Un bărbat care a dat buzna în casa fostei soţii, deşi avea interdicţie, a spart un geam şi nu a mai vrut să iasă din incintă are de pătimit acum de pe urma furiei sale. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud l-au găsit vinovat de patru infracţiuni şi l-au trimis în judecată.
Alexandru Şorecău este trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru distrugere, violentă în familie, violare de domiciliu și nerespectarea hotărârii judecătorești.
Anchetatorii susţin că, în data de 17.12.2015, bărbatul a pătruns la locuința fostei sale soţii şi, cu o bucată de lemn, a spart un geam (pagubă evaluată la 13,68 lei), nu a mai vrut să iasă din incintă încălcând astfel hotărâre judecatorescă prin care s-a emis față de el un ordin de protecție în favoarea fostei soţii.
Tot pentru violenţă şi scandal au fost găsiţi vinovaţi şi George Ioan Rebrean, Viorel Claudiu Buhai, Dumitru Burdeţi și Ştefan Vlaviu Vlad Buhai (minor) care au fost trimişi în judecată pentru tentativă de omor, lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cei patru sunt acuzaţi că, în noaptea de 5 spre 6 aprilie 2015, în timp ce se aflau într-un local, au lovit alte două persoane cauzându-le leziuni corporale traumatice. Una a avut nevoie de 75-80 zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viaţa în pericol, iar alta de 6-7 zile de îngrijiri medicale.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, luna trecută au fost soluționate 348 de cauze penale. Cei mai mulți inculpați au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni contra patrimoniului, infracțiuni silvice și de evaziune fiscală, precum și infracțiuni prin care se încalcă normele legale vizând circulația autovehiculelor pe drumurile publice. Procurorii au dispus soluții de netrimitere în judecată, respectiv de clasare sau renunțare la urmărire penală, în 318 cauze, față de 333 făptuitori/suspecți/inculpați.
Adaugă comentariu