Primăria Bistrița are în derulare execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții ”Reabilitarea și modernizarea străzii Tărpiului”, fapt pentru care aduce la cunoștință tuturor cetățenilor închiderea circulației de la intersecția străzilor Tărpiului cu Valea Boilor până la limită de intravilan, pe o lungime de 425 m, începând cu data de 16.12.2021 până în data de 22.12.2021, în intervalul orar 8.00-17.00, cu asigurarea accesului riveranilor la proprietăți la sfârșitul programului de lucru.
În acest sens, toți participanții la trafic și riveranii sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și să respecte reglementările cu privire la circulația pe timpul execuției lucrărilor.
Municipalitatea a demarat în toamnă modernizarea străzii Tărpiului, investiție de anvergură ce include lărgirea, consolidarea și asfaltarea drumului (parțial, la trei benzi de circulație), amenajarea de trotuare, a unei piste de biciclete și a unor locuri de parcare, unde este posibil.
Contractul cu executantul Îndemânarea Prodcom mai cuprinde realizarea canalizării pluviale și a sistemului de iluminat public, având un termen de 36 de luni. Tronsonul de drum care va fi reabilitat are o lungime de 2,73 km, rețeaua pluvială va fi pe 3,31 km, iar sistemul de iluminat public de pe strada Tărpiului, cu cabluri îngropate și stâlpi zincați, se va întinde pe 3,13 km. Prioritară este situația riveranilor care au case în zona cu pământ a străzii, lucrările fiind începute din acel perimetru. Primăria dispune în acest an de 2,8 milioane lei pentru această investiție, diferența până la totalul sumei cu care s-a câștigat licitația, de 13,98 milioane lei cu TVA inclus, urmând a fi bugetată în 2022 și 2023.
Insfarsit. Celalalt ne-a promis ca in mandatul sau nu o ca asfalta. Felicitari Ioan Turc!!
Canalizarea este subdimensionata (nu tine cont de nicio dezvoltare a zonei , inclusiv aparitia unor unitati economice) si nu este realizata in solutie moderna cu teava corugata ca pe strada Mihai Viteazul . O simpla parere.