Actualitate

Ce spune prefectul despre aparatul de plasmafereză și discuțiile stârnite în jurul lui

”Donarea către instituțiile medicale din Bistrița-Năsăud, via Centrul de Transfuzie Sanguină Bistrița, a unui aparat performant de plasmafereză, capabil să recolteze plasmă cu anticorpi de la pacienții care s-au vindecat deja de Cocid-19 pentru tratarea bolnavilor, este, fără nicio îndoială, una dintre veștile extrem de bune pe care le-am primit în județ de la debutul pandemiei”, a transmis prefectul Stelian Dolha într-un comunicat.

”Atât prin Instituția Prefectului, cât și personal, mă voi ocupa de urgentarea avizelor și autorizărilor, de care acest aparat, unul dintre cele 14 primite ca donație în tot atâtea județe, să poată fi complet funcțional, iar plasma convalescentă obținută de la donatorii foști pacienți să poată fi inclusă în protocoalele terapeutice de tratament.

Ceea ce este regretabil însă, este modul în care Centrul de Transfuzie Sanguină Bistrița, o instituție fundamental apolitică, pusă în slujba sănătății publice și a salvării vieții, a ajuns să fie folosită pe post de tribună electorală de persoane publice de prim rang din județ, aflate, chiar și în această perioadă de cumpănă, într-o campanie de imagine personală și partinică fără limite.

În condițiile în care donația s-a făcut către Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud este de neînțeles cum a ajuns președintele Consiliului Județean să organizeze o conferință de presă într-o instituție a statului român, fundamental apolitică, cu care nu are niciun fel de legătură pe linie profesională.

E foarte grav și că și-a permis și i s-a permis, folosind imaginea si reputația acestei instituții care servește doar sănătatea publică, de a se promova și de ataca de aici Guvernul si președintele României. Este inacceptabil ce s-a întâmplat. Așa cum este inacceptabilă și continuarea acestei campanii, profund mincinoase și denigratoare, pe care o duce atât ziua, cât și noaptea prin subordonații săi, plătiți din bugetul public al județului.

Referitor la așa-zisa solicitare de demitere a directorului Centrului de Transfuzii, precizez că doamnei director i s-au cerut explicații strict legate de documentele donației și aparatului de plasmafereză pentru a urgenta circuitul aprobărilor, documente transmise în cursul dimineții de astăzi și explicații legate de organizarea conferinței de presă de către o altă entitate publică în sediul instituției pe care o conduce, eveniment care a derapat într-unul cu conotații politice.

Precizez și faptul că nu am cerut demiterea doamnei director Adina Beudean, monitorizarea pe linie profesională și managerială a conducerii Centrului de Transfuzii fiind atributul altor instituții”, a mai transmis prefectul Stelian Dolha.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2704577803005026

9 comentarii

  • Trebuie spus raspicat ca Autoritatile publice romane prin Presedinte, Prim ministru , Armata, Jandarmerie Politia romana si Politia Locala si-au facut bine treaba. Prin ordonantele militare date si citite de Prsedinte cu ajutorul romanilor disciplinati prin care majoritatea covarsitoare au stat disciplinati in case cu totii au reusit sa tina la o distanta apreciabila inamicul nevazut si periculos numit COVID 19. De departe merite deosebite le are ministrul sanatatii(cel mai bun si harnic) NELU TATARU si doctorul ARAFAT. Ce ma mira rau de tot si ma scoate din sarite este faptul ca ( ccr) cu mic ca nu merita prea multa stima fata de poporul serios , a intraznit sa declare ca neconstitutionale amenzile si dosarele penale date fata de acei cetateni indisciplinati care cica (SIC) au fentat autoritatile romane. Astfel din nou acesti tovarasi cu jaburile pline de sute de milioane pe luna dovedesc ca sunt a nu stiu cata oara oameni pusi politic in slujba raufacatorilor. Imi este mila de militarii romani si ma apuca rusinea ca traiesc in Romania o tara care face nota discordanta cu UE. Militarii care au stat in strada doua luni supusi pericolelor de imbolnavire , unii atacati, injurati, loviti, scuipati de gruparile galagioase si interlope. Sa vina ccr-ul si sa -i ierte este ceva de NOAPTEA MINTII. Ca militar cu grad de subofiter in rezerva le spun acestor tovarasi in roba inamovibilii si dumnezeii nationali ca nu cunosc cum suna regulamentele si ordinele militare in situatie de razboi. Si suntem chiar in razboi, pe un front foarte larg in care lumea se lupta cu un dusman extrem de periculos si nevazut. Nicaieri in lume pe timp de razboi nu intervine ccrerurile sa schimbe hotararile militare. Si doctorul ARAFAT aseara la tv era foarte ingrijorat de aceste ultime masuri si rezervat ca Romania va pierde razboiul cu Covidul.Masurile acestea au fost foarte bune si astfel autoritatile si romanii disciplinati au evitat pana in prezent colapsul sistemului de sanatate. Mult respect fata de militari si acei guvernanti priceputi ! Respect maxim domnule Presedinte KLAUSS IOHANNIS ! Multumiri si domnului Prefect Stelian Dolha !

  • Ieri cecereul comunist adica (CURTEA CONSTITUTIONALA a RUSINII ) a transmis ca nu se pot confisca sculele extrem de performante ale Mafiei padurilor ca nu este constitutional. Iata de ce nu se doreste stoparea jafului din padurile Romaniei. Au spus asta ceceristii plini de bani , si cu pensiile speciale ca nu sunt constitutionale desfintarea lor. Intre timp mandra POLONIE si frumoasa GRECIE au spulberat aceste avantaje nemeritate ale politrucilor speciali. Iata in ce tara traim ?

    • Chiar nu-mi face nici o plăcere să comentez aberațiile unui fiu de procuror comunist,la rîndul lui cu pensie specială pt meritul de a fi lucrat ca ciripitor la COT ( Cooperativa Ochiul și Timpanul) .CCR e Instituția supremă în Statul Român,chiar dacă are în componență foști politicieni,numiți de toate partidele politice,inclusiv de președinte.Așa funcționează democrația peste tot în lume,cu partide politice.Referitor la afirmațiile ,,neprihănitului” de prefect ,se simte ciuda că nu a fost el primul la poză.În 6 luni de zile a făcut poze cît precedentul în 6 ani.Poze măturînd zăpada,împrăștiind nisip,cu aparate…Da și eu detest modul în care TOȚI POLITICIENII vor să iasă în față,fără să aibă nici un merit,dar ei știu foarte bine că o poză face cît 1000 de cuvinte,iar cum foarte mulți au uitat să citească,profită.
      PĂREREA MEA!

  • Măi oameni buni orice director de instituție e la mâna politicului,pt că baronii noștri doresc să controleze totul.Pentru orice ban sau investiție e nevoi de acordul lor.Daca era invers și se poză PNL.ul sărea PSD în sus și nu era de acord cum s a procedat.Deci avem politicieni de rahat care nu știu să aprecieze nimic,doar dacă EI ies in fața publicului.Să fim bucuroși că avem acest aparat în Bistrița și am întrecut foarte multe orașe cu tradiție.

  • Pentru că așa ceva nu se face, e de prost gust, lipsă de elementară de educație și de bun simt. Dacă s-a făcut așa până acuma, STOP, AJUNGE! Personal sunt de peste 10 ani donator voluntar al Centrului de transfuzii Bistrița, am mers de fiecare dată cu respect și am găsit bun simț și profesionalism din partea personalului medical de acolo, implicare pentru rezolvarea unor cauze vitale. Ieri însă acest prestigiu al unei instituții serioase a fost pătat de către un chelner fără bun simț (nu meseria de chelner e problema ci lipsa lui de bun simt, de educație) și de către o doamnă directoare pusă în funcție, probabil tot de psd, o doamnă care nu e medic ci absolventă de chimie și care, dacă nu a reușit să ocupe un post prin concurs în învățământul, după încercări eșuate, a reușit să ajungă chelnerița chelnerului. Rușine!

  • Voi, astia cu functii, sunteti ca si copiii la gradinita. In loc sa va puneti la masa si sa discutati unii cu altii, va duceti la tanti (presa) sa ii spuneti ca Radu sau Stelian nu au fost cuminti si au facut de capul lor prostii si alte cele….
    Chiar aici ati ramas ”conducatori iubiti”…..la gradinita!
    Satui suntem si noi de atatea lucruri incurcate incat ne e greata sa va mai vedem.
    Pe cuvant…..era mai de inteles un secretar de partid din alte vremuri decat puteti fi voi apreciati ca si conducatori ai vremurilor ”grele” de acum!

  • Ce nemernic esti Nea ion ! Stai naibii la porci ca desi ai primit informatii destule de la mine nu te duce potentialul ca toate cele spuse de tine sunt mari magarii.

  • Măi oameni buni, înainte să le fie rușine acestor „despoți” ar trebui să ne fie o imensă rușine nouă ca societate pentru faptul că de 30 de ani votăm aceiași hoți, impostori și nemernici. În toată această perioadă i-am înlocuit pe niște hoți cu alții, dar de fiecare dată pe aceiași,vechii hoți cu și mai vechii hoți, și o luam de la capăt. Hoțul pnlist este la fel de rău ca hoțul psdist, nu este absolut nicio diferență, hoția este la fel, nu diferă în funcție de cine o practică, e mai bună sau mai rea, acest lucru trebuie priceput de către fiecare cetățean. Hai, succes!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS