Actualitate

Cum merg lucrările la pasajul din Decebal. Când se redeschide circulația

Traficul auto prin zona Pieței Decebal va fi redeschis imediat ce va fi turnată placa peste pasajul pietonal subteran, unde lucrările vor avansa ”în ritm alert”.

”În urma discuțiilor pe care le-am avut cu constructorul, cu structura pe care o coordonez, cu Direcția Tehnică și cu Direcția de Integrare Europeană, am ajuns la concluzia că lucrările pot fi închise până la 31 decembrie 2023. Vom finaliza pasajul subteran. Eu îi rog pe toți cei care contestă utilitatea acestui pasaj să aibă răbdare, să-l vadă pus în operă, să constate că separarea pietonilor de mașini este un lucru foarte bun. Față de proiectul inițial care nu conținea decât scări, am insistat foarte mult să fie montate scări rulante. Au fost dotate căile de acces din pasaj cu lifturi. Pe lângă aceste lifturi – și nu a fost ușor – am convins proiectantul să modificăm proiectul așa cum l-am găsit și prin cuprinderea unor scări rulante pentru fiecare acces. Discutăm de patru accesuri. Pe componenta de urcare, adică pentru intrare-ieșire vom avea lifturi, iar pentru ieșire din pasaj vom avea scări rulante. Și oamenii în vârstă, și cu cei cu dizabilități vor putea folosi pasajul fără niciun fel de probleme. Nu vom mai avea o situație complicată din punctul de vedere al traficului în zona Pieței Decebal. Este o soluție corectă din toate punctele de vedere pe care o putem costata și în orașe pe care le admirăm, din România și din Europa”, a spus Ioan Turc.

Lucrările la pasaj, până la nivelul de turnare a plăcii peste el, ”vor avansa foarte repede”. ”Pilonii viitorului pasaj au fost turnați. Se lucrează la pasaj și, din momentul în care vom turna placa, vom putea veni cu stratul de asfalt și vom deschide practic tot segmentul de drum de la str. Gării până la str. Crinilor. Vom avansa cât se poate de alert și pe zona Andrei Mureșanu și vom ataca și str. Năsăudului”, a menționat el.

Primarul a explicat de ce au avansat atât de greu lucrările pe Axa Gării – Bd. Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului. ”Ne-am izbit de foarte multe probleme. În orașe, un drum nu se face ca în câmp. Când ai săpat în oraș, dai de cabluri care nu erau cuprinse în schița tehnică pe care ai obținut-o, dai de conducte chiar, de branșamente, or toate aceste lucruri ne-au solicitat. Nu poți avansa până când, din punctul de vedere al documentelor, nu este totul conform. Asta îi rog pe toți bistrițenii să înțeleagă: nu e ca atunci când lucrăm în casă sau în curte. Investițiile publice au un anumit regim. Totul trebuie să fie corect, conform, din punctul de vedere al documentelor și al execuției. Nu am ascuns-o niciodată: am venit cu modificări substanțiale la proiectele pe care le-am găsit în primărie. Nu am putut accepta că firele rămân atârnate pe stâlpi, între stâlpi, pe case, peste drumuri. Vom scăpa de toate pentru că avem un plan de bătaie pe masă, avem o înțelegere instuțională cu unul dintre furnizorii de servicii prin cablu. Apoi, nu am putut fi de acord ca, în zona centrală a orașului, să fie pus pavaj de hală. Bistrița e oraș frumos, iar noi discutăm despre proiecte cu bătaie lungă. În următorii zeci de ani, după lucrările care se fac, ar trebui doar să ne bucurăm de ce am făcut și noi, și generația care vine. De aceea, o soluție improprie din acest punct de vedere am considerat-o total indezirabilă, inoportună. Am extins suprafețele cu piatră naturală. Mergem și pe str. General Grigore Bălan până la str. Petre Ispirescu cu piatră naturală, trecem prin fața Muzeului Județean, așa că vă dați seama despre ce discut. De asemenea, vom merge cu piatră naturală pe trotuarele adiacente Bulevardului Independenței”, a adăugat Ioan Turc.

În celelalte zone, va fi montat modelul de pavaj ales de oamenii care au votat prin aplicația e-Report. ”Va fi un pavaj frumos care va conferi nu numai aspect, ci și comoditate, adică se va putea călca pe el ușor. Să nu uităm de faptul că pe str. Gheorghe Șincai există zone de trotuare care au fost tratate de fosta administrație și care sunt aproape impracticabile. Am văzut nu o dată părinți care preferă să meragă cu căruciorul pe șosea fiindcă nu se poate merge pe trotuar. Nu vom mai avea asemenea probleme. Inclusiv pavajul de beton va fi unul de calitate pentru toate zonele și același model. Am discutat cu arhitecți, eu am avut altă opinie, ei mi-au spus altceva, dar merg întotdeauna pe soluțiile cele mai bune, nu țin cu dinții de propriile mele idei. Am o viziune și nu renunț la ea, dar pe elementele de detaliu îi ascult pe cei care profesează în domeniul respectiv”, a mai declarat primarul.

O altă problemă care a dat bătăi de cap este înlocuirea conductelor de apă. ”Am rezolvat în parte problema, dar nu integral. Existând un Masterplan al Aquabis, suntem limitați. Am făcut o majorare de capital la Aquabis, adică participația Bistriței a crescut. Am virat 600.000 de lei la Aquabis pentru schimbarea unor conducte. Ar fi fost extraordinar pentru toată lumea ca Masterplanul de apă și canal, la ora de față, să fi fost închis pe Bistrița. Aștept cu nerăbdare viitoarea procedură. Va avea loc în 25 mai. Sper să existe un câștigător și sper ca, pe segmentele pe care nu am intervenit încă, să putem să schimbăm conductele prin Masterplanul de apă și canal care are finanțare asigurată”, a spus el.

Modificări s-au făcut și în ce privește soluțiile tehnice pentru iluminatul public, fiind alese ”cele mai bune”. ”Proiectele au fost îmbunătățite substanțial. În momentul de față discutăm despre proiecte care, cu adevărat, răspund așteptărilor oamenilor. Vom finaliza Axele și Linia Verde și toate celelalte lucrări în execuție. Avem 30 de șantiere pe care se lucrează în Bistrița, intră aici și școlile, și creșele, și anvelopările de blocuri, și puntea de pe Tudor Vladimirescu, dar oamenii vor scăpa de disconfort. Vor fi deschise și alte șantiere, dar nu vom deschide altele majore decât după ce aceste șantiere vor fi închise. Atunci vom avea o mobilitate asigurată, mă refer la pietoni, dar și la mașini, și ne vom permite să atacăm alte obiective din muncipiu, cum ar fi pasajul subteran care va lega strada Gării de Tărpiului și care va răspunde așteptările oamenilor”, a explicat primarul Bistriței la AS TV.

10 comentarii

  • se misca lucrurile , cred ca s-au calmat si vecinii mei care se tot temeau de orice vibratie
    o sa arate altfel zona cu blocul nostru turn, in sfarsit o sa vedem altceva de sus

    13
    42
    • @Luciana
      👍🏻
      Bineînțeles că veți avea parte de îmbunătățiri, momente neplăcute vor trece pe locul doi.

      8
      22
    • Domnule primar, vă rugăm să nu mai dezinformați ( mințiți) bistrițenii că proiectul inițial prevedea doar scări! Proiectul inițial pe care l-ați preluat prevedea scări și lifturi la fiecare acces.
      Spuneți adevărul, e mai corect.

      25
  • „Vă dați seama despre ce discut” Vai de capul nostru! Mr. Bombastic sau bombardierul care zboară la mică altitudine. Cine a ajuns primar în orașul asta?! Ne mai miram de dezastrul desfășurat pe străzi dintr-un capăt în altul al Bistriței. Nimic n-o să rămână după ăștia. Afaceri imobiliare și datorii. Ducă-se!

    31
    16
  • Ioan Turc s-a molipsit de la predecesorul sau Ovidiu Cretu si ține prosteste să schimbe pavajele de pe totuarele adiacente traseului „Linia verde” cu piatră naturală, desi cele cu dale din beton au fost amenajate cu aproximativ 10 ani in urmă si sunt in stare perfectă. Ce rost are să pui piatră naturală pe trotuarele din fata blocurilor de pe bulevardul Independentei sau de pe Strada Grigore Bălan, când in cadrul proiectului cu bani europeni ”Regenerarea urbană a centrului istoric Bistriţa” din exercitiul financiar 2014-2020 s-a făcut modernizarea strazilor din Centrul istoric, Dornei, Piata Centrala, Piata Unirii unde trotuarele au fost pavate cu dale de beton colorate, după gusturile fostului edil. Eventual aici a trebui intervenit cu inlocuirea pavajelor din beton, cu piatră naturală, mai cu seamă in Piata Unirii unde se află Biserica Minoritilor, cel mai vechi monument de arhitectură medievală din oras.

    18
    3
  • Pentru o mai buna informare a domnului primar , il rog sa treaca pe la cele 30 de santiere deschise (cu presa si fotografi de serviciu) si sa vada in cate se lucreaza si cum.
    Dupa care sa faca rectificarea de rigoare: avem 30 de santiere deschise dar se lucreaza in … .
    Poze si filmari nu sunt necesare, vedem si noi cu ochi nostri cum si cat se lucreaza.

    14
  • Cu banii de la pasajul Decebal, pe care il consire numai cheltuiala, pute ramine cum a fost, deorece: la 100 m pe linga calea ferata este drum circculabil pe directia vest- est si invers, pe partea sudica la alte 200 m de metri se afla bulevardul, iar transversal sunt strazi locale. Conside ca cu acesti bani era siugr mai util extinderea spatiului subteran de la autogara spre Tarpiului.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS