Recomandări Social

Ce instanță din Bistrița-Năsăud se solidarizează cu protestul magistraților

ciocan judecator justitie tribunal

Nemulţumiţi de Ordonanţa de Urgenţă care modifică Legile Justiţiei, luni, judecătorii de la Tribunalul Cluj şi-au suspendat o bună parte din activitate amânând zeci de cauze care nu sunt urgente. Și activitatea mai multor parchete din oraşe precum Pitești, Constanța și Timişoara a fost suspendată pentru câteva zile, în semn de protest față de modificările aduse legilor justiției, fără ca magistrații că fie consultați.

Acestor magistrați li s-au alăturat de marți și judecătorii din Beclean, care a adus la cunoștința publicului următorul anunț:

Pe portalul Tribunalului Bistrița-Năsăud a apărut alt anunț legat de ziua de miercuri:

De asemenea, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism protestează față de modalitatea în care puterea executivă, în calitate de legiuitor delegat, a înțeles să adopte a patra modificare legislativă într-un interval de 6 luni, prin ordonanță de urgență, a ”legilor justiției”, acte normative organice de a căror claritate și predictibilitate depinde însăși normala funcționare a sistemului judiciar. Aceste serii de modificări substanțiale inițiate în decursul a câtorva luni sunt de natura să afecteze grav atât activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, pe cea a Ministerului Public, cât și buna funcționare și stabilitatea sistemului de justiție în ansamblu, cu consecințe asupra modului de înfăptuire a actului de justiție. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

Etichete

10 comentarii

  • cand un grajd in care staiu tot felul de animale… hamsteri, oi, gaini, cormorani si este infectat cu tot felul de virusi, purici propun cam cum se face la tara…DEMOLAM, DEZINFECTAM SI DAM CU INSECTICID TOTAL DUPA CARE FACEM ALTA!!!

  • Bravi magistrați din România!!!!! Nu va doare cardul la salariu? La pensie? La inamovibilitate???? Ca de judecat ne judecați de preș multe ori sute de ani, hotărâri strâmbe și diferite ptr același fel de litigiu!!!! De ce bu ieșiți in strada când prea ușor judecați violatori, tâlhari, sau chinuitori de animale? De ce nu va suspendați când lăsați in strada persoane extrem de violente, interlopi periculoși etc????? Va este frica de concursuri? Va este frica sa dați seama atunci când greșit in mod voit???? Voi nu ar trebui sa respectați legea și sa nu aveți astfel de manifestări?????? De ce nu ați suspendat activitatea când noua muritorilor ni s-au diminuat salariile???? Aaa fiindcă vouă nu!!! Rușine!!!!

    • Chiar ce nu le place?
      Vorba dlui Nicolicea, de la PSD, magistrații să fie condamnați pentru curajul de a revendica indepenență.
      Rușine, rușine da trebuie să fie și comunistă 🙂
      Să-i înfierăm..
      Parcă nu a fost dl Tudorel care a eliberat violatorii la grămadă cu prietenii politici…
      Acu faptul că sunt hotărâri diferite, nu e perceput ca un mecanism seren de corectare a unor decizii ce pot fi considerate strâmbe de cel care e acuzat, oferindui-se a doua șansă, ci faptul că nu judecă bine…:)))
      Vezi la asta se pricepe PSD-ul.
      La comenzi.
      Și se așteaptă, să fie executate orbesc fără opoziție.
      Nu îi deranjează că ei însăși au furat în grup.
      Îi deranjează că alții nu vor să binecuvânteze și să închidă ochii la furtul lor.
      În mentalitatea lor, toți au un preț.
      Iar dacă nu pot fi cumpărați, trebuie eliminați.
      Dar na, ghinion, mai sunt și oameni care încearcă să rămână demni, cu o coloană vertebrală dreaptă, se mulțumesc cu cât muncesc fără șmecheriile de rigoare(diplome cumpărate și plagiate) , fără comisioanele de rigoare pe contracte publice.

  • Nu va lasati magistratilor.!!Noi am strigat destul pe strazi prin Bistrita.Acum este randul vostru.Sa nu credeti ca o sa va mai poata da salarii(sau pensii) mult timp aceasta ciuma rosie incompetenta si corupta!!Va fi vai de capul nostru!Acelasi lucru il transmit si jandarmilor care apara ciuma!

  • Cred ca ar fi cazul sa dormi!
    Legea in aceasta tara nu se respecta in primul si in primul rand de catre cei ce actualmente guverneaza si fac asta la modul impropriu.
    Bai baiatule cu gura mare, in opozitia aia sunt tot alesi ai poporului, persoane care au primit voturi sa fie acolo.
    Cine drak te crezi tu, odata ajuns acolo, sa ii refuzi dreptul la dezbaterea unui amendament, colegului tau?Coleg care ca si tine reprezinta o seama de cetateni?
    Ba baiatule unde este democratia? Sunt o clica de parveniti, o hidra care vrea sa acapareze tot.
    Bravos magistratii, este timpul ca cei care au pregatire profesionala sa ii anihileze pe acesti „doua clase” si „diplome la xerox”.
    La Bistita poate se jubileaza ca nr de protestatari este mic dar te asigur ca jandarmi nu au sa intre cu noi in cabinele de vot.
    Pana una alta cei din PSD sa faca bine sa respecte legea, fara sa inventeze ordonante favorabile lor.Daca vroiau o corectare a legii se faceau dezbateri pe aceasta tema si toate demersurile necesare………altfel este ff suspect!
    Haide Bistrita, exista sanse si solutii de mai bine.
    bye bye gura sparta…

  • Analfabetul Ioan Gură scrie de trei ori la rând „nesimpțit” în loc de nesimțit, așa cum scriu de regulă, românii. Repet, sunt ungur și-mi pare rău că trebuie să-l corectez mereu pe acest analfabet. Dar nu mă miră: Nicolicea, alt analfabet, cu dreptul făcut la 50 de ani la Spiru, îi amenință pe magistrații protestatari care au făcut facultatea la zi, cu închisoarea.

  • carmen dan din videle , nipulicea si gargamel ameninta cu BULAUU judecatorii si procurorii care protesteaza fata de obedientii care halesc STATULUI de DREPT. Traim si ne manifestam ca si in Afganistan ! Avem o clasa politica perfect asemanatoare cu cea din Venezuele, REP. Moldova si Belarus.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS