Cine sunt judecătorii atunci când nu îi vede nimeni

Dacă mi-ar fi pus cineva în faţă stenogramele din dosarul judecătorului Ovidiu Puţura şi nu mi-ar fi spus cine sunt protagoniştii „dialogului”, cerându-mi să fac profilurile celor doi, aş fi decretat fără să mă gândesc prea mult că e vorba de un interlop şi o fiinţă din anturajul lui, o femeie fără şcoală care îşi bârfeşte „prietenele” ca la uşa cortului ca să intre în graţiile masculului alfa. Nici arsă cu fierul roşu nu aş fi spus că e vorba de doi oameni cu şcoală, de doi magistraţi în mâinile cărora stă viaţa unor oameni, libertatea şi bunurile lor. Ceea ce este evident din toate dialogurile, absolut penibile dacă le studiaţi cu atenţie, este că aceşti doi oameni nu au nici cel mai elementar simţ al dreptăţii, nici urmă de conştiinţă. Ei văd în faţa ochilor doar interesele lor şi se călăuzesc în viaţă după principiul „scopul nostru scuză toate mijloacele”.

Aflăm din prima stenogramă că (încă) directoarea de colegiu, Alina, e „emoţionată” şi nu îi poate relata soţului, pe larg, în termeni juridici, ce s-a întâmplat de nu a câştigat ea din prima toate procesele şi toate pământurile. Deducem că nu are suficiente argumente, doctor în matematică fiind, să explice de ce nu a mai pus un sac cu bani peste sacii cu bani existenţi deja, aşa că soţul, înţelegător şi iubitor, pune mâna pe telefon să „rezolve” problema cu omologii lui. Dialogul cu judecătoarea Iacob este halucinant şi o vizează pe judecătoarea Simionescu, magistratul care nu a vrut să meargă pe mâna lor mârşavă şi, drept urmare, primeşte nişte calificative din partea colegei de complet greu de reprodus. Întâmplător, ştiu traseul profesional al doamnei Simionescu. Avem cam aceeaşi vârstă, suntem din acelaşi sat. Provine dintr-o familie de oameni simpli care nu i-a aranjat examenele şi nici nu au dat telefoane ca ea să ajungă magistrat. Pur şi simplu, toată cariera ei e construită pe efort propriu şi multă muncă. A fost o studentă de nota 10 şi nu mă miră că a ajuns judecător la tribunal. Mă bucură descrierea odioasă pe care i-o face judecătoarea Iacob fiindcă ea e cel mai frumos compliment pe care un corupt i-l poate face unui incoruptibil. Portretul are, pe alocuri, şi aluzii vestimentare, aşa că m-am uitat rapid la fotografia cu doamna Iacob, marea expertă în modă, iar prima mea impresia a fost aceea că seamănă cu o naşă mare de pe Bârgău. Cel puţin coafura şi blana sunt din filmul respectiv. Nu am fost foarte atentă dacă nu cumva e dată şi cu albastru sidefat pe la ochi.

Dar nu despre asta este vorba. Până la urmă, nu mă interesează pe mine, omul de rând, cu ce sunt îmbrăcaţi judecătorii şi cât de mult se bârfesc unii pe alţii, ci mă interesează cum împart ei dreptatea şi ce caractere au. Din discuţii e evidentă lipsa de caracter a judecătorului Puţura care se credea un soi de zeu al justiţiei. Posibila lui întoarcere la Tribunal era descrisă ca o „Apocalipsă”, iar doamna cu blană se visa probabil undeva aproape de tron, în cele mai mari graţii. Cei doi puneau la cale distrugerea cu tunete şi fulgere a celor care ar fi îndrăznit să facă opinie separată. Îngrijorarea mea este că ei chiar vorbeau serios, credeau în nebuniile pe care le exprimau cu atât de multă uşurinţă la telefoane. Doi oameni ai legii care merg zi de zi la sercviciu în clădirile unde se dau autorizaţii de interceptări şi care vorbesc în acest hal la telefon mi se pare că şi-au pierdut o bună parte din uzul raţiunii. La fel ca şi poliţiştii corupţi care îi aveau la etaj exact pe cei care înregistrau convorbirile. Chiar discutam cu cineva că ar merita studiat momentul în care, îmbătaţi de putere, indivizi de genul acesta chiar îşi pierd, bieţii, minţile. Poate fi subiectul unei teze de doctorat.

Din altă serie de interceptări aflăm că fiul doamnei Iacob a fost dat afară din examenul de intrare în tagma notarilor pentru că a încercat să copieze. Aşa l-au învăţat părinţii, ambii magistraţi, unul judecător şi altul procuror, să fure? După ce l-au educat în halul acesta s-au dus în sala de judecată şi au condamnat oameni pentru fapte similare? Incredibil! Vă daţi seama că toate procesele în care această doamnă a dat sentinţe ar trebui revizuite? Chiar ieri vorbeam cu cineva care a avut de-a face cu un complet din care dânsa făcea parte şi care s-a trezit cu o sentinţă nedreaptă şi cu o poprire pe salariu, bani luaţi degeaba din puţina leafă pe care o primeşte lunar. Ce mai aşteaptă oare Consiliul Superior al Magistraturii? Astfel de indivizi găunoşi trebuie daţi afară din Justiţie, sentinţele formulate de ei revizuite urgent, oamenii nevinovaţi scăpaţi de jugul pe care l-au primit pe nedrept, averile lor confiscate fiindcă au primit salarii uriaşe ca să facă dreptate, nu nedreptate.

Pentru ce şi-au sacrificat vieţile şi carierele? Pentru nişte bani? Păi doamna Iacob câştigă lunar o sută de milioane de lei vechi, soţul ei, procuror, la fel. În casa lor intră aşadar 200 de milioane de lei vechi (prefer să scriu în vechi pentru ca să vă daţi aseama ce sume mari primesc) în fiecare lună. Ok, copilul nu are job, se mai întâmplă şi în alte case, dar mama şi tata nu puteau renunţa la un sfert din veniturile lor, la 50 de milioane de lei vech, să le dea copilului să-şi deschidă un cabinet de consultanţă juridică şi să facă voluntariat, de dragul exerciţiului, ca să ajute oameni săraci şi amărâţi care nu-şi permit un avocat? Trebuia neapărat să intre în tagma făcătorilor de munţi de bani care sunt notarii ca să câştige şi mai mult? Îngrozitoare lipsă de caracter, sinistră abordare a vieţii, oribilă faţă umană a celor care o scot la lumină când nu îi vede nimeni.

Despre judecătorul Puţura ce să mai zic? Limbajul lui, felul în care gândeşte şi se raportează la viaţă un om aflat în floarea vârstei m-a lăsat fără cuvinte. În locul lui şi al doamnei doctor în matematică, după ce se încheie toată povestea asta, m-aş muta din Bistriţa, din judeţ, aş pleca din ţară, de ruşine, de groază să mai dau ochii cu cineva. Apropo, doamna Puţura, sunteţi încă directoare şi cercetaşă? Nu am văzut nicio demisie de onoare până azi. Înţeleg că faceţi ture pe lângă arestul Capitalei, dar cred că aveţi tableta la dumneavoastră. Trimiteţi de urgenţă demisia aceea prin mail sau MMS! E fapta bună cu care sunteţi datoare în fiecare zi. Aşa spune codul de conduită al cercetaşilor din câte ştiu eu.

Cristiana Sabău

Notă: Vă sugerez să vă uitaţi la filmul Judecătorul (2014), o peliculă despre integritatea absolut necesară în această profesie şi să faceţi diferenţa.