Actualitate

Ceremonial pentru celebrarea zilei de 9 Mai

Pentru cinstirea Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, Zilei Uniunii Europene şi Zilei Independenţei de Stat a României, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului Bistriţa, împreună cu Garnizoana Bistriţa, organizează marţi 9 mai o ceremonie militară religioasă care se va desfăşura la Monumentul Eroilor din Cimitirul Municipal, începând cu ora 11.00, conform următorului program:

– acordarea onorului militar
– salutul Drapelului de Luptă
– intonarea Imnului Naţional al României
– oficierea serviciului religios
– alocuţiuni
– depunerea unei coroane la Monumentul Eroilor
– defilarea gărzii de onoare

Coroana va fi asigurată de organizatori.

Organizatorii invită cetăţenii municipiului, parlamentarii judeţului, autorităţile şi şefii instituţiilor publice organizate în judeţ, comandanţii instituţiilor judeţene din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, preşedinţii formaţiunilor politice, conducătorii asociaţiilor şi fundaţiilor să se alăture acestui moment.

Foto: arhivă 2016

1 comentariu

  • In data de10 Mai1877,Principele Carol declara independenta Principatelor Unite fata de Poarta Otomana! „Zece Mai ne-a fi de-a pururi Sfanta zi,caci ea ne-a dat Domn puternic tarii noastre Libertate si Regat” -10 Mai-Vasile Alecsandri Cu respect, MNPop

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.