Numeroși părinți cu copii au mers duminică în Parcul Municipal în speranța că cei mici se vor putea bucura de ”Mega distracție” în carusele, în bazinul cu bărcuțe electrice pe apă sau în trenuleț electric. Dezamăgirea a fost mare fiindcă nu au găsit nimic din toate acestea.
În afară de zona din apropierea Sălii Polivalente, unde erau câteva castele gonflabile mici, nu au găsit nimic altceva, așa că s-au întors dezamăgiți acasă.
Spre seară, municipalitatea a transmis că societatea organizatoare a parcului de distracții a decis să nu mai onoreze invitația și să nu mai vină la Bistrița.
”Această situație este independentă de voința și responsabilitatea instituției noastre. Din păcate, decizia a fost luată fără o informare prealabilă, iar colegii noștri au încercat în repetate rânduri să contacteze reprezentanții societății pentru a clarifica situația. Până la această oră, apelurile telefonice și solicitările de informații au rămas fără răspuns. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și pentru eventualele neplăceri cauzate copiilor și părinților care așteptau aceste activități. Totodată, vă asigurăm că toate celelalte activități organizate de Primăria Municipiului Bistrița și partenerii săi cu ocazia Zilei de 1 Iunie rămân neschimbate și se vor desfășura conform programului anunțat”, a transmis Primăria Bistrița.
Astăzi, începând cu ora 10.00, vor fi în schimb, concursuri sportive, ateliere creative, teatru de păpuși, inclusiv concursul ”Eu și cățelul meu!”, programat la ora 16.00.
Programul zilei de 1 Iunie în parcul municipal:















Asta este Bistrita și cei ce conduc orasul ! Dacă și pe copii îi mințim de ziua lor la ce sa ne așteptăm de la aleșii nostrii ! Vrem ca cei răspunzători sa plateasca afișele și reclamele cu 1 iunie și apoi demisia ca scuzele nu își au rostul nici pentru copii !
Evenimentele de ziua copilului au arătat limitările primăriei. Bătaie de joc e puțin zis, improvizație pe repede înainte, o adunătură de mese fără nici o noimă.
La ora 11 când parcul era plin de copii “standurile” erau goale. Cercetașii au fost singurii ce erau mobilizați din timp în rest amorțeala, voluntari de la primari plictisiți stăteau la povești. Copiii se uitau gura casca așteptând să apară ceva inedit , nimic.
La acele trambuline, tariful era de 10 lei 5 minute, bon fiscal inexistent, limita de 6 copii pe serie …
Standuri dubioase cu mancare la palatul culturii de zici ca erau veniti de pe ceva sat, ceva meșteșugar cu pahare de sticla pictate ?!
Un kitch și o improvizație de zile mari.
Probabil ca bugetele s-au dus pe handbal, din păcate daca nu se aloca bugetele mai consistente pt ONG uri nu poti sa așteptări mai mari decat un stand obosit .
Manca ar falimentul vai de el oraș, cocina de porci.. Felicitări primariei👍😅😅
Ioi, Istenem s-a spulberat bugetul!