Actualitate

Ce proiecte de investiții cu bani europeni vrea să realizeze CJ Bistrița-Năsăud

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a definitivat, împreună cu directorul general al ADR Nord-Vest, Marcel Boloș, și experți din cadrul agenției, portofoliul proiectelor de investiții pentru care vor fi solicitate fonduri europene pe exercițiul financiar 2021-2027.

Sănătate

– Extinderea pavilionului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E (14.000 mp – suprafață desfășurată), cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă. Proiect ce prevede și extinderea specialităților medicale: Cardiologie, Cardiologie intervențională, Neurologie, Neurochirurgie, Gastroenterologie, Gastroenterologie intervențională, Oftalmologie, ORL, Endocrinologie, Chirurgie plastică și reparatorie, Hemodializă.

– Creșterea eficienței energetice a Spitalului Județean de Urgență Bistrița

– Creșterea eficienței energetice a Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, municipiul Bistrița

– Modernizarea, reabilitarea energetică, dotarea și transformarea fostului Hotel Krone în secție de specialitate pentru Recuperare, Medicina Fizică și Balneologie

– Modernizarea, reabilitarea energetică și dotarea Secției de Psihiatrie și Psihiatrie Cronici;

– Dotarea Spitalului Județean de Urgență Bistrița cu echipamente medicale de ultimă generație

– Dotarea Ambulatoriului de specialitate cu echipamente medicale de ultimă generație

– Sediu și spații destinate învățământului superior pentru Extensia Bistrița a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, prin reabilitarea, modernizarea și schimbarea destinației imobilului situat în Bistrița, str. Toamnei, nr. 1A

– Digitalizarea Spitalul Județean de Urgență Bistrița

Educație

– Realizarea Centrului Județean de tineret și educație integrativă Bistrița-Năsăud, situat în Municipiul Bistrița, str. Nicolae Bălcescu, nr. 9

Infrastructură rutieră

– Reabilitare DJ 151, km 48+810-126+736, limita județului Mureș – Bistrița

Parcări

– Realizarea parcării de pe str. Bistricioarei, din municipiul Bistriţa

Transport

– Modernizarea Serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate, prin dezvoltarea unui sistem pilot de transport public ecologic/verde cu autobuze electrice

– Achiziționarea unui sistem de management al monitorizării serviciului de transport județean care să cuprindă componente de captare și prelucrare a informațiilor furnizate de sistemul e-ticketing, sistemul de numărare a călătorilor și sistemul de monitorizare şi localizare prin GPS

Cultură și Turism

– Reabilitarea Castelului Teleki Comlod

– Amenajarea Centrului Județean de Agrement Colibița

Digitalizare

– Digitalizarea serviciilor publice oferite de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, instituțiilor subordonate și accesibilitatea Unităților Administrativ-Teritoriale de conectare la acest sistem integrat

9 comentarii

  • Nu văd niciun fond alocat pentru:
    – Specializarea personalului existent;
    – Instruirea personalului actual în folosirea noilor tehnologii.
    – Programe de etică profesională;
    – Programe de îmbunătățire și optimizare a fluxului de muncă;
    – Programe pilot gen “Fericirea la locul de muncă”. Dacă instituțiile statului au angajați nefericiți și blazați, așa va fi și interacțiunea lor cu cetățenii.
    Să fie aceste fonduri incluse în digitalizare?
    Marșarea dezvoltării doar pe MACRO nu va îmbunătăți niciodată viața angajaților și implicit și-a cetățenilor. Este nevoie de armonizare!

  • Un portofoliu care probează cu prisosința inutilitatea Consiliului Județean. Spitalul Județean e oricum independent și poate să-și vadă în continuare singur de treabă, indiferent de subordonare. DJ 151 va fi oricum reabilitat, și cea mai potrivită structură administrativă pentru ca să facă asta e secția județeană a Drumurilor Naţionale Bistriţa-Năsăud. De parcări în Bistrița ar trebui să se ocupe municipiul și oricum fondurile europene nu au plătit și n-o să plătească pentru parcări. Așa zisul castel de la Comlod e o ruină a cărei reconstrucție nu are sens iar Centrul Județean de Agrement Colibița e o minciună de care s-a plictisit toată lumea
    https://timponline.ro/cj-vrea-sa-faca-la-colibita-centru-judetean-de-agrement/
    A servit doar pretex ca șefii de la județ să-si facă drum și drumuri spre Colibița și să-și edifice frumoase cabane private pentru familie și prietenii învățați cu turismul de lux cu îndemână de la Stat.
    Digitalizare? Servicii publice oferite de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, instituțiilor subordonate, te umflă râsul. Păi între Răducu și Lazany funcționează whatsapp-ul care e criptat integral. Ce vrei mai mult? Cu cetățeanul, cooperativa politică a CJ n-are și n-a avut niciodată nici o treabă.
    Și dacă cineva are impresia ca CJ are ceva bani de împărțit sau că gospodărește înțelept banii noștri, e complet fals. CJ este doar un intermediar care ia bani de la alții și îi cheltuiește pentru sine inventând la răstimpuri subiecte pentru a-și justifica existența parazitară. Un broker politic din vremea comunistă când organele erau „de partid și de stat”. După 1990 s-au împărțit palatele birourile și intrările. Statul a rămas la intrarea din dreapta și Partidul la intrarea din stânga. Cetățeanul a rămas afară sau stă la coadă la permise, pe hol la Stat. Partidul, încă o dată, n-are nici o treabă! Negocierile pe ciolan din ultimele două luni sunt edificatoare pentru toată lumea.

    • Sincer, eu sper ca drumul asta nu va fi atins niciodata. Daca se asfalteaza si acollo o se fie distrus foarte multa natura. Deseuri vor ajunge in virful muntelui si tot farmec de zona va fi afectat. Peste tot unde s-a asfaltat au aparut mormane de deseuri si natura a fost distrusa.

  • Nimic concret pe MEDIU.
    Pe mai departe o sa ne inghita gunoaiele dar politrucii vreau turism de calitate si sa ne viziteze strainii.

  • La capitolul sănătate, dacă tot e nevoie de extinderea unor sectii spitalicesti atunci de ce să le inghesui intre blocuri spatele clădirii actuale a spitalului judetean. Cel mai bine este să se renunte la astfel de improvizatii si aceste extinderi să fie construite de la zero pe baza unor proiecte intocmite de specialisti si care să corespundă standardelor actuale de spatiu si dotare cu aparatură. După cum se stie, incă din anul 2009 , se vorbea despre construirea unui nou spital de urgentă la Bistrita. In acest sens exista chiar si un proiect conform căruia spitalul urma să fie amplasat în zona străzii Tărpiului în vecinătatea Liceului Logos si trebuia să aibă o suprafata desfasurată de 65.000 de metri pătrati, valoarea investitiei ridicându-se la 120 de milioane de euro. Noul Spital de Urgentă era alcătuit din trei clădiri, pe trei nivele dispunând de un număr de 462 de paturi si un heliport amenajat la nivelul solului. De asemenea, se vorbea la vremea respectivă că lucrările de constructie vor fi executate de firma italiana Astaldi. Ar trebui actualizat acel proiect si depus pentru realizare prin accesarea de fonduri europene.

  • Consiliul Județean Brașov luptă să termine primul aeroport făcut în România de la zero în ultimii 50 de ani.
    Consiliul Județean Bistrița-Năsăud nu vrea aeroport? 🤔🤔🤔

    • Pentru doua avioane cu bistriteni, de Pasti si de Craciun, nu merita. Nu-i rentabil aici un aeroport, va fi doar o gaura in buget cum e hanbalul si fotbalul. Mai buna ar fi o autostrada pana la aeroportul de la Cluj sau Mures.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Iuliu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS