Adrian Titieni, candidatul PNL la Primăria Bistrița, a vorbit despre primarul Ovidiu Crețu (PSD), cu care se va lupta pentru fotoliul de edil șef al municipiului și despre posibilitatea a de a prelua conducerea Organizației Municipale PNL.
”Am spus că mi-aș dori să fac o altfel de politică. Fără îndoială că este competitorul meu și probabil al altor câțiva oameni care își vor depune candidatura pentru Primăria Bistrița. E foarte important să îți cunoști competitorul, dar cred că accentul, energia și determinarea vor fi pe încercarea mea de a vorbi despre proiect. Pe această cale, îl chem pe domnul Crețu alături, dacă își dorește să intre în echipă. Proiectul este al orașului. O să-l cunosc pe domnul Crețu, sper să am posibilitatea cât de curând să stăm de vorbă. Competiția este o dimensiune convențională a existențelor noastre, domnia sa spune ce a făcut în acești ani, ce își dorește să continue sau să facă, eu vin cu proiectul pe care l-am creionat dar pe care nu-l pot devoala în această clipă. Sper să ne cunoaștem și să ne împrietenim. Competitorii mei cred că sunt de cealaltă parte a baricadei, dar sper să am și între ei niște oameni înțelegători care să accepte ideea că lucrăm în echipă și să vină de partea mea, deși nu cred.
Cred că în acest moment aș fi pregătit să preiau conducerea partidului (n.r. – Organizația Municipală PNL Bistrița), dar cred că nu ar fi nici eficient, nici corect. Partidul are istorie, oamenii care sunt la conducerea partidului și membrii partidului conlucrează de foarte multă vreme împreună. Eu am venit cucerit de proiectul ”Adrian Titieni primar”, dar cred că ar fi bine să rămânem în această zonă, și anume să fiu fidel proiectului și obiectivelor lui, iar dacă partidul a spus că susține candidatura lui Titieni eu cred că nu va exista niciun fel de problemă. Formal o putem asuma, dar până la urmă orice fel de regulă şi procedură poate fi pusă într-un fel sau altul într-o convenţie, la rigoare chiar, dacă avem o comunicare bună. Cu alte cuvinte, sunt pregătit, dar nu cred că e bine să fiu eu președinte”.
Lungmetrajul „Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, în care Adrian Titieni joacă rolul unui tată medic, a câştigat Premiul CICAE – „Confédération Internationale des Cinémas d’Art et d’Essai” (Confederaţia Internaţională a Cinematografelor de Artă), la ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Berlin.
Da Crețu mai există? Sau s-a mutat în Wonderland și cară apă cu găleata, din râu pe pârtie, să facă zăpadă artificială!
Domnule profesor, nu ați pierdut nimic că nu l-ați cunoscut pe tov.Cretu.
Ma intreb in ce echipa domnule Titieni? Nu am auzit pina acuma Bistritean fiind sa faceti ceva pentru cultura Bistritei? Nici chiar cind au fost actiuni culturale pentru refacerea Bisericii evanghelice ?Chiar ati jucat vreo piesa pe scena Casei de cultura din Bistrita sa pe o alta scena din Bistrita? Nu cred! Sunteti departe de administratia unui oras,de fapt sunteti departe de Bistrita!Ramineti asa .
FRUSTRATO CE ESTI ! Sigur lucrezi la ,,cultura”!
D-le Titieni, vreti sa-l cunoasteti pe Cretu? E simplu. Mergeti la plimbare prin Bistrita si imprejurimi si-l veti cunoaste pe Cretu prin: Parcul Municipal, Padurea Parc Schullerwald, Biserica Evanghelica cu lift, Parcul Industrial Sarata, amenajarea pasajelor, Piata mica, Palatul Culturii, Haidenfeldul, strazile asfaltate, reabilitarea termica a blocurilor, reabilitarea si modernizarea multor scoli etc. etc….toate realizate cu Proiecte cu bani Europeni si ar fi fost inca multe altele daca nu-i blocau proiectele unii dintre fanii d-tale din CL.
Cretu e un gospodar prea bun si pt. asta va avea multe voturi.
Proiectul d-voastra pt. Bistrita am inteles ca e doar sa fiti primar?
D-le Ioan Popa pe langa cei din consiliul local care au blocat proiecte au mai aparut si caricaturi cu pancarde legate de gat pe post de plante decorative si pentru care interesul personal ( legat de autorizatii de constructie care pe buna dreptate nu s-au dat) a fost mai presus de interesul orasului si al cetatenilor. Daca nu stiti despre cine este vorba cititi niste cimentarii mai jos si o sa-l identificati!
Domnia sa a facut cum a dorit din pixul sau. S-a comportat ca un vataf medieval, si pe nimeni nu a bagat in seama .Banii publici au fost la cheremul sau, si i-a cheltuit pe multe ghidusii.
Am ajuns vremurile lui Caragiale din O scrisoare pierduta asteptam candidatul de la centru.Poate vom descoperii si o ZOE ca avem destui din ceilalti.Doamne rau a ajuns PDL.Poate ca asa va trebuie.Moldovan nu a fost bun pentru voi,dar se pare ca nici un Bistritean nu este bun daca nu este parfumat cu parfum de Bucuresti.Asta este nici odata nu ne plac ai nostri.
MULT SUCCES D-le RECTOR ADRIAN TITIENI !!! Aveti votul meu !
tov ioan popa. mergeti la plimbare daca vreti sa-l cunoasteti pe O .C dupa ce se va distruge PIATA CENNTRALA si parcul EMINESCU si parculetul de la capela din centru, adica ultimele spatii verzi gata amenajate. Astfel veti avea ocazia sa vedeti ca administratia pe care o laudati, incalca LEGILE de MEDIU. Suna fain , asa-i ?