Actualitate

Ce străzi vor fi asfaltate în Sărata. Vești despre aducțiunea de gaz

În Sărata vor începe asfaltările, dar vor mai fi demarate și alte investiții. Chiar luni, primarul Ioan Turc va fi la Ministerul Dezvoltării și va discuta despre aducțiunea de gaz în localitate.

”Vom ataca cea mai importantă stradă din Sărata – Știubei – acolo unde există un număr mare de locuințe. Strada face și obiectul unui viitor proiect de realizare a unui sistem de canalizare. Încercăm să găsim o soluție pentru ca această canalizare să meargă pe zona limitrofă a viitorului drum reparat. Nu vom lăsa nici strada Florilor deoparte. Acolo există o comunitate informală pentru care trebuie să identificăm soluții”, a spus Ioan Turc.

Primarul Bistriței a mai anunțat că nudoar strada trebuie realizată acoolo, ci trebuie ”cumva introduși în legalitate cei care au construit de-a lungul timpului de zeci și zeci de ani de zile locuințe fără a deține documente”.

” Avem pentru Sărata și alte proiecte: școala urmează să facă obiectul unei reabilitări totale, integrale, vrem să amenajăm un teren de sport, lucrăm la documentație. Să fie liniștiți cei din Sărata. Vom veni cu gaz pentru Sărata. Luni, voi fi la București, voi avea o discuție la Ministerul Dezvoltării. Să știe cei din Sărata acest lucru. Primul lucru pe care l-am făcut după preluarea mandatului a fost să comand două studii de fezabilitate: extindere rețea de gaz în Sărata și Slătinița. Prin Programul Anghel Saligny, Sărata va beneficia de un grant de 11 milioane de lei pentru extinderea rețelei de gaz”, a spus primarul Ioan Turc.

Despre relația sa cu ministrul Dezvoltării, Ioan Turc a vorbit de curând într-o conferință de presă: ”Am o relaţie cât se poate de amicală cu domnul ministru Adrian Veştea, am colaborat de-a lungul timpului, ne cunoaştem de mulţi anid e zile şi-mi face o mare plăcere să spun faptul că, din punctul meu de vedere, este cel mai calificat ministru al Dezvoltării pe care l-a avut România după ’90. A fost primar la Râşnov, a făcut lucruri extraordinare acolo, a avut aproape două mandate de preşedinte la Consiliu Judeţean Braşov, a implementat un proiect de infrastructură unic după 1990 – Aeroportul internaţional din Braşov. Este un om care cunoaşte la firul ierbii problemele administraţiei publice locale. Nu-l poate păcăli nimeni, pentru că este un om care s-a bătut de o multitudine de probleme”.

Etichete

1 comentariu

  • Localitatea Sărata componentă a municipiului Bistrița are avantajul că aici a fost amenajat cu fonduri europene in anul 2015 Parcul Industrial Bistrița-Sud. Cu această ocazie au fost trase la marginea localitătii Sărata retele de apă, gaz electricitate si a fost construită inclusiv o statie de epurare pentru parcul industrial. Primarul Ioan Turc , care la preluarea mandatului a fost nemultumit de realizarea acestei investitii a promis redimensionarea Parcului Industrial ca suprafață și utilități. Este un bun prilej ca primarul să-şi țină promisiunea şi totodată să extindă reteaua de gaz la consumarii casnici din Sărata, dar şi să amenajeze reteaua de canalizare care să fie racordată la statia de epurare din parcul industrial.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS