(FOTO) Comuna Chiochiş primeşte bani prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), graţie unor proiecte aprobate anul trecut de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene din Guvernul Cioloş. Peste un milion de euro vor fi folosiţi pentru modernizarea a cinci şcoli şi a unui drum comunal şi reprezintă o adevărată gură de oxigen pentru comuna cu 10 sate.
Primăria Chiochiş primeşte suma de 850.000 de lei pentru reabilitarea și modernizarea Şcolii Gimnaziale – Grădiniță cu program normal Bozieş, peste 350.000 de lei pentru Şcoala Generală Chețiu, 434.000 de lei pentru Școala Generală Jimbor-Fînațe, 290.000 de lei pentru Școala Generală Manic şi un milion pentru Școala Gimnazială Chiochiș. De asemenea, mai este finanţată prin PNDL modernizarea drumului comunal DC 24 în comuna Chiochiş cu 7,8 milioane de lei.
Primarul comunei Chiochiş, Vasile Silaşi, a declarat pentru Timp Online că la Cheţiu şi Jimbor-Fînaţe au început deja lucrările. „La Cheţiu şi Jimbor-Fînaţe am demarat deja lucrările, iar la Manic vor începe săptămâna viitoare. La Bozieş şi Chiochiş trebuie să facem licitaţie fiindcă sunt alocaţi mai mulţi bani. Finanţarea aceasta este foarte importantă fiindcă nu aveam de unde din surse proprii să facem toate aceste lucrări. Banii îi primim în funcţie de cum depunem situaţiile de lucrări. Pentru Cheţiu depunem chiar astăzi (joi -n.r.)”, a spus primarul Vasile Silaşi.
Toate aceste şcoli nu aveau autorizaţie sanitară de funcţionare. „Facem împrejmuiri, aducţiuni de apă, schimbări de şarpante, înlocuiri de pardoseli, zugrăveli, grupuri sanitare unde nu există, centrale termice, amenajări de curţi. La Cheţiu, de exemplu, am mai făcut încă o sală, grupuri sanitare că nu erau deloc în interior, am schimbat inclusiv tâmplăria. Sper să finalizăm lucrările la Cheţiu într-o lună, la Jimbor până la 1 septembrie fiindcă acolo am schimbat inclusiv acoperişul. Până la 1 septembrie, trei şcoli vor fi reabilitate complet. Aşa sper”, a adăugat primarul Vasile Silaşi.
Primăria Chiochiş a depus trei proiecte şi prin noul PNDL. Este vorba de distribuţia apei în comună, asfaltarea a 16 km de drum şi canalizare, total 97 de milioane de lei.
Adaugă comentariu