Actualitate

Ce restricții se vor aplica la incidență peste 6. Lista noilor măsuri

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis desfăşurarea cursurilor cu prezenţă fizică a elevilor indiferent de rata de infectare (până acum la incidență peste 6 se trecea în online), cu criterii clare pentru suspendarea orelor în funcţie de numărul de cazuri şi cu teste rapide de salivă, pentru monitorizarea situaţiei epidemiologice. În cazul unei incidenţe de peste 6 la mie, magazinele se închid la 22.00, iar nunţile şi botezurile au limită de participanţi cu condiţia vaccinării sau să fi trecut prin boală, neexistând opţiunea testării. Accesul la restaurante, cafenele, terase, săli de cinema/spectacole, concerte, etc., va fi permis de asemenea doar celor vaccinați sau trecuți prin boală. Masca devine obligatorie în spaţiile publice închise şi deschise.

Hotărârea CNSU, care urmează să fie aprobată de Guvern:


Art.1 – (1) Se abilitează Ministerul Educației și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 5.196/1.756/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, în sensul:

a) permiterii participării zilnice, cu prezență fizică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, indiferent de rata de incidență cumulată cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2;

b) stabilirii modalităților de adoptare a deciziilor de suspendare a prezenței fizice la cursuri, a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școală;

Art. 2 – (1) Se propune utilizarea în unitățile de învățământ a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, pentru elevi și preșcolari, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, în scopul monitorizări permanente și eficiente a riscului epidemiologic la nivelul acestora concomitent cu intensificarea acțiunilor de control desfășurate de instituțiile abilitate pentru verificarea respectării normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2.

(2) Se abilitează Ministerul Sănătății să identifice, prin Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, testele rapide antigen Covid-19 din salivă, introduse pe piața Uniunii Europene cu respectarea cerințelor de reglementare aplicabile și să comunice Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate aceste cerințe de reglementare, precum și cerințele minime de performanță necesar a fi îndeplinite.

Art. 3 – (1) Se aprobă majorarea cantităților stocurilor de urgență medicală cu produse, materiale și echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare a populației împotriva virusului SARS-CoV-2. (2) Se propune ca pentru asigurarea fondurilor necesare achiziționării produselor prevăzute la alin. (1), să fie alocate la nevoie, Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Art. 4 – (1) Se propune modificarea și completarea măsurilor adoptate pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, valabile pe perioada stării de alertă, la nivelul localităților în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, astfel:

a) desfășurarea competițiilor sportive organizate în spații închise sau deschise, poate fi realizată, doar în intervalul orar 5.00-24.00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2 și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție precum și o distanță de minimum 1 metru între spectatori;

b) organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte poate fi realizată, doar în intervalul orar 5.00-24.00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și este asigurată purtarea măștii de protecție;

c) organizarea și desfășurarea activității instituțiilor publice sau private de cultură care administrează spații special destinate activităților cultural artistice în aer liber poate fi realizată doar în intervalul orar 5.00-24.00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și sunt luate măsuri pentru purtarea măștii de protecție, asigurarea unei suprafețe minime de 4 mp pentru fiecare persoană, precum și cu respectarea normelor de protecție sanitară;

d) organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in poate fi realizată, doar în intervalul orar 5.00-24.00, dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

e) organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată, doar în intervalul orar 5.00-24.00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și este asigurată purtarea măștii de protecție;

f) organizarea și desfășurarea activităților recreative și sportive desfășurate în aer liber se poate realiza, doar în intervalul orar 5.00-24.00, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

g) organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) la interior sau exterior poate fi realizată doar în intervalul orar 5.00-24.00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane și doar dacă acestea sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

h) organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene poate fi realizată la interior sau exterior, doar în intervalul orar 5.00-24.00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2, și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție și o suprafață de minimum 2mp pentru fiecare persoană;

i) organizarea de conferințe poate fi realizată la interior sau exterior, doar în intervalul orar 5.00-24.00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție și o suprafață de minimum 2 mp pentru fiecare persoană;

j) organizarea de mitinguri și demonstrații poate fi realizată, în intervalul orar 5.00-24.00, cu un număr de participanți de maximum 100 de participanți, doar dacă sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2 și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție;

k) organizarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, inclusiv în interiorul centrelor comerciale, precum și la terase, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar în intervalul orar 5.00-24.00, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

l) organizarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness poate fi realizată, doar în intervalul orar 5.00-24.00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană;

m) organizarea activității operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar în intervalul orar 5.00-24.00, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

n) organizarea activității operatorilor economici de administrare a piscinelor interioare poate fi realizată, doar în intervalul orar 5.00-24.00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2;

o) organizarea activității operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii poate fi realizată, doar în intervalul orar 5.00-24.00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

p) organizarea activității operatorilor economici care administrează săli de jocuri poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar în intervalul orar 5.00-24.00, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

(2) Activitățile prevăzute la alin. (1) sunt permise doar în localitățile unde nu este instituită carantina zonală conform prevederilor legale.

(3) Condițiile pentru participarea la activitățile prevăzute la alin. (1) nu se aplică copiilor cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani.

Art. 5 – Se propune ca în toate localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, să fie instituită obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, în toate spațiile publice închise și deschise.

Art. 6 – Se propune ca programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori și pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, să se desfășoare doar în intervalul orar 5.00-22.00. În intervalul orar 22.00-5.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Art. 7 – Se propune exceptarea persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind Covid-19 de la interdicția de circulație în afara locuinței/gospodăriei, aplicabilă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20.00-5.00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori și pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.

Art. 8 – (1) Accesul la evenimentele sau activitățile organizate și desfășurate la nivelul localităților în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori în condițiile prezentei hotărâri este permis doar persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2.

(2) Dovada vaccinării sau trecerii prin boală pentru cetățenii UE se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind Covid care va fi scanat de operatorul economic/organizator prin aplicația mobilă de verificare, iar în cazul cetățenilor străini și apatrizi definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, a documentului care atestă trecerea prin boală prezentat în limba țării respective și în limba engleză.

(3) Toți operatorii economici care desfășoară activități de lucru cu publicul în condițiile prezentei hotărâri, au obligația de a verifica la intrarea în locație, prin personalul propriu, documentele prevăzute la alin. (2) și de a nu permite accesul în incintă în lipsa acestora sau dacă certificatul digital al UE privind Covid-19 prezentat este eliberat ca urmare a testării antigen sau RT-PCR.

Etichete

6 comentarii

  • Decizia guvernului de continuare a școlii indiferent de rata de incidență are următoarea explicație: intenția de a vaccina în incinta școlilor o masă cât mai mare de copii.

    Planul e vechi și acum se va pune în practică. Din octombrie.

    • Cred ca planul lor este de vaccina doar pe mamele isterice – in limba- mai ales pe alea care posteaza tampenii pentru a alarma lumea. Sigur ca am auzit si eu ca Sputnik plateste postaci sa debiteze o gramada de tampenii pe diverse site-uri. Cate ruble primesti pentru postarile astea bleah? Sau ce fumezi? Vrem si noi!!

  • Ce restricții vă mai trebuie dacă există vaccin? Toată lumea care a vrut să-l facă a avut ocozia și timp berechet până acum. Că se inbolnavesc? Că mor? Ar trebui să fie pe răspunderea fiecăruia. Nu mai sunt locuri în spitale? Să li se spună verde în față ; asta e de ce nu v-ați vaccinat. Am luat avertisment și acum dacă o lungiți cu restricțiile astea o să iau și amendă, că-s cam neastâmpărat de fel. Lăsați-le în pana mea de restricții. Cine se teme de covrigu ăsta să se păzească. Să se autoaresteze la domiciliu, etc. Eu nu m-am păzit și tot nu lam luat. Doamne ajută… , dacă exiști!

  • Vaccinati -va, milioane de oameni s -au vaccinat si e ok . Si eu m -am vaccinat doza 3 fara probleme . Nu va temeti . Totul e pt binele vostru !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS