Actualitate

Cea mai importantă schimbare în noua organigramă a Primăriei Bistrița

Primăria Bistrița va avea, în curând, o nouă organigramă, iar cel mai important element de noutate din ea este că vor fi comasate anumite structuri și vor dispărea direcții, a declarat primarul Ioan Turc.

”Eu cred că cel mai important element de noutate în ce privește viitoarea organigramă a Primăriei Bistrița reprezintă comasarea unor structuri din primărie prin care o să dispară un anumit număr de direcții. Vom restructura entitățile care compun în momentul de față Primăria Municipiului Bistrița în așa fel încât funcționalitatea să fie mai bună.

În ce privește Poliția Locală, ea va fi adusă în aparatul de specialitate al primarului pentru că îmi doresc un control mai eficient cu privire la activitatea acestei entități.

În ce privește Direcția de Servicii Publice, am să prezint în scurt timp care e viziunea mea.

Am renunțat la un număr important de posturi vacante și când spun acest lucru îi rog pe cetățeni să înțeleagă faptul că, chiar în condițiile în care un post este vacant, deci nu e ocupat, el este finanțat, or reducerea posturilor vacante va însemna mai mulți bani pe care, într-un exercițiu financiar, autoritatea îi poate folosi pentru alte cheltuieli, în primul rând pentru investiții.

Am făcut anumite corecții ținând cont de contextul economic și de măsurile care vor fi adoptate în curând și care se referă la plafonarea numărului de salariați. Am apreciat faptul că, în condițiile în care portofoliul de proiecte e unul fără precedent, mai important pentru comunitate este să lucrăm cu oameni bine pregătiți. Acordăm o atenție mai mare zonei tehnice și Direcției de Integrare Europeană”, a declarat Ioan Turc la AS TV.

10 comentarii

  • important e ca primarul se tine de cuvant si scoate noua organigrama, care nu e deloc usor de facut.
    bine ca se mai comaseaza, prea multi comeseni :)))

    21
    41
    • Gargara electorala ,cu asta se lauda acum doi ani anul viitor se apropie scadenta SI vin din noU randul la aceiași gargara cu von face un aparat suplu vom vom,fâsuri mari PA Primare 😁😏🤗

      17
      7
    • Primarul Vom:))) cine îl mai crede? Aștept anul electoral să spun mai multe:))))

      11
      3
  • Sa faci organigrame, sa reduci cheltuielile sa faci….gargara cu astfel de masuri si la sfarsit de an sa VOTATI … CRESTEREA IMPOZITELOR LOCALE CU 20%!!!!

    25
    10
  • Politia locala este de departe cea mai mare gaura in bugetul primariei.
    Angajati acestei structuri ,nu sunt nici politisti nici agenti de parcare.
    Activitatea de politisti egala cu zero ( vezi scandalurile din cluburile orasului, cersetori ,mizeria de pe santierele orasului ).
    Pe partea de parcari ,stationari aiurea (ex.la BCR-ul de vizavi de prefectura pt a scoate bani din bancomat ,un cetatean s-a urcat cu suv-ul pe trotuar) , vedem zi de zi situatia.
    Concluiza este una singura : Politia Locala exista ,este sublima dar lipseste cu desavarsire.

    41
    6
  • „În curând…”, „vor …”, „va fi…”, „acordăm atenție…”, să fie”, „va însemna”, vom…, vom…, vom… Vomă!!!

    22
    4
  • Important e daca ii da afara pe cei care sunt în plus sau doar îi mută dintr-o parte în alta.

    20
    1
  • Adevarat, cum spune mai sus Ioro: „Politia Locala exista ,este sublima dar lipseste cu desavarsire!” Incercati sa circulati pe trotuarele de pe B-dul Republicii mai ales in orele de varf, cand elevii circula spre sau dinspre licee, scoala generala! Masinile nu sunt parcate ci agresiv parcate pe trotuar. Este chiar asa de greu sa ridicati cartonasul si sa faceti putina ordine?Nu o data a trebuit sa iesim pe carosabil fiindca pe trotuar nu se putea circula!

    16
    4
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS