Actualitate

”Centura Becleanului, o himeră. Telenovela celei de la Bistrița, cu final de dramă”

”Venind dinspre Cluj, am stat în trafic la fel ca alte sute de oameni la intrarea în Beclean. Coada începea la Coldău și am avut nevoie de 40 de minute ca să tranzitez Becleanul. În situații de acest gen, constați că Becleanul condus de lăudatul primar PSD-ist Nicolae Moldovan nu are decât o stradă asfaltată dintr-un capăt în celălalt, adică DN 17. În patru mandate și jumătate, adică în 18 ani, domnul Moldovan nu a reușit să asfalteze nici măcar o stradă secundară ca drum alternativ. Varianta prin sudul orașului, prevăzută prin planul de mobilitate urbană apărut după 18 ani de mandat al domnului Nicolae Moldovan, nu poate rezolva singură problema deoarece traversează două treceri la nivel cu calea ferată, cu barieră”, a spus într-o conferință de presă președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.

Liderul PNL BN a afirmat: ”Domnule Moldovan, cea mai mare parte a mandatelor dvs. s-au suprapus cu mandatul PSD la guvernarea României dar mult povestita centură rămâne în continuare o himeră. Vă dau un sfat amical, cu atât mai mult cu cât fratele dvs., fostul nostru coleg, este ministru și are anumite pârghii: aveți în Beclean nouă treceri de pietoni pe o lungime de 1.500 de metri. Reduceți numărul lor și montați semafoare sincronizate. Dacă nu aveți bani, discutați în familie și încercați să faceți ceva pentru Beclean, dincolo de foarte multă propagandă, acolo unde într-adevăr recunoaștem că PSD este maestru”.

”Să nu creadă cineva că PSD este mai breaz la Bistrița decât la Beclean. Nici Bistrița nu are o situație mai bună din acest punct de vedere. Telenovela drumului de centură la Bistrița a avut un final de dramă. Eu propun lărgirea la trei și patru benzi a vechiului drum de centură, construit de comuniști în anii 70, începând de la sensul giratoriu de la ieșirea din Viișoara și prelungirea până la capătul localității componente Unirea. Municipalitatea poate derula această investiție. Cu sprijinul unei echipe de proiectanți și ingineri constructori, voi demonstra că această variantă este perfect fezabilă. Pot fi antrenate fonduri europene, bani de la bugetul național, sume de la bugetul local sau din credite pe un plan multianual. Această variantă nu intră în contradicție cu realizarea unui drum de centură, este o soluție independentă. Avem două variante: să îmbătrânim discutând despre centură sau să facem ceva care să ajute orașul. Un drum de centură de trei și patru benzi, pe lângă beneficiile aduse zonei industriale și oamenilor care locuiesc acolo, i-ar încuraja pe cei care astăzi tranzitează orașul prin mijlocul Bistriței să aleagă acea variantă. Acum, la orele de vârf se stă pe centura Bistriței la fel cum se stă la Beclean la orele amiezii”, a declarat Ioan Turc.

El a menționat că ”așa cum la Brașov s-a realizat un drum de centură util, când vedem că Guvernul nu se grăbește să finanțeze iar pe fonduri europene ne-am blocat din cauza unor factori de mediu și a altor controverse apărute pe varianta Bistrița Sud, putem încerca să reabilităm măcar acest drum de centură, care ar fi mai mult decât nimic, mai mult decât ce avem astăzi ca variantă de tranzitare a Bistriței”.

28 comentarii

  • Nu se poate largii centura sa aiba mai multe benzi pentru ca sunt proprietatile oamenilor, treci cu centura pe langa geamuri??? unii vorbesc doar sa sune. Pe langa toate acestea cel mai grav este incompetenta romanului. Avem o tara condusa de la revolutie si pana azi doar de incompetenti. Niste politruci de doi bani care au facut politica doar pentru bani si pensii speciale.

    • @tom caraghiosul
      tom tu esti prostul satului. Bistrita sa extins si acum fosta centura este o strada in orasul care nu mai poate fi larghita. Trebuie sa fie costruita o noua centura pe un nou traseu care sa resolve problemele de trafic.

    • Ba se poate. Santul de garda poate fi acoperit, fara nici o problema, cu grinzi de pod si realiza inca doua benzi de circulatie. Asa cum raul Dambovita este acoperit in zona Pietei Unirii, sau paraul Pata din zona Baritiu la Cluj, se poate face si la Bistrita, cu mentiune ca de la valea Castailor, zona intreprinderii Acumulatorul si pana in Viisoara-sens giratoriu necesita expropieri de 7-8m latime si pe toata lungimea. Numai sa se vrea si este de dorit a se realiza, chiar daca se va face un alt drum de centura pentru vehicule grele si cele in tranzit.

    • Ba nu se poate. Acolo sunt acuma construcți și sau dezvoltat zone rezidențiale care nu mai acceptă lărgirea străzilor. Acolo este nevoie de trotuare pietonale penru copiii și oamenii și nu de noi benzi pentru mașini. De ce să nu căutăm să facem o variantă ocolitoare așa cum scrie la carte, pe un nou traseul. și de ce uni politicenii locali depășiți de mult de vremuri vin tot cu propuneri învechite? Aceste propuneri populația Bistriței lea respins de atâtea ori. Așa că nu este de mirare că la alegerile locale pentru Bistrița ei au rezultate catastofale, dar ei sunt consecvenți sunt consecvenți în prostie, nu îi poate duce capul la lucruri noi mult mai bune pentru locuitorii orașului.

  • sunteti in eroare, doamana. Centura se poate marii prin dalarea santurilor si prin extinderea pe zona adiacenta drumului. Asa cred eu, cel putin. Sunt zone de 4 benzi dar paote ca sunt si zone doar de 2 mai largi…

    • @alin

      Fosta centură a fost înghițită de oraș, ea nu mai are cum să fie lărgită sau extinsă.

      Pe străzile de pe fosta centură trebuie construite trotuare pe ambele sensuri pe care copii să poata merge în siguranță la școală. Deasemenea trebuie asfaltată și continuată pista de biciclete pe care oamenii să se poate deplasa decent spre locul de muncă. Numai un om cu mintea îngustă poate gândi că străzile de ăe fosta centură se pot lărgi.

      Variantele ocolitoare se fac în afara orașului, și acestea la rândul lor vor fi îngițite de viitoarea extindere a orașului și atunci se vor construi alte variante ocollitoare etc…așa se construiește un oraș sănătos.

      Numai un POLITICIAN retardat de la noi poate gândi că prin cârpirea fostei centuri poate rezolva o problema traficului și nu cum ar fi de bun simț prin construirea unei variante ocolitoare noi prin afara orașului.

  • Și care-i problema, proprietarii se pot expropria. Doar nu credeți că cotețul de găini a lelei Floare poate anula modernizarea unui drum de interes național…

    • @astronautule tu ești vesel de la băutură ți-am mai spus să leși băutura că nu îți face bine.
      Vosta centurâ mu este drum național, ci sunt niște străzi ale orașului. Dar dacă tu insiști sar putea extinde DN17 și să te expropieze pe tine și acest drum să îți treacă prin dormitor.
      Astronautului gândeștete mai înainte de a deschide gura nu fi lafel de prost ca și politicenii noștri locali la care le merge gura fără să le funcționeze și creierul.

  • Centura veche trebuie sa devina bulevard integrat in component orasului, pentru ca orasul se dezvolta si pe o parte si pe cealalta a vechii centuri. Ori daca este centura OCOLITOARE, trebuie sa ocoleasca orasul nu sa-l taie.

  • Exact! Centura OCOLITOARE inseamna sa ocoleasca orasul, adica sa nu treaca prin oras.
    Asta nu intelege multa lume, nici macar edilul sef Cretu care o da inainte cu centura NEocolitoare prin oras, prin fata hotelurilor si a spitalului de contagioase.

  • Daca Cretu ar face centura pe Codrisor, va da-ti seama cum ar lua-o la vale pamantul dupa prima ploaie. Deja o patim pe partie, dar intr-o zona unde padurea este plina de mijcari. Daca mergi in padure, vezi ca versantul dinspre oras este in valuri. Doar copacii il tin pe loc.

  • La Beclean avem urmatoarele situatii:
    1. Ori primarul are interese majore de a nu se face centura (avand 20 de ani la dispozitie)
    2. Ori e incompetent, mai ales ca are si resurse, atat financiare cat si politice
    3. Ori inca nu a gasit firma prietena capabila sa ii umple buzunarele de lei paralei comisionati
    In campania electorala o sa vina din nou cu un proiect bine documentat in care va zice ca face centura daca va fi votat. Oare va fi din nou votat c peste 70%. Mare masa amorfa are si Becleanul asta. Beeeeee pe limba lui Daia.

    • In Beclean nu prea ai ce face. Sincer.
      Baile Figa sunt mereu suprapline vara, ori daca nu, te mai saturi oricum si de alea.Altenativa nu este.
      Beclenarii nu prea au ei de tranzitat orasul cu masinile, sa fim seriosi faci orasul la pas in 30 de minute.
      Asa ca ei nu vad nici un impediment ca nu au centura, basca au si ei ce vedea de pe bancile mult prea raritului parc.Nu ii deranjeaza nici macar faptul ca piata aia mare a lor, nu s-a modernizat deloc in ultimii 30 de ani! Zona garii este deplorabila.
      Deci cred ca au sa voteze in continuare praful din ochi la umbra marelui drapel.
      Este valabil si la Bistrita, unde realizarile sunt mult prea mici in raport cu potentialul!

  • Pai cu centura Becleanului eu zic ca s-ar putea construi un pod peste Somes in zona vechii balastiere care sa de-a in dn 17 dincolo de Beclenut si ar rezolva problema.Nu stiu ,e bine sau nu?!

  • De ce va plangeti de ambuteiaje doar stimabilul domn Cristian Niculae afirma deunãzi ca pe strazile din bistrita se circula bine ,toate sunt sub control . ce ?

  • Singura variantă ocolitoare realizabilă pentru Bistrița este pe lângă localitățile Monariu – Jelna. Această lemă este scrisă inclusiv pentru politicenii noștri ignoranți.

    • Varianta monariu-Jelna, pe langa dificultățile tehnice majore (deci costuri uriașe), mai are o problemă gravă: NU SE POATE CONECTA cu dn 17C (drumul care duce la NĂSĂUD) și nici cu drumul Sigmirului! Din această cauză, centura trebuie să treacă prin nord, pe sub deal, chiar dacă pe partea dinspre Sigmir!

    • Varianta Monariu-Jelna este cel mai simplu de realizat, unde sunt vezi dumneata dificultăți majore?
      Acolo deja există un drum drept can palmă care nu prezintă nicio dificultate. Ea va ocoli în întregime orașul. Ea va descărca atât traficul național Ardeal-Moldova și internațional UE-Ucraina (via Cluj-Suceava) cât și traficul național care vine din județul Mureș (via Reghin).
      Traficul dinspre Năsăud este un trafic local (județean) care cu preponderență are ca destinație Bistrița care este reședință de județ ar fi o prostie să-i blocezi drumul spre oraș scoțîndul pe Varianta ocolitoare (traficul dinspre Năsăud vrea să intre în oraș și nu vrea să ocolească orașul) . Traficul național din direția Mureș trebuie să ocolească orașul și nu traficul dispre Năsăud să fie blocat de noua variantă ocolitoare.

      Pentru cei pentru care nu au înțeles până acuma (mai ales pentru politicenii că aceștia sunt foarte grei de cap) singurul și unicul scop al unei Variante Ocolitiare este SĂ OCOLEASCĂ orașul, și nu alte tâmpeni, așa se și numește Variantă OCOLITOARE.

    • Nu te enerva Georgică, eu chiar nu îmi dau seama cum vor ieși din Jelna în DN17. Sunt de acord cu tine că de la intersecția cu Sărățel și până în Jelna nu sunt probleme majore. Ar fi interesant de știut însă pe unde va ajunge centura din Jelna către Livezile. Cu Năsăudul ai dreptate și nu prea, DN17C e drum legătură și cu județul Maramureș. Dacă tot facem o centură, de ce să nu putem conecta la ea și aceste două drumuri cu trafic relativ intens (Năsăud și Sigmir)?

    • @ astrolog
      O variantă ocolitoare pentru a fi eficentă trebuie să aibă un număr minim de intersectii, aceasta în primul rând pentru a micșora timpul necesar parcurgeri ei.
      Dacă sunt un număr minim de intersecți (intrări-ieșiri) lungimea ei nici nu prea contează. Este total interzis să legi la ea toate drumurile.

      Varianta ocolitoare trebuie să aibă două intersecți intrare-ieșire din Bistrița, una nu se poate deoarece dacă din cauza unui evenimet neprevăzut se blochează una să poată fi folosită cealaltă. În cazul nostru una va fi în Sud Vest spre Cluj iar cealaltă în Est Nord spre Suceava, acestea descarcă traficul de tranzit național și internațional.

      Pentru a se evita supraaglomerarea intersecție din Sud Vest (dinspre Cluj), traficul de tranzit național dispre Mureș trebuie descărcat pe variantă în altă intersecție în Sud între Sărățel și Domnești, cu precizarea ca în această intersectie traficul trebuie să rămână pe variantă și nu să o traveseze spre oraș. Traficul local dispre Mureș va trebui să intre în Bistrița pe vechile drumuri sau pe altele noi care bineînțeles să nu fie legate la varianta ocolitoare.

      Din Jelna spre Livezile sunt mai multe variante care se pot fi alese fără probleme, dar pentru alegerea traseul cel mai bun ar fi indicat un studiu geodezic.

  • Blat PNL-PSD la nivel local. Numai așa se poate explica propunerea hilară de a lărgi fosta centură.

    PNL-ul își sabotează viitoarele alegeri pentru primăria Bistrița cu bună stință șcunoscând din precedentele alegeri, unde au obținut rezultate „remarcabile”, faptul că locuitori Bistriței sunt înpotriva lărgirii fostei centuri și din această cauză au votat înpotriva PNL și nu din marea lor dragoste pentru PSD.

    În precedentele alegeri numai alți doi candidați pentru funcțile de consiler local au avut nesăbuința să propună lărgirea fostei centurii, aceștia au fost Liviu Rus și Petru Sigartău. Ca urmare a acestei propuneri cei doi au obținut rezultate la alegeri ridicole.

    Se sacrifică viitorul PNL-ului numai pentru ca Turc Ioan să își poată păstra postul călduț de bugetar de la Registrul Comerțului.

    • Se sacrifică alegerile pentru Bidtrita numai pentru scaunul de bugetar al lui Ioan Turc, sa văzut clar si la referendum ca cetateni orasului sunt inpotriva largirii fostei centuri.

    • Pentru Ioan Turc PNL-ul va pierde. Doar nu o să meargă sarcul om în privat unde trebuie să muncească, ba poate și mai rău trebuie să gândească. Ce contează că prin propunerea de lărgire a fostei centuri trântești viitoarele alegeri pentru Bistrița atâta timp cât își păstrează locul la stat.

    • Încă odata Caragiale are dreptate: pentru a-ți păstra ciolanul trădezi cât poți de mult. Sî eu monseur…cu cine votez!

    • Nu inteleg de ce va tot legati de faptul ca Turc e bugetar, doar toata dreapta e bugetara. Pana si doamna Snitel a fost si este bugetareasa.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.