”Am văzut ce au declarat domnii Eugen Curteanu şi Florin Urîte, foştii mei colegi în CJ. Îi urez succes domnului Curteanu în activitatea politică şi de creştere a PDL, aşa cum a spus, în schimb domnului Urîte îi transmit că îl aştept ca partener în CJ pentru dezvoltarea judeţului şi regret foarte mult că a înţeles din toată activitatea de până acum că noi avem doar fobia trecutului. I-am spus şi în particular, i-o spun şi public, ne interesează foarte mult viitorul judeţului, priorităţile judeţului, dar asta nu înseamnă că nu vom taxa ceea ce s-a făcut prost, fără a face neapărat o obsesie din ce s-a întâmplat în ultimul mandat, cel puţin la nivelul CJ”, a spus Daniel Suciu într-o conferinţă de presă.
”Am văzut că cei de la PDL sunt preocupaţi de numărul posturilor înfiinţate, nu s-a înfiinţat niciun post, cu excepţia a cinci angajări, cinci văduve ale unor poliţişti care au decedat în misiune, în rest reorganizarea la nivelul Guvernului s-a făcut cu oameni şi posturi luate de la celelalte ministere. Apreciez grija celor de PDL, e de datoria lor să urmărească activitatea noastră, dar îi aştept să facă o opoziţie constructivă”, a precizat deputatul USL Daniel Suciu, care activează în Comisia parlamentară de muncă şi protecţie socială.
Buna ziua d-le Deputat Daniel Suciu
Fiindca inca nu ne-am intalnit,iti doresc succes in noua pozitie de deputat al Romaniei si un sincer: La Multi Ani !
In ce priveste pozitia mea in Consiliul Judetean cred ca ai putut observa ca am o atitudine obiectiva, justificativa si constructiva din punctul meu de vedere si din cat reusesc eu sa inteleg despre administratia publica.
Daca citesti mai atent declaratiile mele, sunt convins ca in subconstient imi dai dreptate. Ca si politician te inteleg sa aperi partidul din care faci parte.
Legat de viitorul judetului si de aportul meu ca si consilier judetean, mi-am oferit serviciile. Mai mult, am solicitat si o dezbatere pe acest subiect cu toti cei responsabili sau care sunt indreptatiti sa faca acest lucru si de la care cetatenii judetului asteapta foarte mult in urma votului exprimat.
Cu speranta unei bune intelegeri,toate cele bune si mult succes !
Domnul Urate a inteles exact ceea ce trebuia sa inteleaga.
Nici nu v-ati instalat bine, hop si dati indicatii pretioase.
Aaaa, am uitat, v-o legitimat poporu’, va permiteti in numele lui orice, cu apobare de sus de la sefi. Ori, cum datul din clanta ii pricepere maximal la USL… cuvantul de ordine se pare ca este: clantaniti, clantantaniti si iar clantaniti.
… si o completare: sa va tina numai baierele mintii, in a pricepe ce poate sa va dea domnul Urite de reflectat in materie de organizare institutionala pe principii private, adica alea ce presupun ceva mai mult decat datul din clanta.
Nu stiu cat te poti baza domnule Suciu pe colegii tai de partid sau din alianta cum sunt Dorin Popescu , Pugna , sau altii dar pe domnul Urite cu siguranta te poti baza pentru ca stie ce spune , este analitic ,are experienta si nu bate campii . Uite ce frumos ti-a raspuns desi tu ai avut mai mult o initiativa de partid decat una spre binele judetului ,al nostru al tuturor . Nu uitati ca sunteti la putere si nu v-am ales sa ne tot faceti analize ale trecutului si sa va tot cautati scuze . Vrem fapte domnule deputat . Vrem sa simtim cu adevarat ceea ce n-ati promis . Vrem sa ne spuneti adevarul si sa nu ne tot duceti cu presul ! Vad ca in PNL deja se fac mincinosi intre ei pentru a lua puterea partidului ( vezi Coman si Dobra in declaratii).Vrem sa vedem ca intra-adevar stiti ce aveti de facut ca sa iesim din criza si nu doar ne-ati mintit in campania electorala ca sa castigati alegerile ca singur scop . Poate nu uitati ca noi v-am ales ca sa faceti ceva si pentru noi nu doar pentru buzunarele voastre . Asteptam solutii , masuri ,legi care sa relanseze economia romaneasca . Comunicati mai mult cu oameni ca si dl consilier pentru ca mai sunt destui in judet , tara , UE , etc si nu aveti de pierdut .Se adreseaza de fiecare data cu respect si atunci consider ca merita respectul tuturor . O comunicare mai buna intre cei mai buni atat din opozitie cat si dintre cei de la putere este mai buna si mai benefica pentru societate decat initiative de denigrare ca si politica de partid .Asteptam solutii si ceva concret domnule deputat .