a membrilor Comisiei de vânzare a spațiilor comerciale si a celor de prestări servicii, proprietatea privată a Statului Român, aflate în administrarea Consiliului Local, în baza Legii nr. 550/2002. (retras de pe ordinea de zi)
Aprobarea Studiului de Fezabilitate actualizat și a indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții “Amenajare străzi în zonele noi de locuințe din municipiul Bistrița – etapa 3 – str. Remus Cristian Bucur”.
Modificarea Anexei nr. 2 la Hotărârea nr. 67/12.04.2023 a Consiliului Local, privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Creșterea eficienței energetice a clădirii – Grădinița cu program normal Sărata”.
Modificarea Anexei nr. 2 la Hotărârea nr. 66/12.04.2023 a Consiliului Local, privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Creșterea eficienței energetice a clădirii – Grădinița cu program normal nr.16, str. Cerbului nr. 27”.
Aprobarea standardelor de cost precum și alte măsuri suplimentare pentru realizarea lucrărilor de reparații la imobilele aflate în proprietatea publică și privată a municipiului Bistrița, finanțate din bugetul local.
Modificarea şi completarea Hotărârii nr. 123/28.05.2025 a Consiliului Local, privind aprobarea în anul 2025 a unui sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Bistriţa pentru unităţile de cult, care aparţin cultelor religioase recunoscute din România
Aprobarea prelungirii duratei contractului de închiriere încheiat între Municipiul Bistrița, Episcopia Evanghelică Lutherană din România și Biserica Evanghelică Lutherană din România – Filia Bistrița, pentru imobilul construcție și teren aferent, situat în municipiul Bistrița, strada Ghinzii nr. 11, cu destinația de creșă
Aprobarea Organigramei și a Statului de funcții ale Unității de educație timpurie antepreșcolară Creșa Bistrița.
Transmiterea în administrarea Societăţii Business Park Bistriţa Sud SRL a parcelelor de teren din incinta Parcului de Specializare Inteligentă – Bistrița IndustriaNova Hub destinate concesionării către IMM-uri.
Aprobarea dezlipirii imobilului-teren înscris în CF nr. 70188 Bistrița, proprietatea Municipiului Bistrița domeniul privat, situat în strada Simion Mândrescu.
Însuşirea documentaţiei tehnice de rectificare a suprafeței imobilului-teren situat în intravilanul municipiului Bistrița, str. Sigmirului (tronson 1), identificat în CF nr. 92661 Bistrița, proprietate a Municipiului Bistrița, domeniul public.
Modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 71/26.03.2025 privind aprobarea proiectului ”Coridor de mobilitate durabilă aferent Râului Bistrița – Etapa I” și a cheltuielilor legate de proiect.
Prima rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2025 şi estimat pe anii 2026-2028.
Asfaltaţi odată strada Codrişor că numai avem pe unde circula în oraşul ăsta nenorocit.
https://www.youtube.com/watch?v=QnrnFK2oxHk&list=PLjA9lNX_fbYkVcf5oodOx6s5gxZsn37GI&index=9&pp=iAQB
Nu sunt în stare să o asfalteze ăştia asfaltează numai străzile deja asfaltate
Este foarte greu să asfalteze strada Codrişor fiindcă staţia de asfalt este foarte departe 🤣😂🤣😂🤣
Consilieri plătiţi degeaba : Până acum nu am văzut nici-un proiect propus de vreun primal al Bistriţei să fie respins la vot ba mai mult de atât bugetele au fost votate în unanimitate cu toate aberațiile în ele.
În timp sa dovedit că majoritatea proiectelor sau dovedit dezastruoase pentru Bistriţa cu toate aceste nici-un consilier nu a fost tras la răspundere ba mai mult de atât mulţi din acei consilieri sunt şi acum în consiliu local.
Terenul de pe strada Simion Mândrescu a fost cedat la Gloria Bistriţa pentru terenuri de sport deci terenul unde a fost Roseyanis trebuie readus la forma iniţială şi amenajată acolo în oraş o bază sportivă.
Eu în locul lui Lazany nu aş avea tupeul să mă prezint la şedinţa de consiliu că sa produs încă o gafă dezastroasă pentru Bistriţa din lugul şi de gafe dezastroase :
https://timponline.ro/autostrada-nordului-nu-e-pe-lista-de-investitii-a-noului-guvern/
Însă cum politrucii nu au ruşine neîndoilenic că Lazany va fi primul la şedinţă.