Actualitate

Ceremonie simbolică la Bistrița, fără public, de 1 Decembrie. Evenimente online

Marți 1 decembrie, de Ziua Națională a României, la Bistrița va avea loc o ceremonie simbolică, în format restrâns, fără participarea publicului.

Ceremonia se va desfășura în Piața Centrală, la statuia lui Andrei Mureșanu, de la ora 12.00, și va cuprinde intonarea Imnului Național, rostirea unei rugăciuni și depunerea unei coroane.

La aceasta vor participa doar reprezentanți ai Instituției Prefectului, ai Consiliului Județean, ai Primăriei Bistrița și ai Brigăzii 81 Mecanizate ”General Grigore Bălan”.

”Întrucât municipiul se află sub restricțiile de carantină pentru combaterea pandemiei cauzate de coronavirus, dar și pentru că Ziua Națională a României nu putea să treacă nemarcată de autorități, s-a recurs la această variantă restrânsă, simbolică, pentru celebrarea celei mai importante zile a neamului românesc. Totuși, pentru a respecta măsurile în vigoare, ceremonia este una restrânsă atât ca număr de participanți, cât și ca durată de desfășurare, pentru a nu pune în pericol sănătatea nimănui. Din aceleași rațiuni, organizatorii nu au adresat publicului larg o invitație de participare”, informează Prefectura.

În mod tradițional, la Bistrița de Ziua Națională aveau loc parada militară, degustare de bucate tradiționale, spectacol pentru copii și aprinderea luminilor de Crăciun la CJ, retragerea cu torțe a militarilor, însă anul acesta totul va fi redus la o ceremonie restrânsă în Piața Centrală. Din cauza pandemiei, Guvernul a decis că publicul nu poate lua parte la manifestările de 1 Decembrie, organizate în format restrâns.

Municipiul Bistrița este în carantină până joi 3 decembrie, ora 05.00.

Restricțiile în vigoare nu permit organizarea de adunări publice și nici a activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor, activităților culturale, științifice, artistice sau de divertisment, cu public, atât în spații închise cât și deschise.

Complexul Muzeal Județean: ”1 Decembrie 1918 – ziua unui vis împlinit!”

În debutul evenimentului online, transmis pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube al instituției începând cu ora 10.00, veți putea urmări mesaje transmise de managerul Alexandru Gavrilaș, președintele CJ Radu Moldovan, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată – col. Cornel Scurt, protopopul Alexandru Vidican.

În continuare va fi difuzat un spectacol online dedicat zilei de 1 Decembrie, susținut de actorul și scriitorul Dan Puric și cantautorul Victor Socaciu.

Evenimentul va fi întregit de difuzarea filmului documentar ”Decembrie – Portrete ale Marii Uniri”, care prezintă medalioanele a opt personalități ale județului Bistrița-Năsăud implicate în realizarea Marii Uniri.

Centrul Cultural Municipal: 1 Decembrie online

De la ora 17.00, puteți vedea pe pagina oficială de Facebook Palatul Culturii Bistrița un concert online care va fi difuzat și pe Hora TV, AS TV, Sângeorz TV.

Sava Negrean Brudașcu și dansatorii ansamblului profesionist ”Cununa de pe Someș” vor aduce în casele bistrițenilor momente de muzică și dans, căldura și emoțiile pe care un român adevărat le poate simți în această zi.

7 comentarii

  • De ce nu se tine ceremonia cu public??? La Constanta fericitul Teodosie poate sa faca slujbe si pelerinaje la pestera ap. Andrei si noi nu??? BOR poate face pelerinaje la tot felul de moaste si noi nu putem tine parada militara???? Tara asta e condusa de BOR???

  • Ceremonia simbolică de Ziua Natională a României din 1 Decembrie de la Bistrița ar trebui să aibă loc în Piata Unirii si nu în Piata Centrală.
    Numai că, în anul 2012, fostul primar Ovidiu Cretu a mutat în Piata Unirii bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean, fără să stie ca numele pietei se trage de la Marea Unire din 1918 si nu are nimic in comun cu „Mica Unire”. După Cretu, pe care nu-l dă inteligenta afară din casă, Unire sa fie, nu conteaza daca-i Mare sau Mica. Iată cum a argumentat atunci primarul Cretu, mutarea statuii lui Cuza în Piata Unirii: ”Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a comandat şi plătit această statuie. Statuia a fost amplasată în faţa Inspectoratului mai mult timp, pentru că Alexandru Ioan Cuza a pus bazele Poliţiei modern în România. Am adus-o în Piaţa Unirii nu cu referire la Unirea Principatelor Române, ci la Marea Unire. Aici, reprezentanţii Bistriţei la Unirea din 1 decembrie 1918 au primit credenţialul, adică mesajul de unire cu ţara”. Argumentatia lui Cretu este de gâgă. El nu stie că nu Cuza, ci Mihai Vitezul, este precursorul Marii Uniri , fiindcă la 1600 a faurit Unirea celor trei tări românesti si s-a proclamat „Domn al Munteniei, al Ardealului si a toată tara Moldovei”.
    Nici măcar în Anul Centenarului Marii Uniri nu s-a corectat aceasta ineptie comisă de Cretu desi, la începutul anului 2018, Primăria Bistrița a demarat concursul de soluții pentru realizarea unui grup statuar în Piața Uniri. (vezi: https://timponline.ro/concursul-solutii-grup-statuar-piata-unirii-lansat-tema-cerinte-juriu/)
    Dacă noua administratie a Bistritei doreste să organizeze ceremonia de 1 Decembrie din acest an în Piața Centrală, ar fi trebuit să facă înainte un gest simbolic, si anume să revină la denumitea interbelică a Pietei Centrale care se numea „Piata Regele Ferdinand” precum si a Bulevardului Republicii care se numea „Bulevardul Regina Maria”. Asta nu înseamnă să se renunte la ridicarea unui monument simbol in Piata Unirii.
    Având în vedere că Piata Unirii din Bistrita este de dimensiuni reduse ca suprafată, acest „Monument al Unirii” ar putea fi realizat sub in forma de obelisc placat cu marmură având înăltimea totală (soclul + obeliscul propriuzis) de 1918 cm . Obeliscul propriuzis se la soclu până în vârf ar trebui sa aiba 1600 cm (anul primei uniri sub Mihai Viteazul), iar împreuna cu soclul de la baza de 3,18 m sa se ridice la 1918 cm (anul Marii Uniri).
    Pe trei dintre laturile obeliscului se vor amplasa efigiile din bronz ale domnitorilor Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza si Regele Ferdinand, iar pe cea d-a 4-a latura vor fi trecute numele delegatilor din Bistrita-Nasaud participanti la marea adunare din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.
    Pe soclul monumentului se va putea monta un basorelief din bronz executat după imaginea fotografică a Marii Adunari de la Alba Iulia, avandu-i in prim- plan pe episcopii Iuliu Hossu si Miron Cristea .
    Statui lui Cuza din Piata Unirii trebuie sa fie mutata inapoi la IJP.

    • Cuza nu are ce cauta in piata Unirii, nu are nici o legatura cu Unirea de la 1 Decembrie 1918 si nici cu Bistrita. Speram ca noua administratie a orasului va reda P-tii Uniri adevaratul sens si se va pune o imagine a Marii uniri de la 1 Decembrie. Iuliu Hossu cu Miron Cristea ar putea fi pusi acolo, odata cei doi episcopi, greco catolic si ortodox care erau ca frati… dar din ’48 fratii au fost vanduti de frati, comunistilor…

  • Impostorilor care vorbiti rau de sasi ! Sa fiti mandri cu cele sapte cetati medievale pe care le-au lasat sasii in Transilvania din care fac parte si Bistrita. Nu uitati bai ca timp de 12 ani de administratie pesedista Bistrita a fost numita CARACALUL TRANSILVANIEI si asta s-a vazut pana si la PRO -tv unde au fost prezentate maretele realizari cum ar fii – partia Cocos la cea mai mica altitudine din Europa, strutii , merele si oaoale au invadat orasul, tepuse in sensurile giratorii, dalari de trei-patru ori pe un loc ca si in Piata Mica, peste 1.000 copaci dispariti si alte mii batjocoriti de Drujba Primariei etc, etc . Intre timp un mare incendiu nu a putut distruge inima orasului adica Turnul Bisericii Evanghelice cel mai inalt din Transilvania lasat noua mostenire de la bravii meseriasi SASI. No asta-i diferenta intre ei si administratiile infantile, obediente romanesti din ultimii 30 de ani si care si-au batut joc de bruma noastra de banuti trimisi anual la pusculita publica.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui veveritz Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS