Politică

”Cine crede cumva că jocurile sunt făcute se înșală și va avea o surpriză”

Președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, primarul Bistriței, care candidează pentru un nou mandat, a prezentat obiectivul organizației pe care o conduce la alegerile din 9 iunie.

”Obiectivul nostru este unul cât se poate de limpede: păstrăm municipiul Bistrița în portofoliul PNL, păstrăm orașele Năsăud, Sângeorz-Băi, ne batem să câștigăm orașul Beclean, ne păstrăm primăriile pe care le avem în momentul de față sub guvernare locală liberală, ne propunem să câștigăm un mare număr de primării. Făcând toate aceste lucruri, câștigarea președinției Consiliului Județean este categoric un obiectiv posibil. Cine crede cumva că jocurile sunt făcute se înșală și va avea o surpriză în noaptea dintre 9 și 10 iunie. Am mare încredere în colegii mei, în modul în care ne mobilizăm pe această ultimă sută de metri”, a declarat Ioan Turc într-o conferință de presă.

Ioan Turc a spus că în această campanie electorală a avut de-a face cu foarte multe atacuri la persoană, declarații defăimătoare și manipulări. ”Nu am răspuns pentru că știu care sunt așteptările oamenilor, care au încredere în primar și așteaptă de la primar un comportament civilizat, care cu adevărat să îi reprezinte. Așa că își răcesc gura de pomană și candidatul PSD, care n-a precupețit niciun efort în a-și arăta de fapt profilul, și domnul Moldovan, și armata de PSD-iști, unii dintre ei profund cointeresați. Nu ne-au afectat cu nimic, noi ne-am făcut treaba, am transmis mesajele corecte către oameni, faptele noastre ne reprezintă. Eu cred că ceea ce s-a întâmplat în municipiul Bistrița este absolut edificator, că portofoliul de proiecte pe care îl avem este absolut convingător. De asemenea, Robert Sighiartău a făcut tot ce ținut de el încât oamenii să simtă cu adevărat că este timpul unei schimbări în județul Bistrița-Năsăud”.

Ioan Turc a făcut o paralelă între tandemul pe care PNL îl propune oamenilor și cel al contracandidaților: ”Poate și dumneavoastră ați primit telefon și de la celălalt capăt al firului vă vorbește un robot, robotul PSD, care spune că eu sunt, mă rog, de fapt așa cum nu mă văd ei decât absolut interesați în această perioadă, și vă aduceți aminte de declarațiile pe care le-a făcut Moldovan cu privire la colaborarea cu Primăria, iar pe de altă parte spune ce echipă unită este domnul Moldovan cu domnul candidat al PSD de la spital și că eu și cu Robert Sighiartău nu ne înțelegem. Într-adevăr, eu și cu Robert Sighiartău nu formăm un grup organizat așa cum sunt ei, nu mergem la chiolhanuri, nu mergem în vacanțe peste tot în Europa, nu spargem cabanele din munți, dar suntem oameni care ne respectăm, care ne apreciem reciproc, ne apreciem fiecare calitățile celuilalt și suntem oameni care colaborăm și vom colabora instituțional întotdeauna. De acest lucru au nevoie municipiul și județul, nu de frății de o anumită natură. Deci modelul de colaborare dintre mine și Robert Sighiartău îl veți găsi în toate municipiile și județele importante conduse de administrații liberale”.

Deputatul Robert Sighiartău, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean, a afirmat că bătălia electorală dintre PNL și PSD ”a depășit, din păcate, limitele normale”: ”Ați auzit cum copiii și părinții sunt amenințați cu audieri, cu anchete, din partea Poliției Române. Mă bucur că IGPR a reacționat, însă îmi doresc ca genul acesta de lucruri să înceteze, această caracatiță care se află la conducerea județului, după 9 iunie să plece acasă. De la colegii noștri am primit diferite semnale că au început să dea și să arunce cu bani în teritoriu, la Rodna, la Maieru, că a început în comuna Cetate să se dea tot felul de lucruri, cadouri în stânga și în dreapta. Deci este o disperare care se simte. Mesajul nostru este clar: noi nu ne lăsăm, suntem puternici și cu ajutorul lui Dumnezeu și al bistrițenilor vom câștiga aceste alegeri. Nu am primit nicio solicitare de la IPJ, am văzut că IGPR a trimis Direcția de Control Intern, vom vedea cum se va derula ancheta. Faptele sunt extrem de grave și cred că mai multe instituții ale statului trebuie să se autosesizeze. Amenințările la adresa copiilor au întrecut orice limită, iar faptul că cineva a încercat să folosească asta în scop electoral depășește orice imaginație. Ca polițist, nu poți negocia legea, deci cazul este extrem de grav. Aștept să fiu citat dacă este cazul, să punem la dispoziția autorităților toate probele pe care le avem”.

Președintele PNL Nicolae Ciucă a spus că este nevoie de o competiție electorală civilizată, pe argumente, pe proiecte și obiective, pentru a nu îndârji oamenii, care așteaptă seriozitate și responsabilitate. ”Este de datoria noastră, indiferent de funcție și de partid politic, să venim cu echilibru, cu unitate, cu voință de a face. Noi vorbim despre fapte, despre realități care s-au petrecut, iar în Ardeal le știți foarte bine”.

Legat de cazul semnalat de Robert Sighiartău, Nicolae Ciucă a spus: ”Instituțiile statului nu trebuie să se implice în activități electorale, ci să vegheze să se respecte legea. Am încredere că, și dacă în anumite locații au avut loc astfel de evenimente de neacceptat, instituțiile statului trebuie să își facă datoria și sunt convins că și-o vor face și vor clarifica toate aceste aspecte. Nicio instituție a statului nu trebuie să se implice în activitățile de campanie, ei trebuie să supravegheze și să monitorizeze astfel încât, indiferent de partid și de persoană, să se respecte legea”.

El a declarat că la Bistrița urmează să se realizeze două mari proiecte susținute de PNL, bazinul olimpic de înot și centura ocolitoare parte a drumului expres Dej – Bistrița, pe un model de descentralizare deja practicat, spre exemplu, la Oradea.

Nicolae Ciucă a precizat că PNL lasă la latitudinea fiecărei filiale să își aleagă partidele cu care va face majoritate în consilii. ”Și înainte de alegeri, şi acum, şi după, a lăsat libertatea fiecărei filiale să îşi aleagă formaţiunea politică cu care va face majoritatea în consiliul local. Apreciez că este absolut normal şi real ca cei care ştiu cel mai bine ce se întâmplă în fiecare filială, fără să decidem de la centru – nu poţi să iei o măsură otova şi să fie o formulă care poate să dea şi rezultate. Nu, fiecare preşedinte de filială, cu echipa de conducere a filialei, stabilesc cu cine vor face majorităţi”.

El a adăugat că PNL va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale şi numele acestuia va fi stabilit de forurile interne, după ce vor fi analizate rezultatele la alegerile locale şi europarlamentare.va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale, iar decizia privind nominalizarea va fi luată în forurile de conducere ale partidului. ”Este normal ca, după alegerile locale, să avem un Consiliu Naţional în care să facem analiza rezultatelor de la alegerile locale şi europarlamentare şi de aici încolo să stabilim toţi paşii, pentru ca partidul, membrii partidului, membrii din conducerea partidului să stabilească şi să avem, dincolo de nominalizare, şi strategia cu care PNL va intra în alegeri. Nu contează ce ne dorim unul sau altul, contează ce stabileşte partidul”.

Ioan Turc a spus că a susținut în cadrul forurilor interne ca PNL să aibă propriul candidat la alegerile prezidențiale și că le va propune colegilor săi ca președintele PNL Nicolae Ciucă să primească susținerea partidului pentru a candida la cea mai înaltă funcție în stat.

(Material electoral comandat de Partidul Național Liberal – PNL Organizația Județeană Bistrița-Năsăud / Executat de Timp Online SRL – portal Timponline.ro / Codul unic de identificare al mandatarului financiar: 21240015)

11 comentarii

  • Incet, incet, se inchide cortina de fier din nou. Vedeti ce face organizatia la Bucuresti cu Nicusor Dan.
    Dupa 34 de ani, nu cred ca ne mai vindecam vreodata ci mai degraba recidivam.

    19
    1
    • sa nu ramai cu pupitru, cu ciubica rs si cu piesa timofe linge doar. sper sa castigi si pocaitii
      sa simta si ei ca au pe cineva, ca de biserica si isus nu le prea mai place. le au transformat in pestera si pilat

      12
      6
  • Nu ma intereseaza nici psd, nici pnl. Dar domn primar, 4 ani nu ati facut ABSOLUT nimic pentru Bistrita, decat niste sprayuri trase pe asfalt, acolo unde puteau fi facute parcari serioase ca sa acopere nevoile omului. Absolut nimic nu ati facut in rest, nu va puteti lauda cu proiectele lui Cretu, proiecte vai de mama lor si alea. Pista cu damb, distrugerea a mii de locuri de parcare fara alternative si toate cele. Atat ati facut. Tot ce s-a lucrat in oras, sunt proiectele lui Cretu. Cu toate astea, poate ca aveti inca o sansa, dar avand in vedere cine candideaza la judet, e greu. Ca un caine legat care latra pana la disperare la cineva mult mai mare decat el. Si daca vezi un pic afacerile din spatele religiei si adevarul din spate, iti poti da seama singur ca e jale. Sa castige raul cel mai mic.

    54
    26
  • Lui Moldovan i se va trage de la Moldovan. In PSD, corb la corb scoate ochii. Pe 9 seara vor finsurprize, mai ceva ca la Andreea Marin.

    19
    13
    • Adevăr grăit-ai.
      Înțelegerea dintre cei doi Moldovani a fost cea declarată public de Marele Moldovan, cea cu 3 mandate este suficient.
      Doar că, …… Marelui Moldovan nu i-a căzut bine la digestie să lase toată puterea și influiența Micului Moldovan de la Beclean, motiv pentru care a jucat la cacealma și l-a băgat la înaintare cu susținere totală pe Micul Valet.
      Aici s-a produs RUPTURA, s-a destrămat mimoza, simbioza, dintre cei doi MM: MareleMoldovan/MiculMoldovan 🙁
      Când Micul Moldovan s-a văzut persiflat de Micul Valet, a văzut ROȘU PSD în fața ochilor iar pe Marele Moldovan, TOREADORUL pe care trebuie să-l învingă pentru a-i da o lecție din care să învețe că voturile din bazinul său electoral trebuie răsplătite conform înțelegerii.
      Pe de altă parte nu-i nici o pierdere, nici o durere că Marele Moldovan nu va mai fi Președinte CJ:)
      Abia așa vom afla și noi cum stau treburile cu banii de la Gloria și prețul apei de la Aquabis. Șndru are vârsta de pensionare, apa nu curge printre vagoane sau pe șinele paralele ale Căilor Ferate Române, poate să plece și Șndru și ceferistul. Apa pe care o bem NU trebuie pompată din subteran, ea curge de la deal la vale. Apa de ploaie, nu trebuie să ne-o contorizeze ceferistul, ea cade din nori. Canalizările nu le-a făcut Marele Moldovan și ceferistul, erau, existau dinainte de-a fi Iliescu președinte. Nu le-a făcut NICI PSD, NICI FSN, nici Năstase, nici Mitrea, nici Ponta, nici Dâncu, nici Tudose, nici Grindeanu, nici Olguța, nici Viorica……:(

      37
      10
  • Nu știu la ce sperați…poate veți câștigă ici colo câte o primărie! Pentru binele orasului si al județului nu ați făcut mai nimic! D-le Sigartau, unde ați fost în ultimii 4 ani? Ce ați făcut ptr județ în calitatea pe care o aveți, încă? D-le Turc, la fel? Bistrița încă e un șantier! E doar un vis sa câștigați Becleanul! Cine vă vor da votul? Eu cred ca oamenii vor vota „omul” și nu partidul! „Omul” care sa văzut ca a realizat și a făcut ceva în județul ăsta! Sperați degeaba! Sunt tare curios, câți din adepții d-lui Sigartau îl vor alege? Știți voi care!

    36
    26
  • Asa e …
    La Bistrita ramane Turc. Lazany va lua sub scorul partidului.
    La Singeorz iese Bota. Miscarea lui Ogagau e spre avantajul lui.
    La Nasaud Vlasin nu are contracandidat. Exista PSD Nasaud?
    La Beclean castiga Moldovan, dar tot aici va si pierde Moldovan. Si o stie.
    Deja e disperat. Se vede pe el.
    Cum a zis chiar el: 3 mandate ajung.

    38
    33
  • Așa, un sondaj la Primăria Bistrița, n-are nimeni
    curaj înainte de finalul campaniei ? sau îl țineți la secret ?

    7
    9
  • Pt cei care mai striga „vrem o țară ca-n afara” sa nu credeți că mai umbla Dincolo „câinii cu covrigi in coadă” !
    ______________
    7 iunie 2024:„Danish Prime Minister Frederiksen assaulted in Copenhagen” pe YouTube
    https://youtu.be/7LzbKF3mnd8?si=1YM3aX-HOhDUmz92
    🇩🇰”Martorii: Marie Adrian şi Anna Ravn, au declarat pentru cotidianul danez BT că au văzut-o pe Mette Frederiksen sosind în piaţă în timp ce stăteau lângă o fântână în jurul orei 18.00 (16.00 GMT).––––
    „Un bărbat a venit din direcţia opusă şi a împins-o puternic în umăr, făcând-o să se clatine în lateral”, au povestit cele două femei pentru jurnal.
    Deşi a fost „împinsă cu putere”, doamna Frederiksen nu a căzut la pământ, au spus ele.”🇪🇺
    https://www.agerpres.ro/politic-ex/2024/06/07/danemarca-premierul-mette-frederiksen-lovita-de-un-barbat-la-copenhaga–1308600

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.