Actualitate

Ce ne rezervă vremea la sfârșit de iarnă și început de primăvară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea până după jumătatea lunii martie. Potrivit meteorologilor, la sfârșit de iarnă și început de primăvară temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite pentru această perioadă.

Săptămâna viitoare sunt slabe șanse de precipitaţii, în schimb în următoarea săptămână cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare.

În perioada 19 februarie – 3 martie, în Transilvania până în data de 22 februarie, media temperaturilor maxime se va încadra între 6 și 11 grade, iar a minimelor între -2 și 2 grade. În următoarele patru zile vremea va fi mult mai caldă, temperaturile urmând să atingă în medie 13…16 maximele și 2…5 grade minimele. În zilele care vor urma se va răci treptat, astfel că până la finalul intervalului de prognoză media maximelor termice va fi de 9…12 grade, iar a minimelor în apropierea pragului de îngheț. Până spre finalul primei săptămâni, trecător va ploua local și slab, apoi probabilitatea ca frecvența și intensitatea ploilor să crească va fi ridicată.

Săptămâna 19.02.2024 – 26.02.2024: Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va avea o tendinţă deficitară în cea mai mare parte a ţării.

Săptămâna 26.02.2024 – 04.03.2024: Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Săptămâna 04.03.2024 – 11.03.2024: Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 11.03.2024 – 18.03.2024: Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS