(FOTO) Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud a premiat cele mai performante companii din judeţ – dintr-un total de 1.084 incluse în Topul Firmelor 2015 – care au excelat anul trecut la cifră de afaceri, profit din exploatare, resurse umane şi capital angajat.
La evenimentul organizat în saloanele Hotelului Metropolis au participat prefectul Ioan Ţintean, subprefectul Ovidiu Frenţ, primarul Ovidiu Creţu şi alte autorităţi publice locale. Prefectul şi primarul a primit diplome şi trofee cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea instituţiei.
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, Vasile Bar: „Topul Firmelor este o manifestare tradiţională a Camerelor de Comerţ din România. Suntem, după lege, singura instituţie care avem dreptul să organizăm acest top. Topul Firmelor este o manifestare care se organizează în toate cele 42 de judeţe ale ţării. În judeţul Bistriţa-Năsăud, organizăm acest eveniment de 22 de ani. Anul acesta sunt 1084 de firme pe care le-am inclus în catalog şi care s-au înscris pe cele şase domenii importante de acrtivitate. De premiat, premiem primele trei. Ca şi criterii sunt aceleaşi din anii trecuţi. Nu avem firme cu probleme, care să aibă datorii la stat sau în alte părţi. Avem doar firme care reprezintă motorul economiei judeţului. Ca număr de populaţie şi ca firme sunt pe locul 35 în ţară, dar ca activitate economică undeva pe locul 22. Marcăm totodată şi împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud. Începuturile au fost deosebit de grele „.
Prefectul Ioan Ţintean: „Mediul de afaceri nu merge la serviciu, ci la muncă. Alţii merg la serviciu. Eu vă felicit pe toţi. Astăzi nu există perdanţi. Cei din mediul de afaceri sunt consideraţi a fi elite care trag societatea după ei. Ştiu că vă e greu, că aveţi multe nemulţumiri în legătură cu actul de guvernare, dar mai cred şi că prin măsurile care s-au luat s-a făcut dovada că cel puţin există intenţie cu privire la flexibilizarea raportului între Guvernului şi mediul de afaceri. Cu privire la predictibilitatea pe care o doriţi cu toţii, cred că începe să se vadă că mediul de afaceri se poate baza pe o structură de acte normative care dă şansă unei predictibilităţi mai bune”.
Primarul Ovidiu Creţu: „Vreau să le mulţumesc oamenilor de afaceri care se află aici pentru că există, pentru că îşi plătesc impozitele şi taxele şi, pe baza lor, putem să facem o administraţie pe care încercăm să o ţinem la un nivel cât se poate de înalt şi să transformăm Bistriţa – poate prea încet în anumite locuri – într-un oraş european. Acest lucru se realizează inclusiv din contribuţia foarte importantă pe care dumneavoastră o aveţi la buget, dar nu numai contribuţia la buget, ci şi la viaţa oraşului, a judeţului Bistriţa-Năsăud pentru că sunteţi cei care faceţi să se învârtă în zona noastră. Mişcaţi lucrurile, iar după economie vin toate celelalte”.
Topul Firmelor 2015 s-a desfăşurat sub motto-ul ”Schimbare – Inovare – Excelență”. Clasamentul a fost realizat pe șase domenii mari de activitate: Cercetare – Dezvoltare și High Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură și Pescuit; Construcții; Servicii; Comerț, Turism. Criteriile utilizate la realizarea clasamentului sunt: cifra de afaceri, profitul, rata profitului, eficiența utilizării resurselor umane, eficiența utilizării capitalului angajat, ele fiind calculate automat în baza datelor de bilanț.
În Topul exportatorilor, locul 1 a revenit companiei Leoni, iar primul loc în Topul creativității a fost ocupat de RAAL.
Programul artistic a fost asigurat de Duo Kashmir, Ligia & Band, Julie Mayaya şi Semnal M.
Ce merite are Cretu pentru infiintarea CCI? De cand ii primar nu o reusit sa le faca parcarea!
Tintean macar si-o facut firma imediat dupa revolutie, o avut angajati, o platit impozite, dar Cretu ce-o facut? Sa dea diploma inapoi!
Un manager de succes a fost in compania in care a lucrat. Apreciat in țara si peste hotare. Tu cu ce te lauzi, patroane?
No unde o fost si asta mare manager? O fi fost la vreo multinationala si noi nu stim? Se vede cum conduce orasul… DEZASTRU
Oamenii de afaceri ar trebui sa nu mai plateasca impozite pentru ca O Cretu iroseste acesti bani, creati cu multa truda.
In poezia intitulata „Analfabetilor”, aparuta in 1979, Adrian Paunescu este mai actual ca niciodata:
„V-am spus ca batalia pentru om
Nu iarta astazi nici o dezertare
Si voi v-ati decorat voi între voi
Când lupta este în desfasurare.”