Social

Cine a dat de gustul merelor de la Pintic a cules sute de kg din Livada TeTa, în prima zi cu porți deschise

Livada TeTa și-a deschis porțile în sâmbătă, prima oară toamna aceasta, pentru cei care doresc să își culeagă singuri merele dintr-o livadă superintensivă care se întinde pe 9 hectare. Și nu au fost deloc puțini cei care au profitat de vremea frumoasă și s-au îndreptat cu toată familia spre livadă să umple cât mai mulți saci cu mere. Cei mai mulți au fost și anul trecut și nu ar fi ratat în ruptul capului experiența.

”E cel mai dificil an de până acum, nu au fost decât 3 ani pe rod. În 18 aprilie, au fost minus 6 grade, cireșii au înghețat complet, merii au fost afectați în proporție de 30%. În iunie a venit grindina, s-au închis merele – aspectul e o problemă – după care a venit seceta timp de două luni și o lună de ploi și, cu toate acestea, merele încă sunt pe pomi. E o minune ce se întâmplă. Au venit și oamenii care au dat de gustul lor încă de anul trecut și au înțeles că nu merele din supermaketuri, aduse de dincolo, sunt minunea, ci acestea, care au gust. Mănâncă un măr, nu se mai uită cum arată. Sunt oameni care vor numai mere de aici. Aceasta este și ideea ca să se obișnuiască cu mărul românesc, tratat cum trebuie, nu plin de o grămadă de substanțe și bucuria e a lor. Fac și mișcare, strâng merele cu mâna lor și le duc acasă. Este o experiență minunată pe care vrem să o dezvoltăm. Cei care au luat anul trecut 20-30 de kg merg acum acasă cu minim 100 de kg, sunt și unii care au cules 300 de kg. Își depozitează merele în beci, culeg pentru toată familia, mai trimit și la rude în străinătate”, ne-a spus Crin Pântea, care, împreună cu fiul lui Andrei, administrează ferma pomicolă de la Pinticu Tecii, înființată în 2016 cu bani europeni.

”Mi-a venit ideea să organizez un astfel de eveniment – al porților deschise – fiindcă mă nemulțumea faptul că noi, românii, cumpărăm mere din Polonia, din străinătate, iar dacă tot producem aici mere, pe plan local, mi-am dorit ca ele să ajungă aici, pe masa consumatorului din zonă. Producția din această toamnă o estimăm undeva la 200 de tone de mere din cauza faptului că am avut probleme cu înghețul în luna aprilie. Este cam jumătate din producția la care ne-am fi așteptat. Ne bucurăm de o vreme frumoasă week-endul acesta și a venit multă lume încă din prima zi. După cum am început cred că în două săptămâni terminăm de cules merele. Cred că oamenii vin și pentru experiență fiindcă e rară ocazia aceasta să poți veni într-o livadă superintensivă și să-ți aduni singur merele pe care le iei acasă la un preț modic, considerăm noi. Anul acesta prețul este 2,2 lei/kg, iar tot ce se consumă în livadă este gratis, din partea noastră. Undeva la 60% din producție sperăm să reușim să vindem prin acest program al porților deschise, iar restul vom culegem noi. Culegem deja merele mici, nedezvoltate pentru industrie și alte fabrici care prelucrează. Am discutat deja cu trei comercianți, dar anul acesta nu vom livra spre magazine fiind o cantitate mai mică, poate de la anul vom vinde și în supermarketuri”, a spus Andrei Pântea.

Partea bună a acestui sezon aproape compromis din punctul de vedere al recoltei este faptul că în livadă se poate ajunge pe un drum ca în palmă.

”Singurul avantaj al sezonului este că drumul între Șieu și Teaca este proaspăt asfaltat și am reușit și noi să pietruim drumul până în livadă așa încât se poate veni fără teama că cineva își va murdări mașina. Dezavantajul este producția mică pe care o avem din cauza secetei din vară, urmată de trei luni de ploi continue. A fost un an foarte capricios. Producția de cireșe a fost 90% compromisă. Nu se reflectă creșterea de prețuri la toate produsele în prețul final al kg de mere. Noi am scumpit cu 20 de bani kilogramul față de anul trecut, în condițiile în care prețul motorinei e dublu, soluțiile pentru tratament sunt cu 150% scumpite și așa mai departe. Cu toate acestea, nu mă simt descurajat. Este abia începutul, mergem mai departe, sperăm cumva ca și guvernanții să ia niște măsuri bune pentru că, până acum, nu au prea fost și să mai putem accesa niște proiecte fiindcă pentru livada aceasta am accesat un proiect în 2016”,a spus Andrei Pântea.

O familie întreagă din Bistrița a adunat încă din prima 300 de kilograme.

”Suntem din Bistrița. Am venit toată familia și am adunat și pentru bunici, și pentru o mătușă, evident și pentru noi. Mai trimitem și la Cluj. Decât să cumpărăm din supermarket, mai bine venim și ni le adunăm noi. Am fost și anul trecut, ne-au plăcut foarte mult. Sunt delicioase, se păstrează bine iarna, am avut până după sărbătorile de Paști, sunt mere foarte bune. Se simte că nu sunt foarte tratate”, a spus o doamnă.

”Am venit să vedem și Castelul Teleki de la Posmuș și am ajuns și la cules de mere. Ideea porților deschise este foarte bună. Pentru cine vrea să vină și să petreacă în natură o zi cu familia și copiii, să-și ia ce mere vrea, cred că este un dublu avantaj. Valea Șieului este foarte frumoasă”, ne-a spus altă doamnă.

În toamna anului trecut, peste 1800 de oameni au profitat de porțile deschise ale Livezii TeTa și au adunat circa 150 de tone de mere din două soiuri Red Topaz și Sirius.

Locație: sat Pinticu, comuna Teaca, jud. Bistrița-Năsăud (locație google maps: https://bit.ly/3uSRy9I ) Telefon: 0741.741.997

Livada TeTa, porți deschise, mere deosebite. Doar să ți le culegi!

Avem și câteva vești bune pentru acest sezon. Cea mai importantă este faptul că drumul este proaspăt asfaltat. Pentru a ajunge din Bistrița la Livada TeTa din Pinticu, comuna Teaca, există două variante de traseu:

1. Bistrița – Teaca – Pinticu -> Livada TeTa

2. Bistrița – Șieu – Posmuș -> Livada TeTa

Ca și anul trecut, mănânci cât vrei la fața locului. Gratis. Pentru acasă culegi câte poți și vrei, la 2,2 lei kg.

1 comentariu

  • O viziune interesantă tânărului
    antreprenor care pune pasiune în cea ce face, începuse cu un teren mic având posibilitatea de a accesa fondurile UE, în acest mod a pus în mișcare livada TeTa….
    La fel e de aplaudat majoritatea angajaților sunt de etnia romă 👍🏻
    Mă bazez pe interviurile date de tânărul antreprenor….
    👏🏻👏🏻👏🏻

    24
    5
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS