Actualitate

Cele patru posturi scoase la concurs la Poliția Animalelor, râvnite de peste o sută de candidați

Un număr de 16 persoane s-au înscris la concursul pentru ocuparea unui post vacant de ofiţer principal I, iar alte 99 pentru cele trei posturi vacante de agenţi de poliţie la Biroul pentru Protecţia Animalelor.

În urma evaluării dosarelor, au fost acceptați să participe la concurs 7 dintre cei care vor să fie ofițeri și 77 dintre cei care vor să fie agenți de poliție. Motivele pentru care nu au fost acceptați toți doritorii au fost, în cazul celor care vor să devină ofițeri, faptul că nu aveau 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei, iar în cazul celor care vor să devină agenți lipsa documentelor care să ateste studiile absolvite, a adeverinței medicale sau a avizului psihologic. Pe toate le găsiți afișate AICI.

Conform IPJ Bistrița-Năsăud, cei ale căror dosare au fost acceptate trebuie să se prezinte la proba de evaluare a performanței fizice care va avea loc în 14 ianuarie 2021 în sala polivalentă a comunei Blejoi, jud. Prahova, începând cu ora 10.00. Doar cei care trec de această probă vor putea susține și examenul teoretic.

Conform OUG promovată de fostul ministru de Interne, Poliția Animalelor va putea interveni în cazul animalelor aflate în pericol. Acestea vor putea fi confiscate, iar polițiștii vor avea dreptul să intre pe o proprietate privată fără mandat de la judecător dacă se constată că animalul este în pericol.

De asemenea, polițiștii se pot folosi de forțele și mijloacele din dotare ca să acționeze pentru salvarea unui animal, iar „acțiunile polițiștilor, inclusiv cele de pătrundere, pot fi înregistrate cu mijloacele audiovideo sau foto din dotare, fără consimțământul persoanelor.”

În plus, animalele maltratate vor fi cazate în adăposturile publice pentru a fi tratate, apoi vor fi date spre adopție.

Poliția Animalelor va avea atribuții inclusiv în ceea ce privește animalele sălbatice și va fi în subordinea Poliției Române.

Ce se înțelege prin situația de pericol pentru animale:

a) rănirea sau schingiuirea animalelor;
b) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
e) prezența fără supraveghere, pe căile de circulație publică, a animalelor din speciile ecvine și rumegătoare mari și mici.

Astfel, polițiștii pot interveni dacă vor constata existența situației de pericol pe baza evaluării situației de fapt și a stării fizice a animalului care rezultă din:

a) constatarea directă și consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;
b) declarațiile persoanelor implicate în activitățile prevăzute la alin.(2) sau ale persoanelor care au asistat la activitățile respective sau au cunoștință despre desfășurarea acestora;
c) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora;
d) înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau postărilor în mediul electronic și/sau de telefonie mobilă;
e) fișa de observație clinică întocmită de un medic veterinar.

Totodată, în cazurile în care nu s-a putut interveni la timp pentru salvarea animalelor, se prevede că „în situația în care este necesară curmarea suferințelor fizice inutile ale animalului rănit, serviciile publice, prin medici veterinari, efectuează eutanasia acestuia la fața locului”.

Foto cu caracter ilustrativ

14 comentarii

  • parca vad ca se vor angaja exact unii care n-au nici o treaba cu dragostea fata de animale, care se vor teme sa se bage sa salveze un animal sau care nu se vor deranja ptr o pisica sau un caine sau un calut lovit sau abandonat!daca cei angajati nu sunt iubitori de animale, nu au ce cauta acolo!!!

  • Trag astia ca mushtele la rahat cand ii vorba de salar de la STAT. Domne feri ce.o ajuns rahatu asta de aparat bugetar. Lucram pentru salariile lor sa.i vedem la cumparaturi in kaufi lidl si la ora 15 rup portile. Angajati tata.

    • Nu trebuie sa iubesti animalele, daca sti legile alea imputite ai sanse mari sa intri, sau o șpagă frumoasă de 5000 euro!!

  • Lucru laudabil , cu o conditie. Sa nu stati la cafei la biroul cu fotoliu comod , la caldurica si sa asteptati sambria. Asta este munca de teren fratilor. Luati numai legatura cu medicii veterinari din BN cu iubitorii de animale ca va aratam noi ce trebuie sa stiti. Prima voastra vizita trebuie efectuata la centrul de primire a cainilor comunitari din cadrul primariei B-ta. Numai sa va luati cu voi parfumul, tri masti una peste alta si sa nu fiti mancati ca dati afara. O sa vedeti ce randuiala ca in lumea a treia va intampina inca de la intrare.

  • D-na Sabrina , v-ati gandit cumva la un test care sa poata stabili „dragostea fata de animale” si care sa poata fi aplicabil la o eventuala proba practica ? Zic si eu asa…

    • Pai, nu exista nici un test in afara bunului simt de a nu participa la concurs daca chiar nu esti iubitor de animale. Dar cum e vorba de salariu la Stat, nu mai tii cont de nimic, banul si privilegiile conteaza.

    • Vrei test? Pune un iubitor de animale langa un ciobanesc german,sau orice alt câine,sa vezi ce se intâmpla…si pune o persoana care nu are nici o treaba cu animalele.. si vezi cum reactioneaza ,omul nu animalul.

  • D-le STANCULESCU. Am fost crescator de cani de rasa omologati de CAC. BN si am participat si la concursuri nationale. Timp de 18 ani am avut BOXERI minunati. Am avut si porumbei de rasa vreo 20 de ani si in 92 am avut o miniferma cu 600 de NUTRII si 80 de DIHORI. Am salvat si crescut si opt pui de arici fara mama si sase saptamani nu m-am miscat de-acasa pt. ca i-am hranit de sase ori pe zi. Pe Timp online daca bateti stirea( Aricii lui Balan ) veti vizualiza unul din cele mai frumoase si apreciate articole ale TIMP ONLINE Da ma pricep si inca foarte bine. Un ECOLOGIST se pricepe la multe mai ales cand vine vorba de animale. Nu sunt un impostor care doar se inseamna pacile fara sa fi facut ceva in viata in domeniul de Mediu si ingrijire animale. Eu le-am facut si pe astea si sunt extrem de multumit de ceea ce am invatat in viata. Detin la domiciliu si studiu facut cu sotia despre animalele de blana conceput de noi si un exemplar a fost predat univeritatii din Cluj sectia biologie. Profesorii universitari la examenul de grad unu al sotiei au ramas masca cand au vizitat ferma . In prezent ma preocupa cele trei loturi experimentale de padurici plantate de mine si nepoti cu felurite tipuri de foioase si care sunt studiate la Sirioara . Hai noroc !

    • Recitind mai sus comentariul meu realizez ca suna ironic. Nicidecum nu am vrut sa fiu ironic. Sanatate Dle.Balan.

  • Rahatii de câine ca și Rahatii de om e biodegradabil în 3 zile cu 2 ploi sa spălat și e i gradamsmt atât timp cât e pe spațiu verde, dar dacă e pe trotuar atunci e normal sa fie adunat dar sunt și oameni care încă se rahatesc pe trotuare prin parcări după ei cine strânge???

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Balan Marius -Horea Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS