Politică

Dobra spune că l-a convins pe Samuel Coman să se retragă din cursa pentru funcţia de vice al CJ

Senatorul Dorin Dobra a declarat că l-a convins pe liderul tineretului liberal să se retragă din cursa pentru funcţia de vicepreşedinte al CJ. Deputatul Stelian Dolha spune că el l-ar prefera pe Samuel Coman, în timp ce senatorul Ioan Deneş anunţă că nu va vota cu Dorin Popescu.

Nici nu a început bine anul cu Ioan Ţintean la Prefectură şi cu PNL fără lider că lupii tineri din partid au dat startul mârâielilor. Când toată lumea încă sărbătorea, în 4 ianuarie a.c., liberalii s-au întâlnit să pună ţara la cale şi să decidă pe cine vor susţine să ajungă vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud în locul lui Stelian Dolha. Aşa cum Timp Online a scris deja, doi consilieri şi-au arătat interesul să ocupe fotoliul vacant, Dorin Popescu şi Samuel Coman. Marţi, am primit şi confirmarea oficială că aşa este şi am aflat şi care sunt susţinătorii celor doi.

Pe Dorin Popescu îl susţine senatorul Dorin Dobra care a făcut, de altfel, tot ce i-a stat în putinţă ca să-l scape de adversar. Sub pretextul că au făcut ambii parte din UFD, Dorin Dobra l-a luat deoparte pe Samuel Coman şi i-a cerut să se retragă fiindcă are tot timpul să ocupe alte funcţii. Cu siguranţă că mişcarea e la pachet cu competiţia politică internă. Dobra le-a oferit „seniorilor” partidului o funcţie administrativă, probabil la sfatul lui Dan Băbuţan, iar ei îi vor da votul pentru cea politică.

Iată ce a declarat senatorul Dorin Dobra în legătură cu acest subiect: „Le cer colegilor mei să fie în asentimentul meu să fie vicepreşedinte Dorin Popescu. Eu personal l-am rugat să renunţe (pe Samuel Coman -n.r) şi i-am explicat un lucru simplu: venim împreună din UFD, avem o istorie comună, şi i-am spus să se gândească la faptul că, cel puţin teoretic, noi mai avem în faţă 25 de ani de politică”. În virtutea acestei afirmaţii, Dorin Dobra nu trebuia să candideze la funcţia de parlamentar, având tot timpul să o facă în anii următori.

Acest punct de vedere nu este împărtăşit însă de deputatul Stelian Dolha, contracandidatul lui Dobra la şefia PNL.  „Între Dorin Popescu şi Samuel Coman, eu personal l-aş vota pe Samul Coman, dar el a renunţat la a mai candida de bună voie şi nesilit de nimeni invocând motive personale. Dacă luăm în calcul experienţa politică şi nu numai, e clar că Dorin Popescu îl depăşeşte pe Samuel Coman. Eu am spus că l-aş fi susţinut pe Samuel Coman şi m-am gândit la generaţia tânără şi la un suflu nou în politica bistriţeană. Dacă s-a retras, e decizia lui şi eu trebuie să o respect”, a spus Dolha.

La rândul lui, senatorul Ioan Deneş a declarat că, în 4 ianuarie, a fost o simplă întâlnire şi nu s-a luat nicio decizie prin vot şi că procedura este ca Delegaţia Permanentă a PNL să hotărască pe cine susţine. Această structură e formată din preşedinţi de organizaţii, parlamentari, primari, consilieri judeţeni şi municipali. În cazul în care Coman s-a retras, a spus Deneş, el personal se va abţine să îi dea votul lui Dorin Popescu.

Deputatul PSD Daniel Suciu a declarat că, în Consiliul Judeţean, consilierii PSD îi vor da votul candidatului stabilit de liberali, aşa cum spune protocolul USL şi că nu vor face altfel de „jocuri”. Rămâne de văzut în aceste condiţii cum va fi tranşată problema în PNL.

Doina Pană, Daniel Suciu, Ioan Deneş şi Stelian Dolha vor fi înlocuiţi în Consiliul Judeţean, cel mai probabil, cu Nicolae Lupşan şi Vasile Puica de la PSD, Mirela Cârcu şi Zamfir Galbin de la PNL.

Cristiana Sabău

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.