Primarul Ovidiu Crețu a menționat în ședința Consiliului Local că varianta de ocolire a orașului trece din 17 august, conform legii, în administrarea municipalității.
”Legea precizează clar că după terminarea obligațiilor CNADNR, sectorul de drum respectiv revine în administrarea UAT, iar CL se obligă să preia drumul respectiv. Dacă UAT refuză preluarea, predarea se face de drept. Până anul trecut nu s-a realizat mai nimic pe centură, anul trecut s-a făcut o reparație. În conformitate cu legislația, din 17 august centura este în administrarea noastră, că vrem sau nu vrem. Aceasta este legea”, a afirmat Ovidiu Crețu.
Precizările primarului au venit în condițiile în care copreședintele PNL Bistrița, Gheorghe Tuță, a solicitat sprijinul prefectul Ioan Țintean, prezent la ședință, în subiectul centurii.
”Solicit sprijinul domnului prefect legat de un obiectiv rămas neterminat, iar primarul încearcă să-l îngroape, să-l înmormânteze: modernizarea centurii. În 2006, municipiul a transferat către CNADNR acest obiectiv, pentru a-l moderniza și a realiza extensia de ocolire a localității Unirea. În afară de un covor asfaltic pus anul trecut, CNADNR nu a făcut nimic. Domnul primar a inițiat și un proiect de preluare a centurii în administrarea municipalității, nu știu ce să facă cu ea. Apreciez că aceastăc entură este singura variantă de ocolire a centrului orașului și ar fi bine să se realizeze acea extensie până la Unirea și de a se da un contur adevărat variantei ocolitoare”, a spus Gheorghe Tuță.
Prefectul Ioan Țintean a spus: ”Vă asigur că dacă va veni la Instituția Prefectului o hotărâre de Consiliu Local care nu va avea în spate suportul tehnic necesar și legal, o vom invalida. Deocamdată nu am primit o hotărâre CL în acest sens”.
Consiliul Local a respins în ședința din 23 iulie proiectul privind aprobarea preluării din administrarea Ministerului Transporturilor, prin CNADNR SA, în administrarea Consiliului Local a sectorului de Drum Național – Varianta de ocolire a Municipiului Bistrița km 0+000-6+900. Proiectul, care trebuia să întrunească 14 voturi pentru, a primit 12 pentru, 7 împotrivă și 1 abținere, și împotrivă, astfel că a fost respins.
”În 2006, s-a aprobat transmiterea din domeniul public al municipiului Bistrița și administrarea Consiliului Local în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Transporturilor a segmentelor de drum județean DJ 173 B de la km 0+000 la km 2+050 și DJ 151 de la km 126+712 la km 131+682, în vederea realizării lucrărilor pentru varianta ocolitoare a orașului Bistrița. De asemenea, a fost împuternicit primarul municipiului Bistrița să efectueze demersurile necesare pentru prelungirea variantei ocolitoare a orașului Bistrița, de la intersecția DN 17 C km 0+743 până la DN 17 km 67+900, la ieșirea din localitatea componentă Unirea. Printr-o adresă înregistrată la Primăria Bistrița, CNADNR – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj – Departamentul Întreținere, solicită acordul Consiliului Local cu privire la preluarea sectorului de Drum Național – varianta de Ocolire a municipiului Bistrița km 0+000-6+900, din administrarea Ministerului Transporturilor în administrarea Consiliului Local. Având în vedere că au fost realizate lucrările pentru care sectorul de drum a fost transmis în administrarea Ministerului Transporturilor, se susţine acest proiect”, se arăta în raport.
Preluarea sectoarelor de drum se face în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 84/02.02.2011 privind retransmiterea unor sectoare de drum naţional, situate în intravilanul unor municipii, din administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A., în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale, precum și ale Ordonanței Guvernului României nr. 43/28.08.1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Daca-i musai, cu placere. Chiar dacă după 9 ani de cand centura ocolitoare a orașului Bistrița a fost trecuta la Ministerul Transporturilor pentru reabilitare, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România nu a facut aproape nimic. Abia, anul trecut s-a aplicat doar un covor asfaltic nou, investiție care s-a ridicat la 2 milioane de lei, care nici pe departe nu poate fi considerata o reabilitare majora. Ba mai mult, la vremea respectiva era vorba si de prelungirea variantei ocolitoare a orașului Bistrița de la intersecția cu Drumul Național 17C, cel care leagă Bistrița de Năsăud până la ieșirea din localitatea componentă Unirea, unde centura urma a se intersecta cu Drumul Național 17, lucru pe care orasul Bistrita nu si-l poate permite. In legatura cu posibilitatea prelungirii acestei centuri a fost invocat faptul ca în zonă s-a construit, exact în intersecție, o fabrică de mase plastice- POLITUB. Evident, acest argument nu rezista, intrucat prelungirea respectiva poate fi realizata prin intermediul unui sens giratoriu amplasat putin mai sus de aceasta intreprindere, unde in prezent se afla o parcare.