”Târgul de Crăciun este menit să confere o atmosfera magică sărbătorilor de iarnă la Bistriţa. Evenimentul din acest an se desfăşoară în zona centrală, pe pietonalul Liviu Rebreanu, în Teatrul de vară şi în spaţiul din vecinătatea acestuia, zonă pe care municipalitatea o decorează şi amenajează potrivit tradiţiilor de iarnă, şi care va fi pusă în valoare de aprinderea luminilor de sărbători, moment cu care debutează Târgul şi serbările de iarnă la Bistriţa”, informează Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, care organizează Târgul de Crăciun în colaborare cu Primăria Bistriţa.
Târgul este organizat pe două secţiuni:
Bucuriile iernii – Târgul de Moş Nicolae (5-8 decembrie): confecţii, tricotaje, încălţăminte şi articole de marochinărie; produse naturiste, produse cosmetice, jucării, dulciuri, bijuterii, cadouri; decoraţiuni interioare şi exterioare, mic mobilier; articole de uz casnic, produse chimice, articole din mase plastice, sticlărie; pachete turistice de sărbători şi de sezon; obiecte de artă decorativă specifică sărbătorilor de iarnă, ceramică, diverse alte articole
Cadouri de Crăciun (11-15 decembrie): cadouri diverse (îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării, dulciuri, etc.), produse de sezon, produse ornamentale de Crăciun
Pentru standurile exterioare, care vor fi deschise toată luna decembrie, târgul se va axa pe produse alimentare de sezon: vin fiert, must, bere, produse cu scorţişoară, plăcinte, clătite, cozonaci, cozonac secuiesc, alte produse de cofetărie-patiserie, dulciuri, brânzeturi, cârnaţi, produse alimentare preparate, mititei, gulaş la ceaun, produse meşteşugăreşti, produse ornamentale de Crăciun.
Municipalitatea a amplasat pe pietonal căsuţe din lemn pentru comercianţii care vor veni cu produse specifice sărbătorilor de iarnă.
chinezarii.. normal.. :)))) chinezariile lui copy/paste 😀
Alergatorule, poti sa alergi spre China si sa nu te mai intorci. Habar nu ai ce o sa fie la acest targ, dar tu comentezi. Bagator de seama, asa cum ne place noua romanilor. Vorbim sa ne aflam in treaba, ca doar ne pricepem la toate.