Actualitate Recomandări

Biserica sprijină familia naturală. Familia „tradițională” nu mai există

Biserica sprijină „familia naturală, și nu tradițională, așa cum este ea numită, pentru că familia tradițională, străveche, nu mai există”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, potrivit agenției de presă Basilica. Declaraţia a fopst făcută în urma conferinţei despre Referendumul pentru Căsătorie organizată la Parlament.

Vasile Bănescu a precizat că „Biserica Ortodoxă Română, și celelalte culte religioase din România nu pot recomanda, nu pot sugera nimănui validitatea unui parteneriat civil. Pentru că parteneriatul civil apare ca o formă alternativă la o instituție deja existentă, numită căsătorie”.

Definind parteneriatul civil Bănescu a spus că „din punct de vedere legal, este o înțelegere care exclude termenul religios, exclude binecuvântarea lui Dumnezeu din taina căsătoriei, presupune o înțelegere punctuală între două persoane care își asumă în fața unei instituții pur omenești și nu dumnezeiești, cum e cazul în biserică, faptul că vor merge împreună mai departe”.

Coaliția pentru Familie

Vasile Bănescu a scos în evidență faptul că nu trebuie asociată identitatea Coaliției pentru Familie cu cea a Bisericii Ortodoxe Române sau cu a oricărui alt cult religios.

Inițiativa coaliției aparține mai multor organizații civice din România.

Necesitatea susținerii normalității rezultă din faptul că „în foarte multe țări unde nu s-a luat atitudine în legătură cu definirea foarte clară a căsătoriei, acolo unde această definire nu a fost foarte bine lămurită, s-a ajuns la legalizarea căsătoriilor homosexuale”, a mai declarat Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

De asemenea, o altă situație nefavorabilă ar fi aceea în care cuplurile homosexuale ar putea adopta copii, situație pe care „cultele religioase din România nu o pot accepta, pentru că intră în contradicție totală, frontală, cu viziunea creștină asupra familiei”.

Vasile Bănescu a spus că Biserica sprijină „familia naturală, și nu «tradițională», așa cum este ea numită, pentru că familia tradițională, străveche, nu mai există. Există însă familia naturală, formată prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie”.

Educația sexuală

Fiind întrebat despre graviditate și nașterile în rândul adolescentelor din România, Vasile Bănescu a spus că „nu este vorba de un fenomen, e vorba de cazuri punctuale, probabil numeroase, care însă nu au în spate o cauză legată de absența educației sexuale în școală”.

Apoi el a evidențiat adevăratele cauze ale gravidității în rândul adolescentelor.

„Toate aceste cazuri care se invocă au în spate, de fapt, motive sociologice: abandon școlar, plecarea părinților în străinătate, lipsa de acces la informare virtuală, deci pe internet, în mediul rural, și nu în ultimul rând, apartenența la o anumită etnie unde, după cum știm, viața sexuală se începe mult mai devreme”.

De asemenea, în chestiunea educației sexuale a afirmat că „Biserica Ortodoxă Română este de acord, la nivelul unor ore de informare pe care le poate face profesorul de biologie sau dirigintele, în legătură cu riscurile reale la care se pot expune tinerii care încep o viață sexuală prea timpuriu și dezordonată”.

La conferință s-a luat în calcul implementarea educației sexuale în școli. În acest sens, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române își dorește să rămână doar la nivel de ipoteză „pentru că, repet, copilul are nevoie de Educație cu majusculă, și nu de educație sexuală intensivă”.

Sursa: basilica.ro 

7 comentarii

  • BOR, cel mai bogat si profitabil SRL (neplatitor de impozite) din Romania, ar trebui sa fie interesata nu de familia traditionala, nici de cele naturale sau nenaturale, CI DE FAMILIILE NEVOIASE!

    Asta este menirea bisericii, sa se ocupe de familiile si oamenii nevoiasi.

    Nu sa se bage IN CHILOTII OMULUI, la fel ca in EVUL MEDIU.

    Dar, sa nu uitati un lucru, BOR nu mai este demult o biserica, sau un ong. BOR este doar un Grup Infractional Organizat, cel mai bine organizat din Romania.

    • evident ca nu le pasa de educatia sexuala.
      omul cu cât este mai informat cu atât vede mai bine pe unde merge.
      si nu mai crede în basme si nu mai baga atât de des mâna în buzunar ca sa-i ajute pe niste paraziti sa traiasca comod cu fundul în SLK-uri si X6.
      scaderea numarului de copii nascuti din sarcini nedorite e o tragedie pentru parazitii astia, aproape toti sunt exact tipul de enorias perfect: nedorit din pântec, sarac, marginalizat, umil, crescut din mila si fara prea mari pretentii.
      de altfel este si exact tipul de alegator perfect de aia nu-i pasa nimanui de adevarata educatie a tinerilor pentru a evita sa-si distruga copilaria prin informare si dezbaterea unor subiecte considerate tabu cu curaj si nu cu frica ca doar nu mai suntem pe vremea inchizitiei.

    • Nu e SRL, e un fel de ONG, la fel ca toate celelalte cult.
      Cand l-au sustinut pe Basescu erati si voi bisericosi. V-a ramas pe retina faza ca l-au sustinut pe Ponta si nu reusiti sa depasiti aceasta trauma.
      Eu sunt ateu, dar respect religiile si credintele oamenilor. E urat ceea ce faceti!

  • Vedem în ultimii ani un reviriment al mişcărilor conservatoare în întreaga lume. Alegerea lui Trump în SUA, Brexit în Marea Britanie sau performanţă lui Marine Le Pen în Franţa nu sunt cazuri izolate. Bătălia se duce şi pe plan cultural, şi pe plan politic. În fapt, grupurile conservatoare vor să-şi impună viziunea asupra lumii prin diferite căi, fie folosind referendumul, fie prin intermediul sistemului de justiţie, fie prin propagandă, toate pentru a afecta direct funcţionarea statelor democratice. Societăţile pe care le propun aceste grupuri, printre care şi odioasa Coaliţie pentru Familie, sunt nişte societăţi închise, în care drepturile minorităţilor nu sunt respectate, în care religia joacă un rol important în treburile laice ale statelor şi în care orice formă de opoziţie este înăbuşită. Vorbim, de fapt, despre forme perverse ale iliberalismului şi autoritarianismului religios.

    România este terenul de luptă pentru o sumă de interese naţionale şi trans-naţionale, care se întind de la ADF în SUA, până la Yelena Mizulina, deputata din Duma rusească, preşedinta a comisiei pentru familie din parlamentul de la Moscova

  • Apropos de „familia naturala” sau traditionala a ipocritilor din BOR/CpF:

    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/o-femeie-cu-doi-copii-nu-a-fost-primita-la-un-cinema-din-bucuresti-doamna-nu-intelegeti-ca-nu-exista-familii-cu-un-singur-adult-924382
    –––––––––––
    „Am aflat, cu stupoare, că eu și cei doi copii din dotare nu formăm o familie (…) că trebuie să fie o mamă și un tată ca să se poată beneficia de această ofertă. Și să vedeți motivul halucinant pentru care nicio alt fel de familie nu poate beneficia de oferta lor: familia este formată din mamă, tată și unul sau doi copii…. Atât! Și nici măcar nu glumesc! Acesta a fost argumentul…”, a povestit Raluca Zdrobiș pe blogul ei.

    –––––––––––

    Imaginati-va ca nici nu a fost modificata constitutia, si deja au loc tot felul de discriminari abjecte.

    De aceea zic, BOR si CpF sunt infectiile acule ale unei boli mai lungi ale poporului roman, boala provocata de ortodoxie..

  • Nu mai există familia tradițională?
    Wow ce instituție modernă…ce curaj…ce transformare..
    Berzele gândirii rămân în Africa pentru B.O.R

    Educație sexuală. Cazuri punctuale? Nu e nevoie?

    Din fericire există și atitudini pozitive privind subiectul.
    O femeie și o inițiativă care merită susținerea.
    Normal ar trebui să fie din fonduri bugetare…dar în România e invers.
    Adriana Radu.
    http://www.sexulvsbarza.ro/
    https://www.youtube.com/watch?v=Pdy_yjdnnaM

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS