„Chef la mănăstire” cu politicieni şi alţi evlavioşi

Din capul locului, vă spun că nu mă macină nicio pasiune pentru vreun om politic, nici de pe stânga, nici de pe dreapta, centru sau alte direcţii. De 18 ani de când am ales meseria de jurnalist, am ajuns să le cunosc multiplele feţe inclusiv pe cele evlavioase şi mai puţin evlavioase. Pe ultimele le-am văzut în momentul în care i-am întrebat ceva ce nu le convine. Atunci, majoritatea „evlavioşilor” uită de amabilităţi, ţipă la tine, simt nevoia să te pună la punct, să-ţi răspundă „la mişto” şi eventual să te umilească înjurând printre dinţi la ieşirea din sala de conferinţe moment în care fac diverse aluzii sexuale la adresa ta, mai ales dacă eşti femeie. Aş putea să vă înşirui câteva „complimente” pe care le primesc ziaristele, dar cred că vi le puteţi imagina singuri.

În aceste condiţii probabil că mă veţi întreba de ce continuăm să scriem despre politicieni şi atunci când merg la mănăstiri. De altfel, unii dintre dumneavoastră m-aţi şi certat rău de tot deja că le-am acordat un spaţiu atât de amplu celor care au apărut la hramul Mănăstirii Piatra Fântânele. E cât se poate de simplu: pentru că sunt persoane publice şi, mai ales, pentru că noi facem un serviciu public arătându-vă, spre exemplu, faţa unor candidaţi la funcţia de preşedinte al României, alta decât cea pe care o vedeţi la televizor. În felul acesta, puteţi să vă faceţi o imagine despre ei şi să decideţi în momentul în care intraţi în cabina de vot şi puneţi ştampila pe un nume. La fel şi în cazul unor politicieni locali care vă vor cere, cu siguranţă, din nou votul în 2016.

Despre restul oamenilor ce ar fi de scris? Că s-au dus la mănăstire să se roage? Cei care s-au dus pentru fotografii şi le-au făcut singuri cu telefoanele mobile să le poată posta pe Facebook şi să adune cât mai multe aprecieri de tipul „frumoas-o”, evident. Alţii s-au dus că aşa se face, alţii să vorbească la mobil cât preoţii slujeau sau să navigheze pe net, să cumpere tone de nimicuri, cum ar fi plasele imprimate cu icoane, să culeagă binecuvântări, să mănânce sarmale, cozonac şi să bea suc oferit gratis de mănăstire. Dacă i-aş fi întrebat însă pe fiecare de ce se află acolo, de la politicieni la oameni simpli, mi-ar fi dat nişte răspunsuri care mai de care mai ipocrite din categoria „Zece cărţi care mi-au marcat existenţa”. Pentru că aşa sunt oamenii chiar şi atunci când merg la mănăstire, ipocriţi. Ce nu aţi văzut dumneavoastră este că Elena Udrea dădea declaraţii politice live la tv când slujba nu se terminase. Era, într-adevăr, pe sfârşite, dar nu se dăduse binecuvântarea finală. Ce-i drept, dacă te uitai la evlavioşii din jur, nu ai fi zis. Toţi au tulit-o unde se împărţea mâncarea şi unde se buluceau de zici că nu au mâncat nimic, în veci. Şi unii, şi alţii, musteau de ipocrizie fiindcă nu au venit la mănăstire să se roage. Politicienii au venit să adune voturi, iar mulţi dintre pelerini din diverse motive pe care le-am înşiruit deja.

Urmează să înceapă oficial campania electorală şi vom vedea cum evlavia îi va copleşi pe politicieni, conştienţi mai mult ca niciodată că nu mai sunt în stare să adune la un loc trei oameni care să-i aplaude, aşa că merg acolo unde oamenii sunt deja adunaţi. Dacă pe la festivaluri şi alte sindrofii unde se bea la greu unii cetăţeni prind curaj să-i huiduie, la mănăstiri lumea îi lasă în pace. Cel puţin la noi, în Ardeal, oamenii au prea mult bun simţ ca să-i alunge cu pietre, aşa cum mulţi ar merita. Până la urmă, nu huiduitul te scapă de un anumit om politic, ci votul. Dacă oamenii ar fi conştienţi de asta, probabil că am avea o prezenţă mai mare la vot sau un absenteism în masă. Din păcate, la vot merg într-o proporţie covârşitoare vârstnicii şi cei cu puţină şcoală, fascinaţi că au dat mâna la mănăstire cu nu ştiu ce politician sau au o fotografie cu el. Pe aceştia nu-i vom deturna de la convingerile lor indiferent ce am face. Pentru ei vin politicienii la mănăstiri, pe ei se străduiesc să-i câştige, nu pe dumneavoastră, cititorii de online, mulţi revoltaţi de tabloul pe care vi-l arătăm. Din păcate, ceea ce nu vreţi unii să înţelegeţi este că nu noi creăm acest tablou, el există indiferent dacă vi-l prezentăm sau nu. Uitaţi-vă la el, meditaţi şi decideţi în consecinţă atunci când intraţi în cabina de vot, fiecare, cu o ştampilă în mână. E cea mai puternică armă a democraţiei.

Cristiana Sabău