Actualitate

CJ Bistrița-Năsăud: Grup de lucru pentru dezvoltarea turismului pe bicicletă

Printr-o hotărâre care va fi aprobată în ședința Consiliului Județean Bistrița-Năsăud din 28 ianuarie, prima din acest an, se va constitui un grup de lucru pentru identificarea unor măsuri în vederea dezvoltării cicloturismului în județ.

Grupul de lucru împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Turism în Bistrița-Năsăud” și în colaborare cu organizațiile non-guvernamentale de profil și cu autoritățile publice locale va identifica potențialele trasee de cicloturism care vor putea fi incluse în rețeaua națională.

Ciclotraseele vor străbate regiunile turistice, zonele montane sau alte zone din județul Bistrița-Năsăud care, prin obiectivele turistice naturale, culturale, istorice, prin peisaj și altele asemenea, sunt de interes turistic, în vederea conectării acestor zone între ele.

Grupul de lucru, din care vor face parte consilieri județeni, funcționari din cadrul CJ și directorul ADI Turism, își va desfășura activitatea timp de un an de la data adoptării hotărârii, iar la finalul acestei perioade va prezenta Consiliului Județean Bistrița-Năsăud un raport care va conține propuneri de măsuri privind proiectarea, amenajarea și întreținerea unor trasee de cicloturism, întocmirea unei hărți orientative a acestor trasee, precum și identificarea surselor de finanțare pentru dezvoltarea cicloturismului.

11 comentarii

  • Traseul ideal pentru o pistă de biciclete adevărată care să interconecteze măcar cartierele componente ale orașului Bistrița după aceea și județul este Calea Clujului, Drumul Cetății, Simion Mândrescu, Lucian Blaga.
    Acest traseu este cel mai bun pentru o pistă de biciclete pentru că nu are multe intersecții, în weekenduri circulația auto este extrem de redusă, nu sunt mulți pietoni care să te încurce, nu sunt alte obstacole și atunci te poți da cu bicicleta fără întrerupere. Acest traseu conectează cartierele orașului Viișoara, Sigmir, Unirea și mai departe restul județului.

  • Ce sa caute in comisia asta politruci si oameni care nu au mers in viata lor pe bicicleta sau inutilul Cerceja!? In Bistrita sunt cateva grupuri bine organizate de ciclisti (sosea si MTB), ei sunt cei care trebuie sa spuna cum trebuie facute lucrurile (trasee, marcaje, promovare). Avem chiar si ghizi care aduc pe cont propriu turisti straini in judet si cunosc foarte bine traseele.
    As zice sa incepem prin a obliga primariile sa curete de balega si pietre macar odata pe luna drumurile care le-au fost asfaltate din taxele si impozitele platite de ciclisti.

    1
    1
    • Atâta știe și poate să facă Consiliul Județean: comisii! Cu sute de milioane de Euro, bani europeni pe care i-a avut la dispoziție în perioada 2014-2020 pentru ca sa facă piste de biciclete, a făcut ciu-ciu. Lasă că se face acum o comisie pentru consilierii județeni care nu știu încă să se dea cu bicicleta ca să-i învețe.

  • Construiți o pistă de biciclete din centru Unirii până la Aerodrom.
    Pârtia și sala polivalentă sunt pe terenul nostru a celor din Unirea și nu a celor din Ghinda și atunci măcar atât copii noștri să ajungă în siguranță pe bicicletă acolo și să beneficieze de aceste facilități.

    • Fac parte din comunitatea de bicicliști din județ și știu ce vorbesc. Ne întâlnim, mereu pe trasee și avem aceleași probleme: lipsa de respect in trafic, câinii lăsați liberi în localități sau mai grav cei de pe la stâne. Traseele sunt cunoscute, nu știu la ce o să lucrați 1 an. Și de ce numai zonele de munte sau cele culturale? Eu prefer zona de câmpie că e mai puțin aglomerată și nu înțeleg de ce excludeți din start aceasta zonă.
      Eu cred că ar trebui investit și aici.
      Am făcut, în vară niște trasee superbe aici. Căutați grupurile de cicliști din Bistrița pe Strava și o sa aveți toate traseele din județ, cu tot ce doriți (altitudine, viteză, recorduri, inclusiv poze de pe trasee).

    • VM are perfectă dreptate. Traseele sunt cunoscute de și pentru cei care sunt interesați de ciclism. Problemele la fel. În coasta Bistriței spre exemplu nu poți urca dinspre Jelna dealul că te rup câinii. Oricine știe să stea in șa cunoaște toate aceste lucruri. Președintele CJ însă stă doar la volanul mașinii de serviciu și locuiește pe Valea Rusului deci îl doare în patină de ciclismul județean. Acum, că nu mai poate să se joace cu bugetul național, inventează comisii de lustruit insigne ca să se mai bage în seamă. Atâta mai poate și el.
      Dacă voia să facă ceva desigur gonflatul președinte putea demult să vorbească direct cu reprezentanții dezvoltatei comunități cicliste. Dar, domnia sa face urticarie dacă stă la masă cu nepesediști. Așa că o să-și inventeze o comisie după care o să zică că el a vrut dar nu s-a putut din cauza guvernului, a primarului și a președintelui.

  • Eventual niște campinguri, zone de alimentare cu apă, centre de reparatii, zone de odihnă, etc. Vezi traseul Dunării sau altele europene.
    Din păcate, turistul o sa vadă neputința autorităților locale în conservarea puținelor obiective turistice pe care le au. Vezi bisericile săsești din Chiraleș, Vermes, Sieu-Magherus, Teaca, etc. Aici ar trebui să intervină CJ mai cu vehemență.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Bryan Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS