”Nu m-am născut viceprimar. Pentru cei care ocupă temporar funcţii în administraţie vine o zi în care să se ridice de pe scaun. Că ziua asta va fi peste o zi, peste două, peste o lună, peste doi ani sau după încă un mandat, nu pot să vă spun. Domnul Marius Bălan a exprimat o intenţie aşa cum a crezut de cuviinţă, anumite înţelegeri şi majorităţi pot într-adevăr schimba, dar nu cred că se va întâmpla prea repede chestiunea respectivă. Dacă ei cred că vor lua acest post cu doi consilieri locali, este problema lor. Credeţi că PDL va fi de acord să se aprobe un viceprimar de la PER şi nu de la ei?”, a spus George Avram.
În Consiliul Local Bistriţa sunt 4 reprezentanţi PNL, 6 de la PDL, 6 de la PSD, 2 de la PER, 2 de la PP-DD şi unul de la UDMR.
”Aşteptăm să fim contactaţi de reprezentanţii PNL şi PDL. Am vorbit cu domnul Toniuc, îşi doreşte postul de viceprimar şi nu pentru a deveni subalternul primarului Creţu. PDL a avut două mandate de primar prin Vasile Moldovan, PNL are acum viceprimar, pe Ioan Peteleu. Este soluţia cea mai potrivită şi pe ea vom marşa. Vă daţi seama că şi PDL îşi doreşte funcţia de viceprimar, dar ca să fie pace şi linişte noi asta vrem. În proporţie de 90 şi ceva la sută sunt convins că vom primi acest post, cineva totuşi gândeşte, dacă tot ne înhămăm la o nouă majoritate”, a spus într-o conferinţă de presă liderul PER Bistriţa, Marius Bălan.
Adaugă comentariu