Timp de gândire

Leapşa cu cititul. Zece minciuni ca să părem culţi

Am scăpat cumva de provocarea de pe Facebook să-mi arunc o găleată de apă cu gheaţă în cap şi am răsuflat uşurată. Nu că i-aş fi dat curs. Cred că mai am măcar un neuron treaz. Bine că s-a terminat cu ea. Observ însă o alta care e în plină frenezie: „care sunt cele mai importante zece cărţi citite?” şi o înghesuialăăăăă la etalat nivelul cultural, buluc de-a dreptul.

Poate că unii dintre dumneavoastră ştiţi, poate alţii aflaţi abia acum. În 1996, am absolvit Facultatea de Litere a UBB Cluj, secţia română-franceză. În cei patru ani de facultate, în care titularii cursurilor –  majoritatea profesori universitari doctori – , ţineau şi seminarii fiindcă nu se înfiinţaseră încă facultăţile private şi nu aveau altă treabă, dacă nu citeai, repetai anul. Faptul că citeai nu îţi garanta însă promovarea. Aşa că nu o singură dată, ca student la Litere, am citit de două sau trei ori aceeaşi carte, nu de alta, dar aveam profesori care ne testau lecturile adresând întrebări de tipul „Ce fel de vin a băut la masă personajul X?”, detaliu pe care nu te chinui să-l reţii din prima. Dacă ţi-ai picat însă examenul din cauza lui, mai citeşti o dată atent la toate mizilicurile astea. Am parcurs aşadar cam toată bibliografia obligatorie a unui student la Litere cu pixul şi foaia în mână. Prestam activitatea ziua în Biblioteca Centrală Universitară (BCU) sau în Biblioteca Academiei, iar noaptea, în sala de lectură din cămin, singurul loc unde era cât de cât linişte şi nu trebuia să revin la zece ori pe aceeaşi pagină. Nu mi-a plăcut tot ce am citit, dar nu am avut încotro. Pornisem pe un drum, trebuia să ajung la capăt.

În micile pauze de citit cronicari sau literatură paşoptistă, nu tocmai pe gustul unui tânăr la 20 de ani, mai ales la Biblioteca Academiei unde în sălile de lectură erau cărţi pe rafturi, răsfoiam volume din alte domenii şi îmi promiteam solemn că, după ce voi termina cu „obligatoriile” astea, sigur le voi citi pe cele care îmi plac. Cred că aveam şi o listă la un moment dat cu propriile mele lecturi obligatorii. Trebuie să recunosc faptul că nu am mai citit mare lucru din ce mi-am propus atunci. A trecut, ca să zic aşa, epoca. Atunci nu aveam nicio altă treabă decât să merg la şcoală, să învăţ, să promovez examene, să asimilez, să-mi formez automatisme. Era vârsta potrivită. E o vorbă: „se vede că nu a citit când a trebuit”. Şi asta pentru că, la 30 de ani, nu te mai poţi întoarce prea uşor la poveşti sau la romane-fluviu, preocupările devin altele, ritmul vieţii se schimbă.

Ceea ce asimilezi însă în tinereţe e ca o fundaţie pentru restul vieţii. Abia după ceva ani am început să înţeleg şi chiar să le dau dreptate unor profesori care nu tolerau nicio greşeală de vorbire sau de scriere la noi, studenţii de la Filo. „Dacă citeai, ştiai”, ne spuneau. Şi nu mă refer doar la cei de literatură, ci şi la profesorii de gramatică şi la cei care predau alte discipline. Pe bună dreptate nu concepeau ca un om care citeşte – vede aşadar grafia unor cuvinte – atunci când le rosteşte el cu gura lui sau le scrie el cu mâna lui să greşească. „Nu e greşeală, e neştiinţă”, ne spuneau ei invocând faptul că cineva care citeşte mult rămâne cu fotografia cuvântului întipărită în minte şi nu se mai întreabă „oare cum se scrie?”. E ca şi mersul pe bicicletă, ca şi şofatul. Dacă le practici de mai multă vreme nu te mai întrebi cum le practici, o faci din automatism. În consecinţă, dacă citeşti mult – chiar şi zece cărţi care te marchează – nu ai cum să greşeşti atunci când vorbeşti sau scrii.

Şi iată-ne ajunşi la oile noastre. Mulţi dintre cei care se laudă pe Facebook cu zece cărţi care i-au marcat fac grave greşeli de exprimare şi de ortografie – şi nu mă refer aici la virgule. E cel mai bun indiciu pentru mine că nu au citit nici măcar o carte dintre cele enunţate. Sunt foarte puţini cei pe care îi cred pe cuvânt că au parcurs lecturile respective fiindcă ştiu sigur că cititul face parte din viaţa lor ca şi spălatul pe dinţi. Restul se întrec în ipocrizii. Sincer, nu pricep la ce le foloseşte fiindcă, oricum, ceva îi dă de gol, fie vorbitul, fie scrisul.

Într-o epocă în care nu prea mai avem ocazia să trecem pragul cuiva să-i admirăm mobila din casă – inclusiv cărţile din bibliotecă, frumos legate şi aşezate, fără a fi atinse, pe rafturi– Facebook-ul a devenit cea mai bună vitrină în care ne etalăm trofeele ipocrite. Ne prefacem extrem de fericiţi şi avem grijă să postăm numai acele fotografii care exprimă această stare, mega culţi – într-o bibliotecă adevărată a cuiva poţi verifica dacă măcar a fost deschisă cartea, pe Facebook, nu -, extrem de spirituali – umplem pereţii cu citate copiate de la alţii, şi aşa mai departe.

Din păcate, un simplu cuvânt scris aiurea ne dă de gol. „Am greşit”, citesc adesea scuzele unora care scriu „ve-ţi face” în halul acesta şi, de fiecare dată, îmi aduc aminte de ce spuneau profesorii mei: „Nu poţi greşi dacă ştii. De fapt, nu ştii”. Şi explicaţia e cât se poate de simplă: nu ştii pentru că nu citeşti, nu vezi în faţa ochilor cuvântul scris corect. Dacă l-ai vedea o dată, de două ori, de o mie de ori, ai şti că nu poate fi scris decât într-un anume fel, corect.

Nu am de gând acum să înşirui nici zece cărţi care m-au marcat fiindcă orice carte, odată deschisă şi citită până la capăt, lasă o amprentă asupra celui care o citeşte. Cât de mare, cât de mică, nu are nicio importanţă, e o amprentă. Pe de altă parte nu am de gând nici să fac lista celor zece minciuni care ne fac să părem culţi din simplul motiv că mie îmi ajunge una ca să-mi dau seama de adevăr. E suficient să aud sau văd pe cineva că repetă la nesfârşit acceaşi greşeală de exprimare – verbal sau în scris ca să ştiu că restul e, vorba aceea, tăcere. Ca urmare, aş putea inventa chiar azi leapşa: Câte cărţi nu aţi citit din lista celor pe care pretindeţi că le-aţi citit? Ar fi un minunat prilej să spunem adevărul care, oricum, va ieşi la iveală când scriem vreun comentariu de tipul „Frumoas-o” la fotografia vreunei prietene.

Cristiana Sabău

22 comentarii

  • Ai dreptate ,Cristiana,totusi mie imi plac aceste postari pe facebook chiar daca sunt multe minciuni.Imi plac pentru ca imi dau seama ca multe din aceste carti le-am citit ,foarte multe dintre ele nu le-am citit iar despre unele nici n-am auzit.Deci pentru mine e un castig oarecum pentru ca voi incerca sa citesc unele noutati sau doar ma voi interesa de ele,tot e ceva ,nu? Cat despre gramatica ,ce sa-ti spun ,incultura e la ea acasa doar ca nu poti avea pretentia ca toti cei care scriu pe FB sa aiba cunostintele unei absolvente de filologie cum esti tu.Indiferent cat de mult ai citi ,vorbirea noastra cea de toate zilele nu e tocmai corecta si nu poti sa spui ca nu ne influenteaza si scrisul uneori.

  • Saru’mana! Bravaaaaa! Am gandit-o si eu insa n-am avut cui s-o spun si, da, recunosc, ma-ncadrez in categoria „dupa razboi multi viteji s-arata”!
    Oricum, ideea e ca subscriu la cele scrise de Dvs., prea multi ipocriti vad cartile ca „decor/mobilier”!
    Sincer, va multumesc: m-am racorit putin!

  • Nu stiu cu cartea cum e, dar cu galeata chiar era o dementa totala, nebunie generalizata. N-a facut decat sa ne arate, inca odata, daca mai era nevoie, efectul de turma care ne caracterizeaza pe foarte multi dintre noi…

  • Vrand sa para COOL, fiindca oricum CULT nu e, Ponta îi face aroganța supremă lui Băsescu și îi cere, pe o rețea de socializare, să spună dacă a mai citit și o altă carte decât Levantul lui Mircea Cărtărescu în ultimii ani:
    ”Am acceptat provocarea de a nominaliza cateva carti pe care le consider foarte valoroase si care mi-au placut foarte mult:

    Umberto Eco – Baudolino
    Mika Waltari – Amantii din Bizant
    Llosa – Pestele In Apa; Matusa Julia si condeierul
    James Clavell – Vartejul
    Beigbeder – Iarta-ma, ajuta-ma!
    John Darwin – After Tamerlane
    Amin Maalouf – Stanca lui Tanios
    Kissinger – Despre China
    Marin Sorescu – Trei dinti din fata
    Petru Dumitriu – Cronica de familie
    Petre Salcudeanu – Biblioteca din Alexandria
    Il provoc mai departe pe Traian Basescu – sa ne spuna daca a mai citit si altceva decat Levantul in ultimii ani!”, a scris Ponta pe reteaua de socializare.

    • Nu stiu cand a citit Ponta cartea lui Kissinger, intitulata „Despre China”, insa pe vremea cand Ponta era doar un tânăr membru al tineretului PDSR, si învăţăcelul lui Adrian Năstase care l-a numit “micul Titulescu”, acest tinerel era entuziasmat de liderii comunisti chinezi . Iata o declaratie a lui Victor Ponta din acea vreme: „Nu am deloc sentimente de mare iubire faţă de Statele Unite ale Americii. Prefer China”. Si aceasta preferinta a ramas pana astazi. Fără comentarii!

    • cei ca tine murdaresc absolut orice ating! Cristiana scrie despre sfertodocti si – culmea! – apar sfertodoctii sa-si faca SI AICI norma de postaceala!

  • • Putem să trăim într-o societate la a cărei temelie să află cartea şi, cu toate acestea, să nu citim, sau să putem să trăim într-o societate unde cartea este un simplu accesoriu şi să fim, în cel mai profund şi adevărat înţeles al cuvântului, cititori.
    • Puterea cititorilor nu rezidă în capacitatea lor de a acumula informaţii, nici în abilitatea de a ordona şi de a cataloga, ci în darul lor de a interpreta lectură, de a crea asociaţii în cadrul acesteia şi de a o transforma.
    • “Cărţile sunt cele mai de seamă posesiuni ale noastre în această viaţă, ele ne asigura nemurirea.” – Varlam CHALAMOV

    Sursă: Biblioteca nopţii/MANGUEL, Alberto. – Bucureşti: Nemira, 2011.

  • Noah, interesant!
    Pe mine unul ma distreaza efectul cetitului, care va sa zica, ce ramane dupa…
    Si experimentez asta pe oamenii cu expunere publica, in primul rand.
    Nu poate fi vorba aici de cetitorii de almanahe, e greu cu ei si, ca om cu scaun la cap, te intrebi cum mama naibi ajung in pozitii de demnitate publica, presupunand logic despre votantii acestora ca nu au ajuns sa deschida o carte in viata lor, dispretuind astfel pe cei de si-au ros coatele pe bancile scolilor. Ma uit, asadar, la oameni cu doctorate furate, la cei de imbratiseaza diplome cu duiumul si le pun in CV-uri supraincarcate de tot felul de studii, care gireaza functii inalte in statul roman, considerand ca asta le da proba valorii lor personale, iar cand ii pui sa expuna ceva din ce au studiat, din aria lor de competenta, constati ca-s pe langa, ca habar n-au, cautand sa intoarca sitautia in favoarea lor doar prin deturnarea discutiei spre ceea ce stapanesc mai bine, arta minciunii si a invinovatirii celorlalti.
    Ma uit la primul ministru al acestei tari – omul acesta a furat un doctorat si doreste sa ajunga presedinte; ajung sa ma crucesc cum e posibil ca omul asta sa poata afirma ca l-a citit pe Llosa sau Kissinger, fara sa se fi lipit ceva de caracterul lui din lectura acestor carti… daca ar fi inteles ceva din experientele acestor doi autori de talie mondiala, ce au cochetat cu politica si reprezentarea tarilor lor la nivel foarte inalt, ar trebui sa se retraga in pustiu si sa faca zeci de ani de penitenta pentru cata prostie si minciuna degaja, iar lucrul acesta ar fi un mare castig pentru noi toti.

  • Ok, e total in regula sa distribuim poze cu pisici si sa facem selfie in oglinda insa e revoltator sa ne turnam o galeata de apa in cap – vara cand e cald – si sa donezi niste bani care vor fi folositi inteligent. Asta e marea problema ?

  • Doamna Cristiana, trebuie vazuta partea buna din toata aceasta tevatura cu lecturatul cartilor, poate macar un titlu de acolo va parea interesant pentru cineva si va rasfoi cartea respectiva. Mi se pare hilar sa vad cum o persoana care se doreste a fi respectabila, spune cum cartea Capitan la 15 ani i-a influentat viata. Cine stie, probabil asa o fi, dar totusi sa luam partea buna a lucrurilor si sa ne multumim ca acolo, pe facebook apar macar niste titluri, fie ca persoana respectiva le-a citit, fie ca nu.
    Nu prea isi avea rostul faza cu autolauda din facultate, cine va cunoaste stie ca nu scrieti aiurea, toti care am poposit prin Hasdeu sau sala de lectura, fie ea din camin sau fie de la BCU, stim ce inseamna acest lucru.

  • Ma bag si eu la leapşa cu cărţile. Recomandarea mea? O carte care încă se scrie în penitenciar: „Mein Reghencampf”, de Gigi Becali. 🙂

  • Intr-o lume de imbecili a citi, a te lauda cu lecturile tale e un geste ofensator. Hai mai bine sa vedem ce e la Capatos sau la Maruta… sau poate Mircea Badea ne invata ce sa citim… Ori poate aventurile lui Botezatu sau viata Mihaelei Radulescu sunt cool…
    La urma urmei nu ceia ce citesti te ajuta in viata ci cit de bine stii sa iti pacalesti aproapele.. si cit de multi bani faci, cum te vinzi, cum il vinzi pe prostul de linga tine, cum te descurci mintind, inselind. Cartile sunt o aventura care cere timp.. iar timpul costa bani. Mai bine citim Libertatea, Can Can sau mai bine citim statul de plata. Generatii noi de imbecili abia asteapta sa citeasca… Vin haite de tineri flaminzi… le aud pasii, le simt pofta nebuna de lectura… Sa lasam pe Teo, Badea, Maruta, Miha, Andra, Geo, Chelo Belo Leo, Gigi, Ping Pong etc… sa le spuna care sunt cartile de care au nevoie in viata. Noi astia batrinii putem sa mergem la somn. Citim cite ceva si adormim… Fiecare cu pe-a ma-si…..

  • Cred ca de fapt cea mai mare problema a noastra o reprezinta nevoia de a fi bine vazuti de ceilalti! Si atunci fie ne turnam in cap galeti cu apa, fie insiram si noi plini de importanta acele carti, filme sau melodii care cica „ne-au marcat” existenta la un moment dat si apoi asteptam reactiile! pana la urma suntem cu totii oameni si suntem supusi greselii si alunecarii in ridicol, unii mai mult si altii mai putin.
    Dar, pentru ca tot suntem oameni, hai sa incercam sa ne gasim individualitatea care de fapt ne diferentiaza. Hai sa stam putin pe ganduri inainte de a face un gest doar pentru ca toti ceilalati il fac. Sigur au fost oameni care au refuzat galeata cu apa pentru ca nu-i defineste un asemenea gest si sigur ca unii nu au putut explica lumii ca o carte citita nu este perceputa la fel de toata lumea.
    Pana una alta cred ca noi, ca indivizi unici, trebuie sa ne evidentiem tocmai prin unicitatea care ne-a fost conferita!
    Sa nu sarim sa imbratisam cu atata fervoare cauze goale! Ma intreb de ce nu reusim sa fim la fel de solidari si in gesturi cu adevarat importante? Poate pentru ca acele gesturi sau fapte nu se mediatizeaza pe retelele de socializare!
    Hai sa fim de mai multe feluri, nu doar de unul! Hai sa fim noi!!!

  • Eu nu am citit de trei ori aceeasi carte si nu am frustrari din aceasta cauza. Consider ca poti sa ai carti preferate si daca ai citit 20 de carti in toata viata. Nu am citit nici mult, nici putin, si in general doar ce am vrut si m-a captat. Am acceptat provocarea pentru ca a venit de la cineva de buna credinta si pentru ca a fost un moment minunat de introspectie si amintire, pe care l-am savurat. Am dat mai departe provocarea unor oameni la fel, de buna credinta, pentru ca am fost curioasa sa-i cunosc prin intermediul a ceea ce au citit, a ceea ce ii impresioneaza, dar si pentru ca eram in cautarea unor idei de lectura, un fel de recomandari, daca vrei. Consider ca orice prilej de a promova cartea e binevenit si o gura de aer proaspat printre toate inutilitatile de pe FB.
    P.S.1: Eu cred ca cei mai multi dintre cei care au participat au citit cartile acelea sau sunt interesati de lectura, pentru ca daca aceasta nu e o valoare pentru ei, nu ar vedea rostul sa inventeze. Si chiar si in cazul celor care au inventat, e util de analizat ce alegeri au facut si ce vor sa transmita despre ei.
    P.S.2: M-as fi asteptat la un om de litere la mai mult entuziasm pentru o idee care intr-un fel reuseste sa aduca si pentru un moment in prim plan cartile in vremurile in care traim. Si sa fie o bucurie pentru o astfel de persoana sa poata darui si celorlalti o farama din sufletul si experienta sa.

  • Regret doar ca ceva frumos s-a transformat intr-un mare circ. Si asta doar din cauza unora care vor sa para altceva. Recunosc,am văzut si eu liste care păreau mai degrabă SF. Dar asta nu înseamnă ca sunt toți in aceeași oala. Eu personal, pe baza unor liste publicate, mi-am alcătuit propria lista: de achiziționat si citit!

  • Mda, unele comentarii sunt chiar amuzante. Nu am timp sa le citesc pe toate. Si chiar aici este problema. Citim, citim…dar ce citim? De fapt cred ca toata „lauda” asta cu cititul tine de etalon. La ce ne raportam, de fapt, atunci cand ne „laudam”. Care este nivelul de cultura pe care trebuie sa-l atingem, ca sa ne (auto)consideram culți? Sau ce înseamnă „am citit mult/foarte mult” la viata mea? Depinde la ce situație te raportezi. Adevaru’, in perceptia mea, e ca internetul il poate folosi aproape oricine, dar in funcție de calitatea articolului, gasesti si calitatea replicilor. Oricum, imi place problema tratata de autor. Scuze pt. nefolosirea diacriticelor.

  • Chiar cunosc persoane care si-au citit de 2-3 ori multe carti din biblioteca, plus multe imprumutate si tot nu au reusit sa invete sa scrie corect numai din asta. Nu cred ca se invata asa, din citit. Mie mi-a folosit sa inteleg de ce scriem cum scriem, nu sa vizualizez in carti cuvintele. Pana la urma, a-i condamna pe cei care nu au inteles gramatica e echivalent cu a-i condamna pe cei care nu au inteles analiza matematică și nu sunt ași la derivate, integrale sau limite. Sau ca nu au inteles chimia sau fizica pana in profunzime. Sunt oameni foarte buni la fizica sau chimie, mai buni decat filologii la gramatică, oameni pentru care gramatica a rămas un mister așa cum a rămas chimia organică pentru unii filologi. Sau cum eu pot desena mai urât decât un copil de grădiniță,

  • Sinceră să fiu, nu știu ce să spun. Nu sunt foarte mare că vârsta, am doar 20 de ani, nu am studii superioare, poate nu.mi permit o super părere legata de articol și fac parte din „Generatia tableta”, dar îmi fac timp zilnic sa citesc macar o ora sau doua seara, după munca sau postliceală. Am o bibliotecă la care adaug noi titluri cel puțin săptămânal, asta se mai numeste și bibliofilie sau filofilie, și totuși am mari probleme de exprimare orală sau in scris. La cea orală mă bâlbâi, mă pierd în prea multe idei, uneori fara un fir care poate fi urmărit și înțeles și la cea in scris eu și mai rău, propoziții-fraze de peste juma’ de pagina, cu un fir care pornește din punctul A și ajunge n F, fara vreo legătură între început, conținut și încheiere. Pe partea de gramatica, uneori mi se pare de.a dreptul jalnic că stau și mă gândesc și nu.mi dau seama care este forma anumitor cuvinte, forme care se învață in clasele primare. Vocabularul nu face nici el excepție. Și uneori mi se pare că stagnez, și mă uit la persoanele care nu au nicio legătură cu lectura că sunt mult mai informate și se descurca mai bine in ceea ce fac și isi bat joc că nu am sa ajung nicăieri cu lectura și că nici nu am ajuns nicaieri. Că trebuia să învăț ce mi se dădea și atât. Și nu zic că lectura nu.i bună și nu dezvolta, eu mi am dezvoltat de pe urma ei memoria, și cărțile mi se par o chestie extraordinară, dar aspectul reținerii anumitor chestii și detalii din cărți depinde mult de memoria vizuală și nu de cat citești. Ca o nota de încheiere, nu mă laud cu anumite informații și nu dezaprob articolul, doar îmi exprim părerea.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.