Actualitate

Cele mai gustoase prăjituri de casă le găsiţi la Cofetăria Perla!

Au mai rămas doar câteva zile până la Crăciun când vom primi colindătorii cu mesele pline. Un test pe care orice gospodină este obligată să îl treacă este cel al dulciurilor pregătite pentru această ocazie. Ca să evitaţi orice emoţie sau critică din partea musafirilor, treceţi pe la Cofetăria Perla de pe pietonal care a deschis tradiţionala expoziţie cu vânzare a dulciurilor de sărbători.

Timp de trei zile, veţi putea gusta din 15 sortimente de prăjituri, care mai de care mai delicioase, pe care le puteţi cumpăra la bucată sau asortate. Kilogramul costă 25 de lei, preţ neschimbat în ultimii patru ani.

Proprietara cofetăriei, Genica Stanciu, spune că şase cofetari pricepuţi au lucrat zi şi noapte la prăjiturile de casă, printre sortimentele făcute de ei fiind Pax cu ciocolată, Daria, Lămâiţa, Snikers, Predeal, Doboş cu cremă de cacao, Prăjitură regală, Işlere cu ciocolată, Cornuleţe cu nucă şi multe altele.

„Reţele pe care le avem nu sunt scrise pe hârtie, le avem în cap. De aceea, reţetele sunt imposibil de copiat”, a spus Genica Stanciu.

Doamna Genica lucrează în această cofetărie de la 16 ani, iar acum am 64. Iniţial, cofetăria s-a numit „Trandafirul”, dar în 1984 i-a fost schimbat numele în „Perla”, un nume care defineşte ceea ce iese din mâinile cofetarilor, dulciuri unicat, de un gust şi un aspect aparte.

„De la vârsta de 18 ani sunt şefa acestei cofetării, iar după 1989 am cumpărat-o. Reţetele le am de la mandatarul ei, un sas cu orgini maghiare, care venea în fiecare zi să-şi bea cafeaua aici. La un moment dat, mi-a spus că vrea să-mi facă un dar şi a venit cu reţetarul de la 1864. L-am studiat şi am reuşit să fac circa 30% din reţetele scrise acolo. Multe au fost imposibil de făcut fiindcă nu am înţeles ce ingrediente trebuie să pun, sunt cuvinte care au dispărut din limbă”, a mai spus doamna Genica.

Prăjiturile din reţetele vechi au însă un gust deosebit, apreciat de foarte mulţi bistriţeni care vin în fiecare an să se aprovizioneze cu dulciuri, saleuri şi cozonaci de la Cofetăria Perla.

„Facem expoziţia aceasta de prăjituri încă dinainte de Revoluţie. Erau, de fapt, două expoziţii, una iarna, înainte de Crăciun, şi alta primăvara, înainte de Paşte. Ne-am format o clientelă care apreciază ceea ce facem noi fiindcă ştie că nu folosim decât ingrediente naturale şi produse pe care nu lwe găseşti în magazine, sunt 100% pentru cofetarii profesionişti”, a mai spus doamna Genica.

Dânsa a explicat că, în laboratorul Cofetăriei Perla sunt trei încăperi distincte pentru ouă, una în care sunt depozitate, alta în care sunt spălate şi alta în care sunt sparte. De asemenea sunt folosite creme fierte ceea ce face ca prăjiturile să poată fi păstrate timp de şapte zile.

De departe însă, cel mai important este că prăjiturile făcute de Cofetăria Perla sunt foarte gustoase şi uşoare, nu conţin creme greu de digerat şi nici umpluturi care să displacă. Nucile, mierea, fructele, cojile de portocale, toate sunt prelucrate în laborator în condiţii de igienă maximă şi termice adecvate aşa încât să-şi păstreze gustul şi culoarea.

Printre cele mai vechi reţete de prăjituri se numără işlerele care fac parte din tradiţia culinară săsească şi sunt cunoscute din vremuri îndepărtate. Din tradiţia bucătăriei maghiare a fost preluat cozonacul „poronyo”, făcut din  aluat nedopsit, care se taie în feliuţe mici şi este umplut cu mac, nucă  sau diverse alte bunătăţi. În ce priveşte cozonacul care costă 13 lei bucata, acesta are 350 de grame de umplutură.

Tot la Cofetăria Perla mai găsiţi torturi, cinci sortimente de fursecuri, saleuri de foietaj cu chimen şi susan şi multe alte bunătăţi la preţuri rezonabile. Cu maxim 40 de lei vă puteţi cumpăra de la Perla prăjituri pe alese care vă vor ajunge atât pentru casă, cât şi pentru musafiri.

Puteţi vizita expoziţia de prăjituri astăzi şi vineri între orele 7.00 şi 21.00, iar sâmbătă între 7.00 şi 13.00. Se va lucra după acelaşi program şi înainte de Anul Nou. Cofetăria va fi închisă în 25 şi 26 decembrie, respectiv 1 şi 2 ianuarie 2012.

Mai multe imagini de la expoziţia cu vânzare de prăjituri de casă găsiţi pe pagina noastră de facebook.

Cristiana Sabău

   

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS