La iniţiativa unor comunităţi libere, a unor feudali sau ordine monahale, apare în regiune o arhitectură de zid, pentru care stau mărturie numeroase documente şi urme materiale înglobate în construcţiile care le amplifică sau le rezidesc în cadrul programelor constructive ale secolelor următoare. Cu atât mai importantă ne apare biserica de la Herina care conservă, fără modificări importante, formele stilistice şi programul constructiv de acum aproape 800 de ani.
Ridicarea unui atât de important monument la marginea răsăriteană a regatului arpadian se explică prin legăturile directe care se pot stabili între această moşie şi una din cele mai influente familii nobiliare de la curtea regală. Pe la 1200 Herina făcea parte din întinsul domeniu feudal al lui Dionysius Kacsics care deţinea funcţia de vistienic la curtea regelui Andrei al II-lea. În aceste împrejurări Herina a ajuns în stăpânirea episcopiei catolice de Alba Iulia. Moşia şi-a schimbat stăpânul în 1411 când a intrat în stăpânirea lui Thomas Farkas de Săsărm. Testamentul acestuia din anul 1449 acorda, pe lângă donaţiile făcute pe seama altor biserici, pentru biserica Sf. Petru din Herina, o tavă de argint în greutate de 6 mărci.
După schimbarea stăpânilor moşiei, biserica a primit câteva adăugiri de factură gotică. Este vorba în primul rând din splendidul tabernacol de pe peretele nordic al sanctuarului şi de pictura ale cărei urme s-au conservat în această zonă şi care au fost evidenţiate cu ocazia ultimei restaurări.
Biserica din Herina este un vlăstar al influenţei romanicului târziu din Ungaria, combinat cu elemente venite din Germania. Ca datare, pare mai acceptabilă epoca imediată de după invazia mongolă şi, după H. Roseman, anterioară anului 1246, dată la care, cum am mai menţionat, comuna Herina devine proprietatea episcopului de Alba- Iulia. Roseman insistă asupra acestui transfer de proprietate ca termen ante quem pe motiv că biserica din Herina nu oglindeşte nimic din caracterele catedralei din Alba-Iulia, la care se lucra tocmai în această epocă. Principial nu se opune nimic unei asemenea datări, fiindcă etapele Acîş-Căpleni-Herina sunt doar vestigii întâmplătoare ale unor migraţii de forme care trebuie să fi avut loc pe o scară mai întinsă, atâtîn timp, cât şi în spaţiu.
Pe de altă parte însă, faptul că Herina devine proprietate a episcopului nu implică neapărat prezenţa unui meşter din Alba Iulia la construcţia pe care noul ctitor ar fi întreprins-o aici. De aceea, întemeindu-ne exclusiv pe caracterele stilistice ale bisericii şi judecându-le în cadrul arhitecturii transilvănene cunoscute, se poate afirma că o datare a bisericii din Herina în anii 1250-1260 e mai corespunzătoare.
Biserica din Herina este o construcţie de tip basilical cu două turnuri pe faţada de vest şi cu o absidă semicirculară în prelungirea navei centrale. În navele laterale îi corespund mici absidiole dezvoltate în grosimea zidurilor. Navele sunt împărţite prin stâlpi zvelţi, din care doar cei dispuşi faţă în faţă au secţiuni similare. Trataţi decorativ, aceştia contribuie la înviorarea spaţiului şi alături de ferestrele mari şi modul în care acestea se deschid, asigură iluminarea întregului interior şi conferă unitate spaţiului liturgic.
Raportul de înălţime între nava centrală şi colaterale, ca şi introducerea dominantelor reprezentate de tribuna înălţată deasupra portalului de vest şi supraînălţarea corului au rosturi simbolice de a conduce spiritul spre înalt, spre divin, îl conduc pe credincios cât mai aproape de Dumnezeu.
Biserica evanghelică din Herina prezintă analogii atât cu biserica din Acîş, cât şi cu cea din Căpleni, fiind o basilică cu două turnuri şi tribună în vest, cu un mic cor dreptunghiular în preajma absidei şi cu nişe semicirculare scobite în grosimea pereţilor de est ai navelor laterale. Interiorul e tăvănit, cu excepţia traveelor pătrate de sub tribuna de vest, boltite în cruci, a corului şi a absidei cu boltă cilindrică şi semicalotă. Dar interiorul prezintă şi unele particularităţi. Astfel, stâlpii care depsrt navele îşi modifică aspectul de la pereche la pereche. Prima pereche are o secţiune în formă de cruce, în corespondenţa arhivoltelor, perechea proximă are secţiune octogonală, următoarea circulară şi ultima dinspre est pătrată, cu caneluri de pilastru antic. Această curiozitate se regăseşte însă la unele basilici din Saxonia, de pildă în Loburg, la biserica Fecioarei (Liebfrauenkirche), datată pe la sfârşitul secolului al XII-lea, şi la biserica Sf. Laurenţiu din Salzwedwl, datată pe la mijlocul secolului al XIII-lea, aceasta din urmă fiind construită şi ea din cărămidă, la fel ca biserica din Herina. Acest caz de analogie cu Saxonia terbuie reţinut, chiar dacă nu presupunem legături directe. Altă particularitate o constituie arcurile de degajare din pereţii navei centrale de deasupra arcadelor. Aceste arcuri se deschid spre podul navelor laterale şi formează un fel de pseudotribune.
Faţadele bisericii din Herina sunt, în ambianţa transilvăneană, excepţional de bogat decorate. Portalul de vest (tocul de piatră al uşii propriu-zise a fost refăcut în epoca gotică) avea o ambrazură profilată cu pilaştri şi colonete angajate, dar nu se mai păstrează decât arhivoltele. Semnificativă e încadrarea portalului cu două nişe, exact ca la catedrala Sf. Adalbert din Strigoniu, portal executat acolo probabil în preajma anului 1252. Limbajul plastic al faţadelor este cel caracteristic arhitecturii romanice. Portalurile de vest şi sud, cioplite iniţial în albastru, refăcute cu ocazia restaurării din perioada 1887-1898 au o ambrazură profilată pe pilaştrii şi colonete angajate. Deasupra portalului, faţada vestică e dispusă pe două nivele delimitate printr-o friză de arcaturi care îmbrăţişează şi nivelele turnurilor. Deschiderile faţadelor se realizează prin ferestre geminate la nivelul al doilea şi tripartite la nivelul superior. La restaurarea de la sfârşitul secolului al XIX-lea turnul sudic a fost întregit cu încă un nivel. În sens vertical, faţada e împărţită prin lesene în corespondenţa nevelor. Lesenele însă sunt pe cale de a se transforma în contraforturi, prin faptul că jos sunt mai proeminente şi se retrag treptat la fiecare etaj. În această particularitate se resimte deja vecinătatea goticei, oglindită şi în proporţiile zvelte ale faţadei. Se impun însă unele rezerve cu privire la etajul ultim al turnului dinspre sud şi al părţii centrale a faţadei refăcută,nu tocmai fidel, în secolul al XIX-lea. Discutabilă pare şi refacerea cornişei laterale de la nava centrală, dar absida prezintă şi ea o articulare prin lesene legate între ele prin frize de arcuri. Acest alfabet decorativ se apropie mai ales de biseriva din Lebeny.
Prin caracteristicile constructive şi organizarea spaţială biserica din Herina se alătură grupului de biserici care, în Ungaria centrală şi vestul României sunt legate de ordinul benedictin, fiind ridicate în secolul al XIII-lea (prima jumătate), perioadă în care poate fi situată şi construirea de către Simon Kacsics a monumentului nord-transilvănean. La Herina, prezenţa călugărilor acestui ordin (benedictini) nu este documentată în mod concret, dar tradiţia fixează locul mănăstirii la est de biserică. Biserica a aparţinut până în anul 1872 de capitlul Teaca. În anul 1615 Gabriel Bethlen ordonase arondarea parohiei la capitlul Bistriţei, însă acest lucru nu a fost dus la îndeplinire.
Biserica evanghelică din Herina (comuna Galaţii Bistriţei – judeţul Bistriţa-Năsăud, din Bistriţa 12 km pe DN 17 spre S-V, apoi 7 km pe DN 15 A) este o construcţie în stil romanic de tip bazilică, cu trei nave şi două turnuri pe latura vestică, unul în stil gotic, celalalt în stil romanic, ceea ce conferă simetrie construcţiei şi este una dintre cele mai valoroase exemple de arhitectura romanică pe teritoriul Romaniei şi cea mai apropiată prototipului francez din Normandia şi Burgundia.
Situată la înălţime faţă de sat, biserica domină peisajul prin armonie, proporţie şi echilibru, fiind vizibilă de departe. Monument de arhitectură, această biserică este cea mai mare şi mai frumoasă biserică romanică din România. Panorama localităţii Herina este dominată de dealul “Hagău”, cel mai înalt din zonă, unde au existat exploatari de sare din vremea ocupaţiei romane. De altfel, numele localităţii Herina provine din limba celtă („halina” = „sare”).
Biserica din Herina veghează în toată splendoarea şi unitatea ei asupra satului şi a locuitorilor. Situată în apropierea unei şcoli generale, biserica a fost construită la începutul secolului al XIII-lea (circa 1250-1260).
Pereţii navei mijlocii au o înălţime de trei ori mai mare decât lăţimea totală a bisericii. În contrast cu faţada vestică, care tinde să ajungă dimensiunile franceze este corpul bisericii, care este mult mai compact şi de o înălţime mai mică. Basilica a fost ferită de intervenţii de construcţie ulterioară şi se prezintă ca o navă milocie cu tavan drept.
Geneza ei rămâne necunoscută, dar există ipoteze. Călugării din ordinul călugăresc al Benediktinilor, Cistercienzilor sau călugări cerşetori care în secolele al XI, XII sau XIII –lea s-au instalat în Ungaria au fost însărcinaţi de a înfiinţa filiale noi. Astfel, un delegat cunoscut este valonul Gocelin, un cleric din ordinul burgund al Mănăstirii Cistercienzilor Pontigny care a donat biserica din deal din Cisnădioara (SB) ordinului Cistercienzilor din Carta în anul 1223. Asta este dovada împotriva tezei, că primii colonişti saşi ar fi construit numai biserici fortificate din lemn, deci au avut totodată şi construcţii din piatră.
Semnificaţia monumentului pentru comunitate este destul de însemnată dat fiind faptul că în biserică se mai oficiază încă slujbe religioase deosebite. Totodată această biserică, prin splendoarea ei, este o mândrie pentru locuitorii din Herina şi o atracţie turistică pentru vizitatorii din alte regiuni.
Evaluarea stării în care se află monumentul, atitudinea comunităţii faţă de monument, atitudinea administraţiei locale faţă de monument.
Intervenţiile asupra bisericii au fost de-a lungul timpului restrânse. În anul 1692 au fost efectuate o serie de reparaţii şi s-a amenajat pe latura sudică o tribună din lemn pentru a spori capacitatea, iar în 1748 au fost refăcute tavanele. Informaţiile din secolul al XIX-lea atrag atenţia asupra stării grave în care se găsea biserica, iar în anul 1886, din cauza pericolului de prăbuşire a fost închisă. Lucrările de restaurare din perioada 1887-1897 au adus micile transformări, deja amintite.
Ultimele lucrări de restaurare au fost efectuate în perioada 1995-1999 de către firma Creativ-Group din Bistriţa, după un proiect elaborat de către arhitectul Herman Fabini şi cu susţinerea financiară a Direcţiei Monumentelor Istorice din România, ale autorităţilor locale şi ale foştilor enoriaşi din parohia evanghelică din Herina, răspândiţi azi în diverse părţi ale globului, impulsionaţi de vrednicii fraţi David şi Johann Molner.
În concluzie, biserica evanghelică din Herina reprezintă o valoare arhitecturală inestimabilă care completează onorabil salba de biserici şi monumente istorice de pe teritoriul României.
Text de Mirela Nacu publicat în 2008 în „Glasul comun”
Adaugă comentariu